Ca de obicei cuget mai mult până să scriu, poate că prea mult le rumeg acum văzând că e așa ușor să inflamezi niște oameni care oricum aleg deliberat să te urmărească. Mie nu mi s-a întâmplat să creez polemici în online sau în viața adevărată, posibil pentru că am fost o fricoasă la orice vârstă. Aud că pe lângă porecla care pare acum flatantă de Mimoza, mi-era frică de cele mai dubioase lucruri, unele s-au menținut până la vârsta adultă. Mi-e frică de întuneric, dar pot să dorm singurică cu lumina aprinsă. 😛 Atunci când m-am hotărât să-mi fac blog, a fost la sugestia surorii mei și primul meu argument împotrivă era că nu stau eu să gestionez comentarii în timpul programului de lucru. Deja se profila un asemenea succes de nu aș fi făcut față comentariilor. După aproape nouă ani de blogging, pot să afirm că nu a fost cazul. Era o teamă reală că aș fi tras chiulul de la compania aeriană și nu mi-aș mai fi făcut treaba… s-a dovedit că nici aia nu era o teamă fondată.

În căutările mele neobosite după seriale mai puțin obosite, am dat peste The Power pe Prime. Pe scurt este vorba de vremuri moderne în care femei din toată lumea își dezvoltă un organ prin care puteau curenta, ca țiparii să zicem. Serialul e interesant sau a fost măcar primele episoade, partea oarecum amuzantă e că se discută și despre o țară condusă de un dictator, care se numește Carpatia și e condusă ne domnul ăla care nu auzea bine în reclama cu Pepsi la litru… acum cu mustață. Știu că mi-am intitulat postarea De ce iubim bărbații și nu mai ajungem la ei, ideea că în serial se răscoală toate femeile, inclusiv cele din Carpatia, mai ales că era cumva polul traficului de persoane și bărbaților începe să le fie frică. Unele scene sunt trase de păr, dar rămâne aspectul ăsta de ce am face noi cu puterea care ne-ar fi dată, cum am gestiona-o? Bărbatul meu închide televizorul după ultimul episod încărcat pe platformă și declară cu voce joasă, că: Femeile nu mai iubesc bărbații! Eu mă grăbesc să-l contrazic că nici Bărbații nu mai iubesc femeile. El retrage și înlocuiește iubirea cu respect.

Așa că stau și mă gândesc de ce nu ne mai iubim sau de ce nu ne mai respectăm, mă întreb retoric precum Carrie la final de episod. Nu cred că e unilateral și nici nu cred că se retrânge la teritoriul “Carpatiei” – btw în serial joacă destul de credibil și o autentică ciorbă românească într-o oală smălțuită. 🙂 Probabil că pare deplasat să ne tot plângem de discriminare în 2023, dar multe din temerile mele își au rădăcina în interacțiunea directă sau indirectă cu un bărbat. Posibil să mă număr printre femeile norocoase, deși nu putem estima dacă traumele sunt conform cu “nu dă nimeni mai mult decât poți duce”. Cred că toate am prefera să nu aflăm cât putem duce. Ideea centrală a serialului nu este deplasată, poate e prea în ton cu integrarea diversității în toate formele ei. Nici măcar indignarea nu ne mai este îngăduită, aparent părem atât de stăpâne pe noi că nimic nu ar trebui să ne atingă. Și totuți ne atinge, mai plângem, ne frustrăm, ne revoltăm, uneori urlăm, destul de des înjurăm ca birjarii, alteori ne răzbunăm pe alte femei mai tinere care nu par recunoscătoare vremurilor pe care le-am așternut noi pentru ele. Remediul acestor frustrări ar fi mai multă iubire și apoi, mai multă iubire. Nu o să spun de ce iubim bărbații pentru că habar nu am, nici nu o să-mi corectez postarea cu cine se identifică cu ce, e irelevant. Ieri am asistat la o conversație în care un bărbat își apăra soția cu calm, cu iubire, cu înțelegere. Nu am auzit niciun: Vorbim când te calmezi! Nu vezi cum faci?!

Și ce ne-ar împiedica totuși să-i “ardem” dacă am fi în situația să ne folosim corpul ca armă?!

Îmi place să cred că în orice condiții, o să existe bărbați și femei care o să acționeze la impuls, că lecțiile lor o să vină de multe ori prea târziu ca să mai poată repara damage-ul făcut. Sunt departe de a fi o persoană blândă sau iubitoare, dar mă gândesc că aș folosi the power să-mi ard niște fire de păr nedorite, aș face lumină în locuri întunecate și aș analiza de două ori înainte să dau drumul la curent… gen cam ce fac acum cu alte mijloace. M-aș gândi că fiecare e responsabil pentru el și e al naibii de greu să te conții, să fii spectator la nedreptăți, mai ales când doare. Am mai scris pe tema asta, știu că nimeni nu citește suficient de atent cât să am engagement. Pare că mereu scrisul meu mult a acoperit tot ce era de zis… am pe fundal Roxette și chiar nu simt că mai e ceva de zis.