Now you see me…

…now you don’t!

Era un episod din Seinfeld în care el cunoaşte o tipă care arăta diferit la lumina zilei faţă de noapte. Era stilul Seinfeld oricum, nu trebuia să aibă sens neapărat. M-a rugat o prietenă la un moment dat să scriu ceva despre oamenii prefăcuţi. Nu pot să zic despre oameni cu două feţe, că eu sunt Gemeni şi probabil manifest mai mult de două personalităţi (şi nu pe rând).

Ca mamă de băieţel am participat inevitabil la petreceri pentru copii. Petrecerile alea care ar trebui să fie relaxante pentru părinţi, mai ales dacă trăieşti cu impresia că toţi copilaşii se vor juca între ei. Până la prima petrecere de acest gen ai în minte o imagine idilică cu părinţi stând la cafea şi privind protector la odrasle cum se joacă. De fapt e o continuă mediere de conflicte şi stat în genunchi să te asiguri că mănâncă puiuţu’ ceva. La una dintre aceste petreceri eu chiar m-am simţit bine, mi-a plăcut cum s-au organizat şi părinţii şi bunicii. Petrecerea a avut loc la curte, mi-a plăcut şi curtea. După 2 ani, aceeaşi curte, aceeaşi oameni, dar între timp părinţii sărbătoritului divorţaseră. Nu-mi dau seama ce a fost mai rău:

– bunicile, mătuşile care păreau să fie prezente din obligaţie?!

– părinţii care bifau un eveniment presărat de replici apăsate: „Tati trebuie să vorbească  puţin cu mami!”

– invitaţii care nu înţelegeau de ce au nimerit în plin scandal domestic.

Evident că am încercat să privesc situaţia cu umor, dar recunosc că am fost bucuroasă când s-a terminat. Şi concluzia sinceră la care am ajuns după ceva vreme: eu sunt de vină! Eu, că în urmă cu doi ani am crezut că ei au ceva ce îmi lipseşte mie. Şi tot eu mai târziu când mă credeam superioară lor. Nu există oameni prefăcuţi, pentru că teoria spune că ei oglindesc ceea ce refuzi să vezi la tine. Dacă vrei să-i dai o şansă unui om, treci cu vederea toate defectele. Oamenii se schimbă, vremurile se schimbă, dar esenţa e aceeaşi. Rudele de la petrecere se tolerau şi nicio clipă nu s-au gândit că sunt acolo de dragul copiilor. Părinţii se urau de ceva vreme şi divorţul i-a eliberat. Singura constantă în această ecuaţie e ipocrizia. Dacă mă duc la un interviu încerc să le arăt profilul meu în cea mai bună lumină. Nu pot să le zic că nu-mi place lucrul în echipă, că sună mult mai bine dacă zic că îmi asum responsabilităţi şi sunt relativ independentă. Pe alocuri antisocială, cu nuanţe de individualism feroce…dar nah, nu vorbeam de mine ci de oameni prefăcuţi…

Cred că ar trebui să fim bucuroşi când cineva se străduie să ne prezinte varianta lor bună/frumoasă/spirituală, înseamnă că le pasă suficient cât să facă efortul de a se preface. Las un citat de la un tip pe nume Richard Bach, scriitor american:

„Your only obligation in any lifetime is to be true to yourself. Being true to anyone else or anything else is not only impossible, but the mark of a fake messiah.”

Anunțuri

2 gânduri despre “Now you see me…

  1. Sunt intrutotul de acord cu varianta „prefacuta” buna a oamenilor pentru ca am trait de cateva ori experienta variantei neprefacute sau indiferente .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s