A trecut cam un an de la prima mea postare pe blog. Dar eu și scrisul avem o istorie lungă împreună.

Pe mine soră-mea m-a învățat să scriu, și îmi aduc aminte că era iarnă. Știu că stiloul “ăla bun” a clacat sub greutatea unui picior de scaun. Apoi am continuat să exersez, cu: Ana are mere. Pârvule, mănâncă încet!, pe caiete tip…nu știu ce tip. Am scris, am copiat pe curat, am rupt pagini, am făcut porci, am falsificat un opt în carnetul de note. Clasele I-VIII am tot scris. Mi-a plăcut mult la școala generală, îmi plăcea că apăruseră și la noi rechizite frumoase, numai de drag să scrii. Am scris felicitări, am răspuns unor cereri de prietenie, am scris pagini de jurnal. Am copiat într-un jurnal citate din Marin Preda, am scris pe fotografii, am scris sub fotografii lipite în agende, să nu uit! Am exersat scrisul în toate formele lui… dar parcă tot nu aveam curaj. La liceu am schimbat limba, pentru că exprimarea liberă în română nu era bine privită. La orele de Română desenam inimioare pe marginea textului din manual și număram oi. La Engleză puteai să spui tot ce-ți trecea prin cap, chiar erai încurajat în acest sens. Hardy era mai permisiv și eseurile de 300 de cuvinte se așterneau nestingherite.

La facultate a fost însă cel mai trist, eu și scrisul ne-am înstrăinat. La Cibernetică nu aveai nevoie de creativitate. Dar mi-aduc bine aminte vara dintre anul II și III de facultate, cu restanță la Probabilități. Cum înșiram cărțile pe masa de sub nucul din curtea mămăiței. Acolo nu prea se studia, că nu era timp de astfel de fițoșenii, dar se muncea mult. În vara aia am studiat sub amenințarea repetării anului II. Am copiat cursuri, am rezolvat exerciții, am rescris formule și am trecut.

Dacă ar fi să răspund la întrebarea unde îmi place să scriu, aș zice că tot sub nuc. Acolo unde nu am scris niciodată pentru mine, pentru suflet. Nucul nu mai e! Dar de când am blog am scris despre nuc, despre mamaie, despre copilărie! Se cheamă că am făcut ceva! Cu instrumente moderne sau nu, rămâne valabil sfatul lui Adi Hădean: Scrie despre ce știi! Eu știu că viața ar fi mult mai tristă dacă nu ar exista oameni care se obosesc să scrie. Mai tristă și mai goală, lipsită de culoare. Mie vara mi-ar plăcea să scriu în curte, să scriu despre oameni și vremuri trecute, despre viața așa cum era ea. Ca să nu uităm că acolo era nucul care ne-a umbrit mesele copilăriei! Să știu că pot să fac o pauză de la scris, să-mi rup o pară necoaptă pe care să o savurez în leagăn.

Și dacă nu ajung acolo, mi-ar plăcea să scriu în sufragerie, cu geamul larg deschis, la ora când se presupune că ar fi siesta. Sau din balconul unei pensiuni pe malul mării. Cred că mie îmi place să scriu! Și vara îmi place să scriu!