Cronică de film românesc

Am mai zis că îmi place mult la film?! Dacă nu, o să repet: îmi place mult la cinematograf! 🙂 Ieri am fost invitată la avanpremiera filmului Două lozuri. E film românesc, adevărat, autentic, cu trei din actorii mei preferați: Dorian Boguță pe primul loc pentru rolul din Lovebuilding, Papi pentru rolul din Acasă la tata – recomand cu căldură și acel film și last, but not least Dragoș Bucur pentru că nah, e Dragoș Bucur.

Mie îmi plac filmele românești, deși unele pot să-mi facă rău la propriu. Și Două lozuri nu are cum să nu-ți placă! Bine, e treaba cu cadre largi (habar nu am ce înseamnă) de îți vine să-ți plângi în pumni că te-ai născut în România. Dar ai în același timp sentimentul ăla ciudat de patriotism sălbatic care nu te lasă să-ți plângi de milă, ci te face să dai o fugă la primul centru de voluntariat pentru orice cauză care pledează pentru țara ta. E clar că noua generație (urăsc să zic d-astea cu tineretul din zilele noastre) nu prea poate să înțeleagă tristețea dintr-o comedie românească. Nu are cum, no ofense! Deși nu ne despart mai mult de 10 ani, tocmai ăia sunt anii care au făcut diferența: Ai stat vreodată la coadă pentru o rață și când ți-a venit rândul ai spus că nu vrei tacâmuri, că aveți în casă ustensile cu care să consumați mâncarea?! N-ai stat! Știi tu, tinerelule de 25 de ani, că bomboanele cu „baneze” erau darul lui Dumnezeu pentru lumea comunistă?! Nu știi! Nu ai pierdut nimic, dar s-ar putea să ratezi ironia unor faze. Poate vor părea clișee, dar așa e viața noastră, chiar și în capitală. Ai omu’ cu frica lui Dumnezeu care nu poate să conceapă că vecina de la doi are un side-job mai neortodox. Eu când stăteam într-un bloc comunist știam și ce program are vecina respectivă, era fix când toți creștinii erau ocupați cu pontarea. Nu știi cum e să servești o tărie pe stomacul gol și te scrii pă caiet? Nu ai fost niciodată la un bar/magazin sătesc și iar ai pierdut o lecție de cultură! Dar zic să mergeți la Două lozuri oricum, indiferent de vârstă, unele glume sunt nemuritoare, iar părerea mea e evident subiectivă.

Ceea ce nu știu dacă se va obosi cineva să verifice este faptul că actorii filmului sunt debutanți, au urmat cursurile școlii de actorie actoriedefilm.ro și acest film e lucrarea de final de an. E dovada că românul reușește să speculeze orice ocazie de a face chestii de calitate cu resurse puține, iar creativitatea nu se împiedică în orice obstacol mărunt. De asemenea, pe site găsiți și detaliile unui concurs la care te poți înscrie cu biletul de la cinema. Printre premii se numără: o Dacie 1300 tunată, o cină cu cei trei (nu romantică) și alte chestii promoționale. Eu zic să mergeți la film (au promis că fac partea a-2-a dacă ajung la nu știu câte mii de spectatori) și o cerere specială: să dați share postării să ajungă la Poponeț, scuzați! la Codin ( e unul din actori). Eu vreau o cină cu el! 🙂

doua_lozuri

Anunțuri

2 gânduri despre “Cronică de film românesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s