Vârsta e doar un număr

Tot căutând un film siropos de văzut acasă, am dat peste „The Age of Adaline”. Îmi place de Blake Lively, mi se pare o frumusețe clasică, o Marylin Monroe a zilelor noastre. Pentru cine nu a văzut filmul, povestea pe scurt ar fi că Adaline (Blake) născută în 1908 se oprește din crescut la vârsta de 29 de ani din niște considerente mai logice decât povestea cu Benjamin Button. Acțiunea se petrece în anul 2015, când o găsim pe Adaline sărbătorindu-și ziua de naștere. Nu am reușit să mă uit până la final, dar atât cât am văzut m-a pus pe gânduri.

Ce mi-a plăcut și mi se pare interesant (evident sunt subiectivă):

– TIMP, AI TIMP, dacă e prea mult e discutabil

– dacă tot ai timp, poate te apuci să și înveți; Aici eu m-am ofticat că învățase portugheza, ceea ce eu nu am reușit încă; Cert este că poți să citești tone de cărți, de toate genurile;

– poți să înveți să speculezi niște situații în favoarea ta, asta ca să nu ai grija banilor, de exemplu;

– poți să alegi să schimbi total profesia la fiecare 10 ani; poți să transformi un hobby în job, mai ales dacă e ceva ce presupune consecvență;

– arăți bine, ca la 29 de ani!

Acum stăteam și mă uitam la ea, așa frumoasă, și totuși așa inaccesibilă. Eu care tot scriu despre vârsta mea pe blog: 33, 34, 34 și…Ce trist ar fi să te gândești că le-ai văzut și le-ai auzit pe toate, că ești mult mai deșteaptă decât un bărbat care nu are anii tăi de acumulat cunoștințe. Că nu mai știi cum era la 20 de ani să închizi ochii/urechile la o replică de agățat idioată, de la un individ care era super drăguț. Poți să-l asculți din perspectiva unei femei de 80 de ani captivă într-un corp, o femeie care nu are nimic de demonstrat. Că primele experiențe, fiorul, nu vor fi niciodată ca prima dată. Că vei supraviețui copiilor tăi, asta e printre cele mai dureroase efecte.

Nu e una din postările alea inspiraționale în care eu am învățat pe pielea mea ce înseamnă să te bucuri de fiecare clipă a vieții. E doar o constatare a faptului că nu avem nici timp, nici loc și spre deosebire de Luceafăr, suntem muritori. Și poate e mai bine așa! Dacă mă uit în urmă (că eu cam de asta am blog), văd lucrurile ca-n  oglinda retrovizoare: mai aproape decât sunt în realitate. Și e bine să fie așa! Că la 17 ani el ți se părea Făt-Frumos, pentru că mintea ta era sincronizată cu corpul și ai exploatat din plin experiența. La 23 ai ales jobul nepotrivit, dar ai ales cu inima, nu cu mintea. La 29 ai făcut copilul, și tot ce știi despre lume îți permite să speri tot ce e mai bun pentru el. Că la 34 poți să schimbi viața, mentalitatea, jobul și să-ți permiți un viitor imprevizibil. Dacă te gândești la toate astea, s-ar putea să-ți imaginezi că până la 80 ai putea să înveți și portugheză, să cânți la acordeon și eventual să înveți să faci și bani. Poate până la 80 de ani înveți să trăiești, să îmbătrânești firesc lângă alegerea făcută inconștient la 17 ani…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s