Are fb un obicei, o să-i zicem bun, că îți tot arată postări la care nu ai reacționat conform a ceea ce știe el despre tine. Știu și eu că nu e așa de simplu, dar cum am refuzat să mă uit la Social Dilemma, o să las cunoștințele mele despre algoritm să rămână așa… superficiale. Așadar, era o postare la Radu Atanasiu (BISM) – profesor de critical thinking în care zice că i-a fost foarte greu să accepte că: “nu putem convinge pe cineva cu argumente. Pentru că nu putem convinge nicicum. Lumea se convinge singură, la ea în cap. Și mi-am schimbat zdravăn partea de argumentare și persuasiune din cursuri, insistând acum pe faptul că, pentru a-l scoate pe celălalt din blocaj, trebuie să înțelegem de ce are dreptate. Cât de inconfortabil o fi.” Bineînțeles că e argumentat având la bază un studiu și suportul postării era un citat din David McRaney: The only way they are going to change their mind is by changing their own mind—by talking themselves through their own thinking, by processing things they’ve never thought about before, things from their own life that are going to help them see things differently.

Ce voiam să zic cu introducerea asta, este că eu lucrez part-time cu o altă Irina care face vânzări și căreia îi spun în fiecare zi că eu nu știu să fac vânzări. Ea mă contrazice și insistă asupra faptului că atunci când cred în ceva, sunt foarte convingătoare și aduc și argumente corespunzătoare. Am ceva care mă fascinează, în general ceea ce mă entuziasmează are legătură cu învățătura și dezvoltarea personală la propriu – adică eu pe mine să mă cresc profesional. Poate că sună puțin pragmatic, dar în procesul ăsta văd exact ce fibră din mine se întinde până mă face să plâng – văd frustrarea, o iau, o cocoloșesc și mai rar las rezistența ca să mă uit la un adevăr. E de obicei ceva ce știu de mult, nu vorbim de revelații, e ceva care stă latent și doar dă niște semnale că nu ești true to yourself, autentic să zicem în română. Dar acolo sunt toate motivele pentru care ai făcut ceva așa cum ai făcut și nimic nu putea să te convingă că e mai bine altfel. Mi-a recomandat cineva de curând The Mom Test, am pus-o pe listă și apoi m-am făcut că uit de ea – a se citi nu am mai trecut-o la următoarea listă de To Do. Și ieri și alaltăieri am petrecut timp cu mama și îmi dau seama că nu aș putea să-i vând nimic niciodată, că ceea ce simt eu ca fiind adevărat nu se potrivește cu credințele ei, cu tot ce a construit, cum s-ar zice: We hold these truths to be self-evident!!! Nu pot să conving o prietenă să meargă la psiholog, la shaman sau la terapie Bowen până când nu se aliniază cu ceea ce știe ea, am făcut experimente pe mulți, mulți ani. Uneori sunt mai persuasivă, alteori plănuiesc cu atenție, investesc în argumentație, alteori mă opresc și gata. Dacă reușim să rămânem prietene suficient timp, s-ar putea să am chiar satisfacția unor schimbări radicale, dar sunt delicată și nu le semnalizez pe față. De obicei, aici intră tot din categoria: Lasă-ne, Irina, cu prostiile tale! 🙂

Paradoxal, pentru persoana mai apropiate, de exemplu partenerul de viață, atunci când nu mai vrei să-i vinzi nimic, pare că ți-au luat mâna de pe el. E foarte complicat să stai să te uiți la cineva de care ți-e drag cum se luptă, e și mai dificil să te declari martor pasiv. Nu am vrut să-i vând nimic, dar tot nu pot scăpa de obiceiul de a-i lăsa mici semne, sugestii despre lucruri care au potențialul de a-l face să se simtă mai bine legat de propria persoană. Cum ar fi faptul că azi aniversăm 18 ani de căsnicie și că nu ar trebui să fie supărat că ceea ce simțeam că ar fi adevărat atunci, s-a schimbat de multe ori pentru amândoi. Bine, să nu se supere nici că a uitat de aniversare. :))) În ce mă privește, doar s-a adâncit adevărul că mi-am dorit să fiu soție și mamă, apoi am investit mai mult timp decât resurse ca să consolidez asta. Am căutat un citat din Jung pe care cineva cred că l-a tradus intentionat pe jumătate (eu nu o să-l traduc deloc): People will do anything, no matter how absurd, in order to avoid facing their own souls. One does not become enlightened by imagining figures of light, but by making the darkness conscious. Acolo, în noi, e uneori un întuneric de care trebuie să fim conștienți cât de cât și să ne asumăm că ne place calitatea de eterni prospecți, de Nu știi tu mai bine!, Nu-mi arăta!, și nu mai puțin popularul Bine că ești tu deșteaptă!

Chiar deșteaptă fiind, sunt uneori incredibil de proastă, de reticentă, de neatentă și posibil să nu-mi asum că am pierdut o bătălie insistând în cunoștință de cauză. Adevărul este că acum 18 ani, s-a aliniat faptul că eu știam ce vreau cu ceea ce credea și el că e bine, nimeni nu a vândut nimic nimănui, dar amândoi am simțit că am câștigat. Aș putea să vă spun cum m-a cerut de nevastă, dar ar fi numai o confirmare a faptului că oricine s-ar fi speriat groaznic de o asemenea responsabilitate și nu ar fi acceptat. Mie mi-au plăcut mereu provocările și tot el îmi spune că pare că mă arunc către ele de parcă aș ști cum și de unde să le apuc. 😉 Poza e cu mine, pentru că mereu e despre mine, nu era oricum la modă să încurajezi mirii cu ședințe foto dedicate, ajungeau să creadă că ziua respectivă este despre ei.