Nu mi-a plăcut niciodată Analiza matematică. Eu am ales profilul real pentru Științele exacte, doar că analiza matematică devenise cam inexactă. Cum să rezolvi o problemă când n este oricare n mai mare sau egal cu N. Confuzie totală!

Când l-am întâlnit pe Claudiu Butacu la tabăra Biz, am tras cu ochiul pe badge-ul lui să văd de la ce companie vine. Am citit EFdeN, lucru care a declanșat în mintea mea toate glumele proaste, inclusiv asta cu:

Nu am apucat să aprofundăm prea multe chestii la tabără, dar ne-a promis că ne invită să vedem cu ochii noștri proiectul acestei echipe de tineri entuziaști. Concret echipa a răspuns provocării de a participa la Solar Decathlon ediția 2014 care a avut loc la Versailles. Competiția presupune proiectarea, construirea și asamblarea în doar 10 zile a unei case solare inteligente, eficiente energetic și complet echipată. Aveau deja experiența ediției din 2012 cu casa Prispa, casă care din punctul meu de vedere a fost mai mediatizată. Așadar am vizitat casa EfdeN care este amplasată în curtea Facultății de Instalații, în urma unor îndelungi procese birocratice absolut normale pentru țara în care trăim. Casa poate fi vizitată de publicul larg și un tur video complet vedeți la Mariciu pe blog cu Claudiu drept ghid, brand evanghelist și enthusiast.

Dragă Claudiu, mulțumim mult pentru primirea călduroasă și dacă nu s-a văzut/simțit, eu chiar am fost încântată de tot ce am văzut acolo. Nu știam ce întrebări să pun pentru că: vezi primul paragraf. Din păcate spiritul practic mă împiedică să-mi imaginez (deocamdată) că aș putea locui într-o astfel de casă. E vorba de obișnuință ca a doua natură (umană de data asta). Obișnuința de a plăti pentru tot ceea ce consumi și neintegrarea în natură din vremuri imemoriale. 🙂

Pentru că am zis doar de Claudiu and there is no I in the word team, iată și echipa. Special am vrut să scriu despre ei la sfârșit pentru că mi se pare extraordinar tot ce au reușit. Să construiești prototipul în România, să dezasamblezi, să încarci în tiruri pentru Versailles, să refaci acolo casa și apoi din nou acasă, mi se pare un efort considerabil indiferent de câți membri are echipa. Deși am admirat întotdeauna oamenii care fac voluntariat, recunosc că mie îmi lipsește cu desăvârșire curajul. Pot să ajut, sigur, dar perspectiva de a nu avea o sursă de venit mă înspăimântă de-a dreptul! Nu am cum să prezint lucrurile altfel decât romanțat, pentru că până la urmă ceea ce face acest proiect deosebit este povestea. Și povestea este a acestei generații de tineri, mult mai curajoși decât generația mea de exemplu. Sunt tinerii care s-au născut în România și pe care lipsa fondurilor și a șanselor, îi face să găsească o potecă prin pădurea ecuatorială de hârțoage și aprobări. Pe post de macetă au întotdeauna creativitatea, ca mai toți românii care au ales să-și reprezinte țara. Dar e bine, zic!

Întotdeauna am vrut să folosesc expresia “Pe cai și la Versailles!” într-un context potrivit, dar se pare că nu am noroc nici de data asta. Dacă e să mă pricep la ceva, e să hrănesc oamenii și nu spiritual. Voluntariat sau nu, mă ofer în mod oficial să vă gătesc pentru umătorul proiect. Propun să fie abordarea strămoșească: mâncare la ceaun!

God speed, f(N)!