Scopul declarat al blogului meu este empowering women. Nu știu dacă e așa evident în postări sau nu știu dacă eu am darul de a exprima exact ce simt legat de asta. Tocmai a trecut ziua femeii și era cazul să ofer mai mult decât my two cents. Trei lucruri m-au “stârnit” să scriu:

1. am văzut primele 2 episoade din YOU;
2. filmul Je ne suis pas un homme facile (îl găsiți pe Netflix);
3. spectacolele de striptease dedicate femeilor cu această ocazie.

La noi nu prea e obișnuit (sau nu știu eu) să existe localuri cu striptease non-stop cum mai vedem prin filmele americane. Locuri în care să mergi și să pierzi timpul și să te uiți la corpuri frumoase care se unduiesc pe muzică. De ce e așa grav că de ziua noastră, a tuturor femeilor și mamelor, să ne dorim să vedem niște bărbați frumoși? Nu zicem să ne clătim ochii, nu suntem noi cele care ne exprimăm constant nemulțumirea legat de objectifying women. Nu e ca și cum dăm nas în nas cu o femeie cu ten impecabil când încercăm să intrăm la mall – a naibii ușă se mișcă prea încet! Pare că reclama cu o Rihanna în chiloți ne e dedicată – really?! Sunt toate pentru noi, să ne amintească constant că nu avem cum fără photoshop. Că picioarele chinuite în stiletto ne fac să ne dorim să murim, că moarte mai înceată decât aia nu cred că există. Dar să nu ne îndepărtăm de la subiect: De ce suntem ținta unor glumițe slabe când vrem să mergem la un show de genul ăla, un show în care (hopefully) poți să objectify a man? Trebuie să fim un anumite gen de femei ca să ne bucurăm de asta sau de un film siropos? Mă întreb, eu știu că sunt un gen de femeie. Sunt un gen care are parte și căreia nu-i lipsește imaginația, oare cum le zice la astea… grase? Yeah, man, sunt grasă și îmi place să fiu tratată ca și cum sunt ok. Arată-mi că mă iubești exact cum sunt și la rândul meu nu o să spun niciodată că merg la striptease ca să-mi clătesc ochii. Pentru că îmi pasă de omul de lângă mine și aș vrea să se simtă iubit fără rezerve. Pentru că Rosie O’Donnell avea dreptate: “You’re both fucking insane… Let me explain something to you okay? Girls with big tits have big asses, girls with little tits have little asses. That’s the way it goes. God doesn’t fuck around, he’s a fair guy. … This is a mockery, this is a sham, this is bullshit. Implants, collagen, plastics, capped teeth, the fat sucked out, the hair extended, the nose fixed, the bush, these are not real women, alright? They’re beauty freaks. And they make all us normal women with our wrinkles, our puckered boobs, our cellulite, seem somehow inadequate. Well, I don’t buy it, alright? … No matter how perfect the nipple, how supple the thigh, unless there’s some other shit going on in the relationship besides physical, it’s gonna get old, okay? And you guys, as a gender, have got to get a grip, otherwise the future of the human race is in jeopardy.”

E cam lung, știu, dar poate îl parcurgeți. Știu că atunci când mă apuc să scriu ca acum, pare că port un război invizibil cu cineva. Nu e așa, doar vreau să subliniez că dublul standard se aplică unidirecțional uneori. Nu trebuie să merg la stand-up comedy ca să aflu ce consideră un bărbat plinuț (cu indulgență) că e frecvența și intensitatea corectă de oferit blow jobs. Pardon my French, se pare că sunt chiar pornită. Glumesc, nu-mi pare rău.

Cum ar fi să mă apuc acum să scriu un elogiu bărbaților prin care să le transmit că îi iubim așa cum sunt… wouldn’t that be silly?! Exact cum s-ar simți dacă și noi (ca gender) am fi acceptate permanent pentru ceea ce suntem. Fără să ne cerem scuze că nu a fost timp să aia și aialaltă… în fiecare moment al vieții să fim exact cât trebuie de aranjate, gălăgioase, amuzante… ce poveste ar fi mai fi și aia: 50 de umbre descătușate de prejudecăți și așteptări? (mă apuc eu să o scriu, no worries). 🙂

În loc de concluzie, vă zic că îmi place You pentru că pare că ne arată cam câtă atenție poate să primească o femeie din partea unui bărbat interesat cu adevărat de ea. Că poate te uiți mai atent, o asculți, o încurajezi, o salvezi… in the end știm că vrei doar să o f… și suntem super ok cu asta.

Las și o poză, căreia îi lipsește doar rezoluția bună, nu are filtre sau altceva. E dovada că I clean up nice, că pot să stau într-o poziție din care nasul nu pare mare, că pot să par intelectuală chiar dacă am buzele întredeschise. Pe cine naiba păcălesc, aia nu sunt eu… 😉