M-am trezit prea de dimineață pentru gustul meu, copilul a lipsit de la școală pe motiv de răceală și azi voia să recupereze. Mânca-l-ar mami de băiat de conștiincios, cică să ceară bunica temele pe grup, să nu se ducă la școală de parcă a fost bolnav. Nu știe nimeni că atunci când ai febră nu prea poți să ții nici lingura de supă de pui în mână. Am mai scris că posibil să fi avut un pui de gripă în 2018 pe care nu prea se obosea nimeni să-l diagnosticheze, dar și eu trăiam cu aceeași impresie ca fiul meu – am postat pe un cont ceva în engleză când deliram umpik… a intrat auto-complete înainte să adorm și cineva a șters postarea. Poate nu trebuia să postez nimic, dar aparent venea sfârșitul fb dacă nu-mi făceam treaba fix atunci. Cred că a fost una din dățile în care m-am simțit prost că nu mă simțeam bine… makes sense dacă stai să te gândești: fix ca reclama cu dacă ești răcit să-ți imaginezi că ai și diaree. E o trăsătură comună la femeile pe care le cunosc eu (bine) să se prefacă că nu e așa de rău când de fapt e aproape dramatic. Puțin înainte de gripa memorabilă, am avut o durere de spate cel puțin epocală, analgezicele m-au dus la o amețeală plăcută de tensiune 24/12. Eram la un cabinet de acupunctură când s-a constatat minunea de lighioană care umbla pe așa tensiune, mi-am luat pastiluțe și m-am dus la birou… eram angajată pe un salariu bunicel, la negru, în industria gri, efectiv nu aveam cum să lipsesc. Nu mai vorbim de conflicte somatizate, se știe că noi femeile suntem prea sensibile, aproape neadaptate pentru egalitate pe care ne-o dorim așa mult. După această introducere lungă, ziceam că mă trezesc greu pe la 7.20 după ce în somn am căutat o toaletă la care să am o oarecare intimitate, să fac pipi ca fetele fără să ating nimic… corpul meu îmi spunea că diureticele din pastile încearcă să vorbească cu subconștientul, conștientul cerând 5 more minutes. Anyway, în același vis a venit și Batman, am uitat să-l întreb care e treaba…

Mă trezesc și pun mâna pe telefon, citesc cu greu știrile de la Orlando și apoi sunt lovită în plex de aftermath-ul funeraliilor: poze cu ce a purtat aia mică, cum se poartă prințesa aia mare și doar un pic de mișto făcut la adresa dezvoltatorilor personali – cum poți să te faci chiar regină pentru o sumă modică. Era crash course de regină, doar patru ore ar fi fost de ajuns pentru accesarea feminității adânc îngropate și negate. Unul din titluri vorbea de lecția de PR, altul despre “Behold, aceasta este eleganța feminină!”. Bărbatul meu îmi zice zilele trecute că și eu vorbesc despre lecții pe care mi le iau din interacțiuni, sunt o nesătulă când vine vorba de dezvoltare personală și spirituală. La asta din urmă, tata îi zice spirtuală, dar nu am deprins-o încă. Mă revolt în sinea mea cât dau cu apă pe ochi, îmi strâng părul și dau să fac sandvișul perfect într-o lipie, în timp ce se fierbe apa de cafea. Nu mi-a trecut prin brain fog să mă pozez pentru tradiționalul #iwokeuplikethis, posibil să fi contrazis tot ce nu m-a învățat nimeni că face o doamnă… care este și regină. M-am frământat toată ziua pe tema feminității, dar așa mai ușurel, că nu șade bine să avem dileme care ne fac să ne încruntăm.

Pe la 4 am prins o pauză să ies la Mega și să beau un flat, deși uitasem să mă hidratez și nu pot spune că l-am savurat comme il faut. Je parle limba de marele de Paris, chiar dacă nu tocmai fluent. Mai bine merge italiana, rup spaniola că deh, seamănă cu limba din telenovele nicidecum cu limba maternă. M-am băgat la portugheză ca hobby, îmi plăcea de un manelist și mai am niște noțiuni de gramatică care să-mi permită să scriu postarea asta. Cel mai mult însă, m-a fascinat limba lui Bill Shakespeare și dacă știam a căzni pianul ieșeam de-o guvernantă mediocră în perioada interbelică. Stând eu la flatwhite și țigară, reflectez adânc cum fac să car plasele alea umplute la refuz și un bidon de Dero, iar am vrut să-mi dovedesc că pot. Apogeul zilei și al feminității este atins când mă apuc tam-nesam de o ciorbă de salată… varza de la Mega era mai mare decât capul meu deloc elegant și cu părul nevopsit. Slavă Domnului că am aflat de la o bătrânică din Mega că vine Apocalipsa: prea multe repetiții de 3 se pare, eu credeam că asta sporește abundența în univers. A surprins-o că i-am dat punga spre care ne întinsesem amândouă, intuiesc ca Iuda și de aici i-a venit referința la Sfânta Treime. Așadar, stau la cafea cu vedere spre stația lui 168 și nu-mi sare feminitatea în ochi, adevărat că lăsasem ochelarii acasă și nu focalizam bine. Văd femei grăbite, cocoșate sub ghiozdane, femei cu părul prins neglijent, încălțate cu ceva aproapre masculin și practic, femei cu ochii goi ascultând absent la flecăreala a unul sau doi copii, femei nedormite care împing la un căruț. Îmi trece prin cap că puteam să-mi dovedesc feminitatea mergând până la piață, dar se știe că avem tendința să ne menajăm.

Tot azi am văzut o postare despre cum ar fi arătat dacă mai trăiau azi: privirea se repede la ceva inconfundabil în ciuda pistruilor accentuați de editare și a părului – o Diana de câți ani ar fi avut azi. Nu m-a fascinat niciodată, dar citind despre ea parcă o văd umană, mai femeie decât de trei ori femeie: simțea monstruos și punea la inimă nedreptăți evidente, se chinuia cu greutatea, cu ipocrizia unor ritualuri și un soț care o înșela pe față. Parcă e laitmotivul vieții mele: ce era dacă mai aștepta puțin, dacă suporta toate alea ca să ajungă tot azi regină… :))) Nu am concluzii, dar știu că mă despart doar câteva click-uri de sfaturi care mă pot ajuta să fiu prințesa vieții mele. Între timp sunt cum zice sor-mea: o elitistă nenorocită, cu puțin respect pentru chestii aranjate și stăpânite perfect, nu dețin controlul decât peste oalele mele și am credința adânc înrădăcinată că te poți înnobila dintr-o Fetească regală. Also, ciorba de salată a ieșit super bună, iar eu pun poze dubioase care împacă cele mai prețioase calități ale unei femei, care nu se exclud deloc: vrăjitoare și mama.