Cinema fără flori

… dar cu fete și băieți.

E un singur lucru care îmi place mai mult decât filmele: să scriu. Stăteam de vorbă cu un coleg (cred că l-am exasperat cu filmele mele) și cumva a ajuns la concluzia că îmi place un anumit gen de filme. Alte concluzii or fi fost în capul lui, dar e ok. 🙂

Am spus și o să mai spun, perfect date e pentru mine mersul la cinema. E obscuritatea, faptul că te ține el de mână (și atât, că trebuie să te uiți la film) și nimeni nu îți urmărește reacțiile. O senzație similară am avut și la The Power Of Storytelling, conferință pe care o recomand cu căldură. Una din categoriile disponibile pe blog este am fost acolo. Am fost acolo poate să însemne că îți povestesc din proprie experiență. Am fost acolo și m-a făcut să mă simt într-un fel. Am fost acolo în cele mai întunecate locuri din mintea mea și s-a simțit dureros și dubios.

Anyway: Îmi place ideea de a întoarce pe toate părțile ceva ce doar a fost insinuat, îmi place libertatea de a prevede un final, îmi plac filmele despre relații ciudate care ar putea avea rădăcini în realitate. Unul dintre aceste filme, un film vechi, este Closer. Prima oară l-am văzut chiar înainte de nuntă (2005) – el întârzia la job și m-am uitat singură (oarecum supărată). A fost printre cele mai cool experiențe cu mine singură. Uite cum îți dă mind fuck acest film:

Când am văzut filmul prima oară, mi-a scăpat asta: Larry: [about Alice] She has the moronic of beauty of youth, but she’s sly. Pentru că eram tânără și puțin obraznică.

Apoi nunta. Azi m-am uitat după niște prieteni din copilărie și poza de profil era de la nuntă sau de la botez. Nu contează foarte tare, asta cu poza de profil e o discuție prea lungă. Dar eu nu mai sunt eu după căsătorie, eu sunt noi?! It’s a bunch of sad strangers photographed beautifully, and… all the glittering assholes who appreciate art say it’s beautiful ‘cause that’s what they wanna see. But the people in the photos are sad, and alone… Adevărat! Și nunta se numește cel mai frumos moment din viața noastră. Dacă postarea coincide cu nunta în sine, da. Altfel, hai să ne dăm ocazia să fim fericiți și cu alte ocazii. Apoi cauți să refaci momentul ăla, poate nu cauți activ, dar îți permiți să consideri că ai dreptul să fii fericit – deși nu ai spus nimănui că ești nefericit:

Alice: I’m not a whore.    /      Alice: Is it because she’s successful?  

Larry: I wouldn’t pay.     /       Dan: No. It’s because… she doesn’t need me.

Din acest moment s-a dus magia, s-a dus tot din punctul meu de vedere. Poți să-ți plângi de milă, să urli, să jignești, aia e. Nimeni nu uită, nimeni nu iartă (cu adevărat). Ce rămâne: doi oameni care s-au iubit cândva.  Don’t say it! Don’t you fucking say you’re too good for me. I am, but don’t say it.

De ce mă uit? Mă uit (de multe ori la același film) pentru că îmi place să explorez senzații, să caut înțelesuri în locuri în care nu e absolut nimic. Uneori, deși nu am curaj să recunosc, îmi place să le experimentez de la distanță și să mă cred mai bună decât protagoniștii respectivelor povești. Tot povești sunt, doar în mintea noastră e senzația că noi suntem oameni mari, înțelepți și profunzi.

Larry: You forget you’re dealing with a clinical observer of the human carnival. 

Și Larry e acest sexy devil:

Clive_Owen_007.jpg

 poza de aici

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s