Family Time vs. Quality Time

Iar nu am mai apucat să scriu pe blog, în rest am timp să scriu de toate. Aș zice că îmbunătățesc calitatea scriiturii, că le gândesc mai mult… nu e cazul, să ne liniștim. 🙂

Nu aveam neapărat dilema asta cu family time, am mereu nostalgia vremurilor care nu se mai întorc niciodată… în special în perioada asta. Mămăița s-a stins acum mai bine de 10 ani, deci vreo 3 sferturi din viața mea de până acum știam doar un singur fel de sărbătorit Paștele. Ăla în care muncești până la epuizare să fie totul bine și frumos pentru câteva ore. Îmi vine mereu să postez secvența din cartea mea care descrie cum se simțea, dar au trecut mulți, mulți ani – nici nu mai vreau să spun câți. Se simțea ca singura realitate: cu mobilă veche lucind de la gaz, cu perdele și milieuri apretate (a scris Valeriu Nicolae mai descriptiv), cu cele cuvenite care se făceau numai într-un fel. Se și mâncau într-un fel, nu se putea altfel. Nimeni nu întreba de ce, nu avea rost. Într-un an, pe masa de 12 persoane din camera de la drum trona o frumoasă găină de ciocolată; după slujba de Înviere am ajuns acasă cam înfometată și am mâncat coada găinii. Adică din față părea că e ok, iar mamaie a descoperit-o la vreo câteva săptămâni – semn clar că nu o considerase adecvată consumului uman niciodată. În alt an îi sugerasem să fac eu checuri ca să nu mai apeleze la bunăvoința nimănui pentru cozonaci. Clar nu estimasem dimensiunea festinului din mintea ei, am primit cam două găletușe cu ouă din care să fac checuri pentru masa de Paște. La vremea respectivă locuiam într-o garsonieră în Drumul Taberei care avea bucătăria cam 2:1. Eu nu am mai putut să mănânc o vreme chec după ce am pregătit și copt cel puțin 10. Cred că vacanțele pe care le-am petrecut acolo o să aibă mereu așa o aură de spiritualitate pe care nu am mai simțit-o. Probabil că era un amestec de recunoștință cu umilință pentru ceea ce ne oferea natura, sacrificiul unui animal din curte și faptul că eram toți. Eram toți pentru că ne strângeam în jurul ei.

Am pomenit-o cam des anul ăsta când nu am mai făcut nimic, sunt freelancer – muncesc peste măsură. Am făcut ceva curățenie în casă, ca un compromis și am vopsit ouă. Am luat și creion de decorat ouă și mi-am folosit skill-urile de pictură (nivel grădiniță) să arate cumva – aparent erau de pus Instagram. Slavă Domnului că încă suntem suficienți cât să nu încăpem la masa care se pune acum sub boltă. Mama se străduie să ne disciplineze să facem “cum trebuie”, dar nimeni nu mai șade la locul lui. Nimeni nu ascultă, copiii mănâncă uneori la Mac în drum spre țară și nu-i trosnește nimeni peste mână când servesc desertul înaintea ciorbei. Nu am pe cine să păcălesc, suntem o familie absolut normală – these are days and these are the new ways. Alea în care noi ne facem tradiții noi pentru familia care… suntem. Aia care mănâncă din farfurii de hârtie un fake drob care ne place tuturor (cu ficat de pui și verdeață), cu ouă decorate cu cuvinte englezești și emojis, cu deserturi dubioase de cumpărat, cu sentimentul acut că trebuie să trăim pentru noi. Cred că a fost prima oară în viață când am fumat o țigară stând la masă cu tata și când s-a atras atenția asupra mea, el a zis doar atât: Sunt lucruri mai rele pe lume decât fumatul! A fost prima oară când m-am întins pe pământul din grădină și am privit cerul. Poate că a fost cel mai frumos Paște de până acum, ăla în care ne-am resemnat cumva că trebuie să lăsăm să se odihnească în pace și oameni și obiceiuri. Las și o poză dintr-o întreagă sesiune foto, nici asta nu trebuia să apară vreodată pe undeva. Eu care nu tac niciodată suficient cât să nu apar cu gura deschisă în poze și sor-mea care always has my back. Că în vremurile alea de care ne îndepărtăm eram tot noi două, mie mi-era frică de zmeie făcute din coperți de dictando și fire de mătură, de toate insectele pământului și ea căreia nu-i era frică decât de încercările repetate de a i se frânge spiritul sub așteptările adulților. O să fim bine!

2 thoughts on “Family Time vs. Quality Time

Add yours

  1. Câtă tihnă e-n textul ăsta!
    Da, cu siguranţă, cât timp ne amintim să trăim pentru noi, vom fi bine. Că obiceiurile alea care ne epuizau bunicile şi mamele oricum nu aveau nimic de-a face cu sărbătoarea-n sine, oricare-ar fi ea. Nu ştiu cum e cu satisfacţia, aici nu prea depun ofeorturi să aflu. Mă refer la satisfacţia aia că cele 10 feluri de mâncare sunt făcute de tine. Faptul că încă sunt oameni care să ocupe scaunele de la masă contează mai mult decât ce-i pe masă.

    Like

    1. Cred că am trăit prea multă vreme cu impresia că îi cinstim memoria păstrând neschimbate unele obiceiuri. Știi că suntem încă în viață cât timp cineva ne rostește numele sau își aduce aminte… Mulțumesc.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑