Am doar 18 ani…

De fapt x2, dar vârsta e doar un număr, nu? Mă tot gândeam să scriu asta din trei motive: am aflat că Millenials sunt și ei de mai multe feluri (și bătrâni), iarăși circulă articolul cu binecuvântările vârstei de peste 30 de ani pentru femei și nu în ultimul rând, curând o să împlinesc 36 de ani….

The “the end”

Se știe deja că îmi plac mult filmele, dar trebuie să recunosc că nu e neapărat să fie inspirate din realitate. De exemplu, filmul meu preferat din toate timpurile este Love Actually pentru că are exact cantitatea necesară de realitate și ficțiune. Ai fata din suburbie care înjură și care se îndrăgostește de un prim-ministru. E…

Interacțiune (anti-)socială

Cine își mai aduce aminte ce făcea pe 21 decembrie 2012, presupusa dată pentru sfârșitul lumii? Eu îmi aduc aminte că atât de pragmatic am abordat lucrurile încât nici nu am lipsit de la birou. Mă mutasem de curând la un alt job în cadrul aceleași companii și presupun că voiam să fac impresie bună…

Biz Camp Eleven

Nici nu știu cum au trecut 2 ani de la prima mea întâlnire cu Biz SMS Camp,  dar mai important, 2 ani cu oamenii legați afectiv de acest loc. Pentru mine a fost a 5-a ediție și m-am bucurat să constat că mai bine de 50% din cei pe care i-am văzut la prima ediție…

Am fost la Food Bloggers

Forgive me father, as I am the ultimate sinner: Sunt Irina și îmi place să mănânc… ups, that came out wrong! I confess: Food Bloggers e conferința mea preferată și nu are legătură cu pișcotul. Panelul preferat a fost de departe Chef Talks și dintre vorbitorii acestui panel s-a remarcat Gabriel Toader – Chef Cocoșu Roșu….

Sunt așa zile

…când mă gândesc la jobul meu și îmi vine să fug la țară să cresc capre. Cred că e puțină lume care nu știe sau nu a intuit unde lucrez, deși eu mă feresc să declar explicit pe blog. Dar în alte contexte nu am ascuns niciodată, nici nu am simțit că trebuie să ascund…