Cum stai cu nordu’?

Teoretic depinde, practic știm toți unde e nordul.

Să le zicem valori personale dacă nord e prea mult și prea pompos. Cum faci alegerile în viață folosindu-te strict de inner compass? Din nou îmi aduc aminte de interviurile din Monotonia lui Grey la care toți medicii intervievați spunea că au ales meseria ca să facă bine. Asta face dintr-un economist un om rău, face dintr-un funcționar la bancă un nenoricit care vrea să-ți ia banii? 🙂 Pot să dau și exemplul cu parcagiul clasic de București, oare el are busola stricată din naștere? Habar nu am, dat la judecat suntem campioni, myself included. Ieri împărțeam o Cola la casă la supermarket, eu, soțul și copilul. Ne era sete și beam Cola, mai rău, îi dădeam și copilului. Deci de fapt nu ne era sete, ne era poftă, hence era un moft. Mai aveam de așteptat câteva minute, dar noi am deschis sticla și am băut. După educația primită acasă eram necivilizați, după cum gândea copilul eram hoți (nu știa sigur dacă o plătim sau nu), după noi era o chestie de self-indulgence. Evident că nu am consuma un produs și apoi să-l abandonăm pe raft, ne luăm senzațiile ieftine din alte părți, cum ar fi riscul de a rămâne fără net acasă. Ceea ce vreau să transmit este că uneori ne place să ne trișăm busola. Bagi un magnet în buzunar (așa am auzit eu că se face) și ea continuă să-ți arate nordul. Dacă faci asta suficient de mult timp, s-ar putea să și renunți la busolă pentru că e groaznic de plicticoasă, ai dresat-o.

Ce se vede în exterior:

  • Dai Cola copilului?! I mean… wow! În văzul tuturor, asta e problema! Că acasă îi pui și niște cuburi de gheață și o felie de lămâie (bio). Dacă nu vrei să pari ipocrit în ochii copilului, pur și simplu recunoști că îți place să bei Cola din când în când, că și ție îți face rău atâta zahăr și nu, nu ai mai multe drepturi decât el ca să poți să bei;
  • Nu e frumos să bei înainte să plătești și nu e elegant să bei din sticlă. Nu, nu ești un potențial hoț și din când în când te poți relaxa.
  • Ultima chestie e pofta: toată copilăria am auzit de la adulți că pofta nu există?! How the beep?! Azi am intrat într-o cofetărie de cartier și mirosea a chec. Că mi-e poftă e ceva, dar mirosul de chec e ca un trigger emoțional. Ok, nu închizi ochii și te bucuri, dar poți să-ți amintești când prietenii de familie au adus chec cu vișine la cules de porumb. Îți imaginezi lanul de porumb, brațele tale de copil brăzdate de linii roșii de la frunzele uscate de porumb și portbagajul prietenilor închizându-se peste tava de chec ce tocmai lansase un nor de zahăr pudră în atmosferă. Parcă îl văd, dacă deschid gura simt gustul de zahăr măcinat în râșnița electrică de cafea. „Mai doriți ceva?” întreabă tipa de la cofetărie. „Da, două felii de prăjitură cu vișine!” (mă doare în cot de siluetă și judecăți, vreau să retrăiesc momentul ăla). Atât!

Revenind la începutul postării: Să nu ne mai autoflagelăm cu tot felul de principii care se aplică mai ales celor care te oglindesc. Eu vreau ca viața și munca mea să aibă semnificație, să-i ajute pe ceilalți. Nu știu ce țel are parcagiul de la Horoscop, dar e treaba lui să-și așeze nordul cumva ca să poată dormi noaptea. Îmi place să cred că sunt mânată de un scop nobil, dar Al Pacino o zicea cel mai bine „vanity is my favourite sin”.

Și zic și eu să arunce piatra ăla care nu a făcut niciodată nimic de care să nu fie tocmai mândru. Apoi să se oprească să se gândească cum: n-am avut încotro, nu aveam ce mânca, da, dar… nu exista altă soluție… și apoi să ne vedem de viață imperfecți, dar împăcați.

pexels-photo-220147

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s