#aboutlastweek

on

Nici nu știu cum au trecut sărbătorile așa repede, de parcă nici nu au fost. Acum o săptămână mă bucuram de o zi de concediu alături de băiețelul meu. Își dorea foarte mult să mergem la pizzeria de cartier și în mod normal găsesc tot felul de pretexte să nu mergem. Așa că vinerea trecută am profitat de cele trei minute dinainte de ploaie și am ieșit la pizza. El își dorește să ajungă un gentleman, așa că a fost un fel de win-win.

Sâmbătă în schimb am început să mă panichez că nu sunt gata “cele cuvenite”. Cheesecake-ul tradițional se răcea în frigider, așa că am pornit focurile pentru mult mai tradiționala ciorbă grecească de miel și evident clasicele sarmăluțe persane cu linte și stafide. Pur și simplu nu simt că e sărbătoare fără ele. 🙂

De fapt, nu despre asta voiam să povestesc. Voiam să spun că uneori am o poftă nebună să fac lucrurile anapoda, adică împotriva obiceiurilor cărora nu le găsește nimeni sensul. Așa că noi profităm de aceste întâlniri (plus mâncare) ca să ne uităm la filme, să mâncăm întâi desertul și să ne bucurăm de compania celuilalt. Cel mai plăcut a fost acel slow mo care nu avea nicio legătură cu fo mo, mai ales că soarele din duminica de Paște nu-ți permitea să vezi mare lucru în ecranul telefonului.

Iar luni, luni a fost o zi delicioasă. M-am trezit prima și m-am gândit să sparg ușa supermarket-ului ca orice bun român. Tot ca orice bun român iubitor de gluten, m-am pornit după un magazin cu pâine proaspătă deschis a doua zi de Paște. Asta pentru că era încă prea devreme și pentru Mega. Mi-am adus aminte de reclama la bere în care protagoniștii se bucură de berea evident mai proastă, pentru că e cârciuma deschisă până târziu, nu ca în Germania. Ajunsă în dreptul bisericii de cartier am admirat vecinii mai pioși care vin la biserică în sprint ușor, altfel nu pot să justific adidașii roz asortați baticului. Sau cuplul în trening care ieșise în fața blocului pentru un morning selfie. Adevărul că după blocurile gri din Drumul Taberei e locul cel mai bun pentru un selfie. Am găsit ușor mașina de pâine după maneaua care urla în boxe. Se anunța o zi bună!

dreamstime_m_4239433

One Comment Add yours

  1. silvia says:

    Ca de obicei …you make my day..or night!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s