Acum trei zile am mers la Barmaniada – etapa Barista, eveniment care s-a ținut la Nomad Skybar. În primul rând am mers pentru că nu pot să le refuz pe fetele de la Fantazia, apoi era un eveniment ceva cu cafea. Recunosc că nu mă pricep la ce se evaluează în cadrul unei astfel de competiții, așa că pentru detalii tehnice, vă recomand cu căldură articolul lui Radu.

Ce fac bucureștenii într-o zi de marți, în ultima zi a lunii mai? Asta e o chestie care mă macină deseori în timpul programului de lucru, așa că am plecat la prânz de la birou să cercetez. Un lucru extraordinar este faptul că expresul pleacă de la aeroport conform programului afișat pe site. Cred că ar trebui să călătoresc mai des cu acest mijloc de transport, pentru că este o ocazie nesperată a unei cercetări statistice a românilor din diaspora direct de la mama/mama-soacră: unde locuiesc, câți copii au, clima țării de rezidență, orașul de origine și câte și mai câte (care mai de care mai neinteresante). Înțeleg de ce îi enervează pe oameni când asculți muzică la căști: nu pot să inițieze o conversație! Anyways, nefiind umblată prin Centrul Vechi, găsesc destul de greu acest bar luând ca punct de reper evident Shoteria. Dar ce am găsit acolo a meritat pe deplin! Oamenii implicați în această competiție erau super serioși, așa cum ar trebui să fie orice om care își ia slujba în serios. Am fost surprinsă să văd un om care a făcut zeci de cafele și îi tremură mâna atunci când prepară “acea cafea” în fața juriului. Pentru că din zecile alea de încercări, ai o singură șansă pentru o cafea extraordinară. Adică un amestec de exercițiu, experiență și un final touch de nebunie.

Evident că studiez toate astea din perspectiva unui om care speră să-și petreacă diminețile cu laptop-ul în față și o cafea bună alături. Mi-aduc aminte că atunci când am gustat prima mea cafea de la Origo am promis că o să-mi beau cafeaua numai la ei când voi deveni scriitoare faimoasă. Faimoasă nu sunt … încă! 🙂

Deși nu am înțeles mare lucru din evaluare și alte taine ale cafelei, am băut o cold brew cu apă tonică absolut genială. Se pare că la oamenii creativi, artiști sau nu, crește dopamina în mod natural tocmai datorită acestui proces de creație. Sper că am reținut bine și nu cum mi-aș dori eu să fie! Mă gândesc că pentru unii procesul de creație rămâne undeva fizic și poate fi consultat ulterior, pe când în cazul unui barista dispare în câteva minute. Ca și desertul meu preferat: tarta cu lămâie și bezea – Gone in 60 seconds! Se explică (printre altele) de ce nu am reușit să mă fac patiser/cofetar/bucătar, nu apucam să mă bucur de rezultatele muncii mele.

Așa că am un singur cuvânt pentru acești oameni creativi: RESPECT!