Nu, nu e postare în engleză. Mi-aduc aminte că prima mea scriitură a fost despre impactul Social Media asupra vieții mele într-o vreme când aveam impresia că nu aș putea să am blog. M-am gândit să evit să scriu clar în titlu că postarea e concluzia după participarea la un eveniment, nu de alta, dar descurajez cititorii. 🙂 Dar asta e concluzia mea după Webstock 2016 fără să fie advertorial și un lucru pe care toată lumea pare să-l uite: participarea e gratuită pentru bloggeri.

În primul rând nu am suficientă experiență ca să-mi dau cu părerea despre cum era mai demult (e a treia ediție pentru mine) și nici nu pot estimez desfășurarea de forțe necesară unui astfel de eveniment. Dar îmi place să citesc cum au simțit alții ediția de anul ăsta. Nu vorbesc aici despre postări drăguțe și non-biased. Ci despre oameni care percep blogul ca pe un loc unde scriu părerea mea și poți să nu mă citești dacă nu îți place. Nu sunt de acord nici cu abordarea stil să-i dăm cititorului ce vrea cititorul. Eu de obicei scriu ce îmi trece prin cap, oarecum dezorganizat. Nu sună bine, știu, dar ăsta e adevărul. Constat că oamenilor încă le plac poveștile, le place să audă că există final fericit la o poveste românească sau că uneori perseverance pays off. Constat că le plac poveștile cu care se pot identifica, cu personaje reale cu probleme omenești. Și mai constat că le place să fie video, să nu obosească citind. Dacă iau în considerare toate cele de mai sus, nu pricep de unde e revolta cu premiul câștigat de Mariciu?! Eu nu consum video, o spun pentru a nu știu câta oară, de-aia stau și chinui tastatura. E o problemă de opțiune, nu judec pe nimeni. Dar îmi place Mariciu pentru perseverență și curaj, îmi place disciplina pe care și-a impus-o. Îmi place să-l și citesc și cele mai cool reclame sigur le găsești la el pe blog. Mariciu a scos mai multe episoade de vlog decât serialele mele preferate la un loc, numai el știe cu ce sacrificii. Te pui uneori în rolul din Ed TV, dar nu cred că îți imaginezi presiunea la care ești supus când oamenii așteaptă vlogul ca pe cea mai interesantă parte a zilei. Mie tocmai asta îmi place la Social media și la comunitatea de bloggeri din București: poți să reușești prin puterile tale! E siropos, știu! Oamenii se maturizează, evoluează, făcând ceea ce le place, dar și pentru că au văzut că se poate. Again, corny!

Eu nici măcar nu am rămas la premiere, dar sigur mă emoționam în aceeași măsură ca și câștigătorii. Pentru mulți dintre ei proiectele sunt pe post de hobby, nu mă mai întreb cum împacă jobul și alte pasiuni. Dar mă întreb de unde supărarea că a ieșit nu știu cine personalitatea anului sau a luat premiul întâi cu coroniță?! Dacă toți pornim cu aceleași șanse, dacă mergem la aceleași conferințe și investim timp în proiecte personale, teoretic putem fi câștigători la un moment dat. Practic însă, mai avem să ne spunem niște povești cu lipsa timpului sau lipsa șanselor sau cel mai rău… lipsa avantajelor din partea juriului. Eu înțeleg asta, dar nu vorbim de obținerea unui job care depinde de recomandări. În blogging/vlogging/instagramming/snapchatting tu decizi care e limita! De ce? Pentru că și recompensa va fi pe măsură. Și cel mai important, nimic nu se realizează dacă nu interacționezi (real, nu prin intermediul reacțiilor de pe fb) cu cei asemeni ție, ocazii sunt nenumărate.