Ieri a fost ziua soţului, iubitului, partenerului meu de viaţă. Şi aşa m-a apucat o nostalgie legată de începuturile căsniciei noastre. Prima oară am locuit într-un bloc din Drumul Taberei, bloc de garsoniere. Era interesant să locuieşti acolo. Jumătate din locatari erau pensionari, jumătate cupluri tinere cu sau fără copii. Nu am reuşit nicicum să ne acomodăm la temperatura sezonului. Vara era excesiv de cald, iarna foarte frig. În ultima vara petrecută acolo am achiziţionat un aer condiţionat şi ne-am bucurat de un oarecare confort. Ne-am împrietenit cu un vecin de palier care avea grijă de noi, şi în decembrie 2008 după ce ne mutasem de vreo 3 luni, mergem la nea Mischie să-i lăsăm bani să plătească diferenţele la întreţinere. Nea Mischie avea un pulovăr pe gât, un gen care nu cred că se mai găseşte în varianta masculină, şi un ilic tricotat. Ne-a declarat cu mândrie că nici nu deschisese caloriferele iarna respectivă. Şi am înţeles că noi nu eram adaptaţi.

Tot prin 2008 am avut o dispută cu o colegă de serviciu căreia îi spuneam că nu are cum să ne afecteze criza economică, că oricum nu avem mare lucru. Nu ştiu dacă eram doar impertinentă, dar şi acum privind în urmă, constat că nu aveam mare lucru. Că în blocul vechi din Drumul Taberei nu făceai faţă să încălzeşti apartamentele din jur, şi dormeai cu teama că o babă va uita într-o zi gazele pornite. Şi acum, în blocul nou din Drumul Taberei, e alegerea ta dacă încălzeşti apartamentul în care locuieşti. Că acum nu mai ai nevoie de senzaţiile tari generate de vecinii de palier, poţi să obţii acelaşi fior uitându-te la factura de gaze.

Dacă am supravieţuit crizei economice, nu la fel pot să spun de cele personale. Aveam nişte prieteni care trecuseră prin vremuri grele la începutul relaţiei, perioadă la care se refereau folosind expresia “am mâncat numai biscuiţi cu ceai”. Mie asta nu mi se părea aşa de grav, gen biscuiţi populari cu puţin unt şi gem, mmmmhhh, delicios. Sau poate mult-regretatul desert de restrişte biscuiţi populari cu rahat proaspăt (as in Turkish delight). Şi fără să-mi ceară nimeni am decis să-i declar viitorului partener de viaţă că eu sunt dispusă să mănânc biscuiţi cu ceai alături de el. Bad move! Pentru că uneori viaţa e ca zicala cu fii atent ce îţi doreşti. Aşa că, scumpul meu, mă folosesc de ocazie, să-ţi urez tot ce poate să ureze o soţie iubitoare, şi da, ştiu că nu vrei să vorbesc despre tine pe blog ;). Dar…gata cu biscuiţii! Nu mai vreau nici tort de biscuiţi, iar ţie nu ţi-a plăcut niciodată ceaiul! Promit să nu mai fac promisiuni nesolicitate. Şi o să fie bine!

Am descoperit că dacă viaţa nu-ţi oferă nici lămâi, nici zahăr, nici măcar apă plată, e bine să nu te oferi să faci limonadă. Valuable lesson!

sursa poza