Vara are gust

… și suflet.

Invitația la un eveniment oarecum banal: „Știu că ai toată vara în buzunar ascunsă sub un display care încă mai are urme fine de nisip.”, o expoziție de fotografie a unui tip pe care l-am cunoscut acum două luni. Din clipa în care am făcut cunoștință mi-a zis pe un ton glumeț-serios că nu sunt om de PR dacă nu am auzit de Siluk. Cum nu mă dau om de PR, am considerat că e un tip hipsterish (mai puțin infatuat decât alții), but still… Am descoperit aseară în scurta vizită la expoziție lui că e un tip cu cojones. Îți trebuie ceva curaj să prezinți vara ta (absolut subiectiv), să crezi că niște poze random pot să spună o poveste. Poate că povestea mi-o spun doar mie, ‘cause I am sucker for romance… să vedem.

M-am uitat la ele îndelung și pentru că am început cu nisip, să continuăm tot așa.

sand

Ai fost vreodată la mare pe final de sezon, după 15 august? Dacă da, sigur îți amintești că puteai să prinzi o zi mai rece, când uneori nisipul fin era ridicat de vânt și îl simțeai scârțâind în dinți. Zile în care nu puteai să intri în apă și nici să stai în costum de baie. Puteai să te bucuri de mare, de fapul că nu trebuie să împarți plaja cu oameni gălăgioși, pentru că alegeau să meargă la Delfinariu. Și apoi te ghemuiai în toate pozițiile încercând să citești. Să găsești poziția cea mai bună pentru a ține paginile cărții, carte din care să ridici ochii din când în când și te uiți la mare. Să inspiri aerul rece și puțin sărat și să cobori ochii la loc. Toate senzațiile să te înconjoare ca într-un cocon primitor: cartea pe care o pregătisei de multe luni pentru plajă, pescărușii, aerul sărat și valurile. Nici nu contează că asta e povestea mea, o poză care nu spune o poveste este o poză irosită. Este secunda pe care o iei cu tine la birou și o privești cu jind un an întreg. Știi oricum că nu o să mai fie o vară ca asta niciodată… dar e bine că a fost măcar o dată (odată).

A doua poză care m-a impresionat e asta.

blue

Pentru senzațiile de aici trebuie să mergem puțin mai în urmă (cu vreo 20 de ani, chiar). Știi că tu ai vopsit gardul ăla cu singura vopsea pe care o avea mamaie în magazie. Îți aduci aminte și mirosul puternic de diluant și când mergi la țară pipăi vopseaua scorojită ca să te asiguri că e reală, că tu ai vopsit gardul acum mulți ani. Îți aduci aminte cum ai curățat lemnul cu o perie de sârmă și era tot august, ulița nu era asfaltată și iarba de la poartă era plină de praf fin. Vopseai alături de prietena ta și la prânz ați gustat vișinată direct din damigeană și v-ați îmbătat. Masa de sub nuc parcă nu avea sens și după euforia alcoolului v-ați lăsat cuprinse de melancolie. Aveați 17 ani și nicio vară nu va mai fi ca asta. Vopseaua s-a scorojit și când o pipăi citești precum orbii povești nespuse. Vezi cu ochii minții câinele ridicat în două labe pe poartă, te-a simțit și dă din coadă fericit. E cel mai bun câine, știe să-ți asculte liniștea când stai pe treptele de la coridor – se tolănește la picioarele tale și stați așa o vreme. Te uiți la tufănele și parcă le simți mirosul (îl știi pe de rost), asculți frunzele de vie cum foșnesc… e vară încă. Doar în suflet e iarnă, știi că vrei să treacă timpul să devii adult și nicio vară nu o să mai fie la fel de… de unică.

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s