Acum un an mă gândeam eu aşa la un proiect de promovare a femeilor din România. Nu de încurajat să meargă la control medical, nici să înveţe să fie mai puternică decât un bărbat. Mă gândeam că ar fi interesant să construim o comunitate de femei care să-şi cultive pasiunile, indiferent care ar fi ele, şi dacă lucrurile merg bine să transforme acele pasiuni într-un job. Nici nu are rost să mă gândesc de ce a murit acest proiect, ca multe alte idei pe care eu le consideram bune. Stăteam de vorbă cu o colegă care îmi spunea că îmi citeşte blogul şi îi place cum scriu. Mi-a zis că se bucură că eu am găsit ceva care să mă împlinească, pentru că ea simte că nu se pricepe la nimic. Nu vorbeam de job, vorbeam de ceva ca un hobby, ca un refugiu, un loc unde să te poţi ascunde de cotidian. Cred că toate femeile se pricep la ceva, doar că e greu să ieşi din conformitate, e tot o frică.

Şi mi-am adus aminte de o întâmplare care la vremea respectivă m-a tulburat puţin, recunosc. Eram într-un autobuz şi la una din staţii urcă prietena mea cu un coleg de clasă. Ea era cu un an mai mare, eram la liceu toţi. Ăsta, colegul, avea un tricou cu Nirvana şi eu mă trezesc să-i spun că şi mie îmi place Nirvana, dar… Nu am apucat să termin ce aveam de zis, că m-a lovit replica lui: “Da, evident, dacă eu am tricou cu Nirvana, îţi place şi ţie Nirvana.” Ce? Cum? M-am ruşinat toată, în primul rând că nu-mi plăcea de el, nici nu intenţionam să-i fac pe plac şi apoi m-a lovit cu ignoranţa lui. Numele lui era/este Vlad. Ce voiam eu să-i spun era că mă deranjează că de când se sinucisese Kurt Cobain, ei erau pe primul loc în toate topurile MTV. Şi chiar îmi plăcea muzica lor, fără să fiu fan. M-a deranjat la mine lipsa de reacţie, faptul că nu avut curaj să-l combat, să-l umilesc puţin. E ideea asta că nu merită să te pui la mintea lui. Dar cum înveţi ce bătălii trebuie purtate?! O mamă îi spunea fetiţei ei de 4 ani: Ce ţi-am zis eu – dacă e un conflict, te ridici şi pleci! Şi eu încurajez asta la copilul meu, dar nu ştiu dacă e bine să-i imprimi la o vârstă aşa fragedă că nu merită să lupte pentru el.

Şi cred că de aici vine frica cea mai mare. Cum să fac să te ridic la nivelul meu, să nu simt că e lupta inegală. Că suntem aşa ocupaţi să împachetăm totul frumos, să ne adaptăm discursul, că în cele din urmă nici nu mai ştim ce ne defineşte. Da, m-am uitat la fetele Gilmore, şi îmi place şi Masterchef şi dacă am chef ascult Nicu Paleru. Şi citesc săptămânal horoscopul. În loc de încheiere, câteva versuri din Tango in Harlem, ceva care să ilustreze care e argumentul final când cineva te pune la îndoială:

“You know I had only fifty dollars to survive because I was so poor in harlem in harlem

I was just actually like thinking about my fifty dollars all I had to survive in harlem in harlem

and then I was like, you know, fu*ck you!”