Blog away

on

Vineri e Webstock și sinceră să fiu abia aștept ediția asta. Nu pentru că aș avea vreun achievement deosebit în anul care a trecut sau orice care să ducă la o nominalizare la premii. Sunt pur și simplu entuziasmată să întâlnesc oameni pe care îi respect, oameni care îmi sunt dragi, reîntâlnirea cu o comunitate din care am ajuns să fac parte. Nu ne leagă prietenii (se pare că anul aceste s-au anunțat vreo 700 de participanți), poate pe mulți nici nu-i cunosc, dar cu siguranță e o conferință dedicată celor care declară cu mândrie că #onlinueviațamea. Și chestia asta se susține cu argumente solide: trebuie să știi exact cine a născut și cu cine e probabil să se încuscrească, să reușești să faci o ședință foto din orice, chiar și atunci când lucrezi într-o văgăună de unde nici cerul nu e vizibil, să poți să scrii o postare despre Mega Imagine oricând (de dorit să te testezi singur din când în când), să poți să scrii un eseu de minim 300 de cuvinte despre cât de inteligent e Zuckerberg. Hai că nu e așa greu! 😛

Serios vorbind, e foarte tare să împărțim atâtea chestii cu generația care vine în urma noastră și totuși să fim atât de diferiți. Nu știi cum e cu Snapchat?! No problem, elucidăm la Webstock! Nu știi cine e Petreanu sau Mândruță? Rezolvăm tot acolo! Nu întreba în gura mare că te faci de râs și dacă ai 35 și dacă ai 25 de ani! Primul pentru că găsești sigur informațiile la Cristi Florea pe blog și al doilea pentru că oricum tineretul din ziua de azi nu știe nimic despre print și dezbateri televizate. Mie îmi zicea tata: mai citește și tu un ziar! I-am respectat opinia și am citit. Acum nu mai locuiesc cu el și iată cum am pierdut contactul cu realitatea: aflu că a fost cutremur de pe facebook la mai bine de 10 ore de la eveniment. Cred că pentru anul ăsta o să aleg sesiunile dedicate Social Media pentru programul de după-amiază, e clar că nu sunt în stare să fac bani din blogging. 😉 De fapt, cred că e primul an în care sunt relativ împăcată cu ce fac pe blogul meu, nu că aș fi ajuns mai înțeleaptă. Cred că Andrei Roșca e cel mi-a zis că rezultatele se văd după 3 ani de blogging. Blogul e cel mai bun remediu pentru cei care cred în perfecționism: o să ratezi tot timpul un typo, nu te stresa! Poate că o scrii “vroiam” de la fredonat prea mult versuri din artiști contemporani sau pentru că nu-ți aduci aminte ce naiba e ăla conjunctiv prezent forma afirmativă! E bine, îmi place să cred că toți am fost acolo!

La Webstock e despre old school și despre trenduri, e despre flexibilitate în gândire și adaptabilitate. E singurul moment din an în care brandurile se întrec să impresioneze bloggerii (un moment bun să play hard to get), dar vorbim totuși de branduri care chiar sunt interesate de părerea ta. Webstock este un eveniment organizat de Evensys și Vodafone, în parteneriat cu Bitdefender, HP, Coca-Cola, McDonald’s, Raiffeisen Bank, LG, Staropramen și Siviero Maria.

Inutil să adaug că un blogger le-a cam văzut pe toate, chiar dacă nu live, un blogger le știe pe toate și dacă nu, măcar știe unde să caute. Pentru că un blogger adevărat s-a apucat de blogging exact când trebuia, irelevant dacă era 2008 sau 2013. Dacă nu ai apărut măcar într-un episod al vloggului zilnic al lui Mariciu, clar nu exiști sau ai greșit conferința! Da, o să fie probabil și dezbaterea asta, pentru că nu s-a consumat subiectul și se știe că durata de viață a unei postări e atât cât ține interacțiunea pe ea (nu se specifică în ce mediu). Cred că cel mai important e că Manafu ne organizează aceste conferințe unde putem să ne uităm pe furiș la celălalt cu o privire care spune totdeauna: I am better than you! Părerea mea!

14489734_1176348419089571_1624701334_o

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s