Mare parte din timpul meu petrecut în online se consumă citind alte bloguri. Le citesc din diverse motive: aflu de lansări de produse, curiozități, știri, și nu în ultimul rând aflu cum trebuie să fiu eu. Acum vreun an, la Webstock, aflam că încă merg bine postări care povestesc cum să devii mai… în 3 pași, în 10 pași sau pur și simplu cu liniuță de la capăt!

Pentru că tot vorbesc de copilăria/adolescența mea petrecută la țară, constat că măcar acolo oamenii erau mai sinceri și interacțiunea să zicem, firească. De exemplu:

• Te prezinți în stație la rată și te întâlnești cu o babă (who else?). E o babă care nu te cunoaște și care se uită cam strâmb la bluza până la buric și blugii cam prea strâmți. Dai săru’ mâna deși nu simți nicio undă de respect, și apoi te lovește: “Auzi, mamaie, a cui ești tu?” Asta e cheia! Spui lecția învățată aproape mai devreme decât ai învățat să vorbești: Sunt nepoata lu’ Jana a lui Mitică a lui ….(numele străbunicului). Și interacțiunea se va opri aici. Baba te localizează în spațiu și timp: “Aha, e a lu’ Jana, a Silvicăi, că Nicu nu e însurat încă. Stă la București și asta explică de ce e îmbrăcată așa. Are nasu’ mare, ca tacsu’. Măcar dă săru’-mâna!” Și gata!
• Varianta doi nu e așa soft: “Auzi Irina, nu vrei să te măriți cu dascălu’? Are nasu’ lung ca tine!”. Asta e chiar pe linie de obvious, dar pare că nu e rău intenționat și poți să dai vina pe lipsa de educație sau bună creștere!

Recunosc că mă simțeam cam prost la manifestările de sinceritate, dar partea cu descendența mi se părea cool. Mergeai pe linie maternă/paternă și era ca secțiunea About de pe facebook. Există o explicație pentru tot ce ești/ai devenit pentru că strămoșii tăi te-au influențat. Gen:  Ești talentată la gătit pentru că bunica e din Ardeal! Makes sense!

Problema mea reală cu blog-urile/site-urile care oferă sfaturi în 5 pași simpli este că ei știu mai bine ce trebuie să devii. Așa cum toți nesimțiții au o explicație pentru toate postulate pe care le emit: “Vai, dar ce te-ai îngrășat! Eu cred că tu de la atâta râs te îngrași!”. Cum era la Nemo: Eu, eu, eu! EU spun, EU am găsit răspunsul la o întrebare nerostită!

Îmi propun ca de acum încolo să ofer și eu ceva sfaturi pe blog. Pentru a-i ajuta pe cei care știu mai bine de ce am nevoie doar uitându-se la ceea ce îi oftică pe ei când se uită în oglindă (aici folosesc oglinda metaforic), voi posta: “Cum să-ți faci cartonașe cu Ass(hole) în culorile sezonului”, “10 pași simpli către păpușa voodoo perfectă”, “Cum să stingi un Snickers cu Pepsi ca răspuns la întrebarea I don’t know how she does it?“, “Am reușit să mă uit la un film siropos consumând doar o porție mare de popcorn – o poveste contemporană”, “Cum să cultivi iubirea pentru job – curs practic de cofetărie”, etc.

Și în loc de concluzie:

“Who shot him? I asked.
The grey man scratched the back of his neck and said: Somebody with a gun.”
― Dashiell Hammett, Red Harvest