Încălțate cel puțin!”

Ăsta e un vers din poezia lui Topîrceanu, Vara la țără.

Mi-a venit în minte după ce am citit postarea asta de la Vulpescu. Îmi place să-l citesc, dar de data asta m-am simțit așa puțin iritată de îndemnul lui. Se știe că sunt cam sensibilă! 🙂

El are dreptate pe alocuri, instinctiv ne ridicăm pe tocuri chiar atunci când nu avem tocuri. Eu trebuie să mă ridic ca să pot să-mi sărut bărbatul, e cumva ca în filme! Dar asta e partea plăcută. Știu cum mă simt încălțată cu cei mai buni pantofi cu toc: mă simt frumoasă, șoldurile se unduiesc în mod natural, mă simt femeie!

Pe de altă parte știu că nu aș merge până în stația de autobuz cu acei pantofi, deși sunt doar 500 de metri de mers pe jos. Pe drum mă întâlnesc cu un câine lup care păzește o instituție, ceea ce uneori mă determină să traversez prin locuri nepermise la pas alergător. Sau se întâmplă să văd autobuzul și să pornesc un sprint ușor către stație. Și tot așa. Am niște sandale cu “baretuțe” care la sfârșitul zilei sunt imprimate pe pielea umflată a picioarelor, într-un mod care nu e deloc sexy. Da, știu teoria, cred că toate o știm. Am o colegă care merge cu balerini și se schimbă când ajunge la serviciu. Are o punguță în care își cară pantofii, se schimbă rapid și intră demnă, înaltă în companie. Sau femei care vin cu mașina personală și se schimbă la mașină în șlapi ca să poată să conducă. Și treptat ajungem la condiția femeii din România. Femei care fac un compromis la fiecare “pas”. Mi-am luat pantofii la care visam, așa că luna asta sar peste pedichiura de la salon. Sunt foarte puține cele care își permit și mașină, și pantofi și pedichiură. Sunt puține femei care își păstrează suavitatea în trafic și ajung să înjure ca un birjar. Eu simt că asta se dorește de la noi: să avem un buton imaginar care să te transforme din divă în mamă, din mamă în soție blândă și apoi în carieristă îndârjită. Așa că pantofii cu toc au ajuns să fie “leverage”! Îmi iau pantofii când am un scop precis și știu că pe tocuri o să mă impun, sau măcar să înclin șansele în favoarea mea. Altfel îmi iau tenișii când ies în parc sau la mall, sau sandalele cu talpa subțire când simt că dezgolirea picioarelor mă face mai sexy. Îmi exercit dreptul de a fi mai mult decât “object of desire”!

În încheiere am un mesaj și pentru bărbații care vor să ne vadă cocoțate pe toc! Visez la un moment când ușile nu mi se vor mai închide în nas (la propriu)! Visez la clipa în care toți bărbații din România vor folosi cu încredere săpunul, deodorantul și periuța de dinți! Evident că nu mă adresez întregii populații masculine, așa că nu o luați personal! Nici noi nu o luăm personal când ni se fac sugestii! Nu în ultimul rând poate vă trece prin cap că și femeile se uită la pantofii bărbaților și ar fi frumos să constate că arată măcar îngrijit.

Aș pune o poză cu gleznele mele fine și săndăluțele mele cu baretuțe…dar mai bine lasă! 🙂