sau lupta cu morile de vânt, sau orice tresărire care te scoate din zona de confort. Eu nici măcar nu ştiu să înot, dar cumva reuşesc să mă împotrivesc tendinţelor. De cele mai multe ori e o luptă nesfârşită, te dor braţele fără să-ţi aduci aminte de ce. Mi-a plăcut un episod din Seinfeld în care mama lui George îi spunea cu vocea aia piţigăiată: “tot timpul e ceva cu tine!”. Păi, da! Şi cu mine la fel, şi cu alte vreo câteva de milioane de români care nu vor să se complacă. Nu e vorba despre schimbat lumea, doar că nu zaci în inerţie. Se pare că tot ce am întreprins eu până la vârsta de 33 de ani s-a lovit de mentalitatea generaţiilor trecute, de argumentul că nu e bine să scoţi capul din turmă. Am citit zilele astea pe blogul lui Exarhu o postare numită “Patria Descurajării”, din care citez două pasaje:

“Într-un chip ironic, o generaţie inoculată perfect cu germenii capitulării necondiţionate se zbate să mişte lucrurile pe bune între rândurile perfect aliniate ale securiştilor deghizaţi în oameni de afaceri de succes, plini de învăţăminte senzaţionale: munceşte un pic numai dacă tatăl tău nu a fost general.

Deşi există oameni care demonstrează pe viu, zilnic, că NU nu există şi că simţurile combinate cu bucuria sunt cele care îţi arată calea, o lume imposibil de imaginat astăzi continuă să producă virusul mediocrităţii dobândite.”

Întreaga postare o găsiţi aici.

Mi-am făcut blog acum aproximativ 6 luni, şi azi am ajuns la 5000 de vizualizări. Aşa de mult mi-a plăcut să scriu pe blog, că într-un moment de entuziasm m-am înscris la SuperScrieri. La Webstock mi-am adunat curajul şi l-am rugat pe Exarhu să-mi citească blogul. Nu ştiu dacă a citit, nu ştiu dacă o să intru printre nominalizări la SuperScrieri, dar ăsta e unul din momentele alea când e valabilă vorba cu important e să participi.

Acum am aplicat la un job cu cel puţin 100 de candidaţi pe loc. Dacă ai peste 30 de ani eşti depunctat. Nu am aplicat la jobul respectiv până acum pentru că aveam alte planuri, poate pentru că nu eram pregătită psihic pentru el. Dar nu mă pot abţine să nu mă întreb: În România, anul 2014, dacă eşti competent, dacă eşti pregătit profesionat, chiar vei fi depunctat doar pe criterii de vârstă?! Cred că voi afla cât de curând, şi dacă nu iese cum vreau eu, o să dau vina pe sistem, pe preşedintele ţării fost/actual :), pe vremea neprielnică, pe orice pietricică din pantof. Pentru că asta o să mă ajute să fiu mai motivată data viitoare, să fiu neliniştită mereu, să caut mereu. Şi cu mine, ca şi cu George Cant’stand’ya e tot timpul ceva în neregulă. Şi până la urmă cine defineşte normalitatea?! ca să citez o prietenă psiholog.

Mulţumesc cititorilor care au contribuit la frumoasa cifră de mai sus, mamei mele :), şi evident Celui de Sus.

poza: dreamstime.com