A ajuns ieri la mine o postare de la Micutzu care anunța selecție de scriitori pentru un atelier de comedie. Chestia asta m-a pus pe gânduri puțin.

Mi-am început săptămâna cu smiorcăielile copilului… uitase de poezie. El ne rugase duminică să repetăm poezia, dar nu părea sigur că trebuie să o învețe, nici noi nu eram prea interesați de subiect. ‘Radu, liniștește-te. O să repetăm în mașină.’ Mințeam cu tupeu, plecăm mereu cu întârziere și practic aveam 5 minute să repetăm. “Caietul tău e fericit/Atunci când este îngrijit/Când n-are file îndoite…. bla-bla mâzgălite.” E evident de ce învățământul e gratuit (știu că nu e practic gratuit). Lăsăm copilul în lacrimi la școală, adevărul că și mie mi-ar veni să-mi plâng de milă în locul lui, dar mă abțin. 🙂

Deschid net-ul abia la metrou și încep să mă uit pe ce am ratat în timpul somnului. Mă uit la comentariile de la o postare a lui Andrei Roșca legată de ce ți-ai fi dorit să schimbi la tine dacă ar fi fost posibil să faci asta. Citesc comentariile și invariabil femeile își doresc să nu mai țină cont de părerea altora, să aibă mai multă încredere în ele… aș vrea să scriu această constantare – statistică, mă uit că ultimul comentariu a fost cu 2 ore în urmă, deci no. Probabil că asta aș fi scris și eu… bloggerița lu’ pește prăjit care se teme de un comentariu. Sau nu știu… poate m-am oprit atunci când nu am mai simțit că trebuie să ofer o opinie oriunde.

Ajung la birou și deschid mail-ul și facebook. A venit pe mail nu știu ce document, încerc să-l parcurg și să ofer o opinie despre el. Se pare că vom discuta într-o ședință. Pun pe mail observații punctual, scriu ca o apucată, mă aud cum trosnesc tastatura… gata, send. Stai că parcă am trimis fără să verific… shit, am scris că sunt autistă (din nou). Era o glumă, dar așa mă simt când toată lumea înțelege evidentul și eu sunt pierdută în alte ipoteze. Ca atunci când nu știam în clasa întâi diferența dintre vertical și orizontal. Știu că sunt inteligentă, dar eu nu văd în linie dreaptă, ci o imagine de ansamblu de mărimea unui stadion. Văd procese, văd consecințe, dar nu-mi găsesc un simplu hook de comunicare. Oare am scris bine, am analizat suficient, nu m-am grăbit să trimit mail-ul?!

Ar trebui să scriu și despre webstock, dar ce să scriu? Aș vrea să zic că pe mine scrisul m-a salvat, că mi-am găsit oamenii alături de care mă simt completă. Dar nu e ok, că nu facem scriitură de Jane Austen… Pun din suflet totuși, convinsă fiind că cineva a surprins evenimentul obiectiv. Degetele alunecă pe tastură, îmi iau pauza de scris pentru mine. Dau publish și like-urile refuză să apară, mă apuc de altceva ca să uit că poate nu e ora bună, că trebuie să mă ocup de pagina mea, că nu investesc în blog și … și… Oi fi scris bine, e ceea ce se aștepta de la mine?!

Mă apuc de o prezentare în engleză, challenge-ul meu de azi. Scriu și rescriu, e prezentare, am nevoie de propoziții scurte, dar witty. Refuză să vină… mă gândesc la context, schimb suportul, caut inspirația… nu-mi place cum a ieșit, dar trimit. Nu trebuie să fie perfect, nu poți perfect în fiecare zi, nu știu cum e perfect când mereu se poate mai bine. Am scris bine?! mă întreb a zecea oară azi…

Scriu postarea pe pagina de brand, verific să nu am greșeli, litere mâncate și alte vulnerabilități în fața haterilor. Ce merge azi: nostalgie? înțelepciune? fatty made a funny? mă uit la vrei două poze așteptând să-mi vorbească: #vineiarna s-a dat de câteva ori, e frig să ne încălzim cu o supă… mi-e foame, la șase tre’ să fie gata și e fără 4 minute. Hai, Irina, e postare de marți… de ce nu mi-am organizat mai bine ziua… gata, am găsit: nostalgie! Sper că am scris bine!

Îmi propun să nu mă uit tot pe fb la metrou, ci să stau cu gândurile mele. Doamne, e cel mai oribil loc, mintea mă chinuie fără milă: Nu am tradus nimic de câteva zile și chiar am nevoie să-mi îmbogățesc vocabularul, la cartea mea nu am scris de două săptămâni… dar cui îi pasă?! Nici pe prima nu știu câți oameni au citit-o. Și ultimul meu proiect de comunicare, cel mai interesant și cu miza cea mai mare. Nu am primit feedback pe materialele trimis… dacă trebuie să schimb tot, dacă o să dezamăgesc, depind atâtea lucruri de prima impresie. I love a good challenge, cine naiba m-a pus să mă bag în asta… mi-e frică! Ajung acasă agitată și între curățat 2 cepe și 3 cartofi vreau să-i scriu lu’ Micutzu. Sunt obosită, foarte obosită.