La malul mării (Negre)

Dar în Bulgaria, la Balchik mai exact. Mi-am dat seama (cu drama aferentă) că anul ăsta nu am ajuns la mare decât o zi în luna martie (zi în care a și nins). Am mai spus despre Balchik și cu alte ocazii și poate că mi se pare deosebit pentru că nu am ajuns de exemplu în Bora Bora. Poate, o să fac comparația când s-o ivi o astfel de ocazie. Și îmi dau seama că am nevoie de mare să mă reculeg, să am o amintire de rememorat toată iarna. Nu e un moft sau nu ar trebui să fie.

Nu-mi place să scriu despre subiecte pe trend în Social Media, dar cumva asta mi-a amintit de Angelina și Brad în filmul By The Sea. Recunosc că Mr&Mrs Smith nu m-a impresionat ca interacțiune soț – soție. Dar By The Sea reflectă exact ce se întâmplă între doi oameni care constată că niciodată nu o să-ți ajungă prezența celuilalt. E despre durere mascată, mocnită, și din perspectiva mea e despre femei neîmplinite. Pentru că la un moment ți-ai setat în minte că tu ești împlinită doar dacă faci copii și orice altceva a devenit irelevant pentru existența ta. Și cum tocmai am citit un articol despre millenials și motivele pentru care aleg să nu aibă copii, mi-e destul de clar că unele filme/mesaje o să rămână fără ecou pentru ei. Filmul ăsta e atât de dureros încât îți vine să-l abandonezi în orice punct al vizionării și jocul actorilor este autentic pentru că știu cu adevărat despre ce e vorba. Dincolo de tabloide și alte chestii suculente, rămâne faptul că Brad și Angie au trecut prin drama asta. By the Sea e despre o tristețe atât de adâncă încât nimic nu o poate vindeca, sau mă rog, în cel mai urât scenariu e autoflagelarea sau mai rău. Toate femeile știu cum arată tristețea asta sau deznădejdea. Arată într-un fel în care trebuie să accepți ceva mult mai rău decât un compromis. E acceptarea necondiționată a unui lucru care nu poate fi schimbat printr-un efort de voință sau alt gen de motivație. Acceptare care în mintea ta durează o veșnicie, iar în realitate poate dura ani. Și dacă nu ați citit-o:

My wife got sick. She was constantly nervous because of problems at work, personal life, her failures and problems with children. She had lost 30 pounds and weighed about 90 pounds in her 35 years. 

She got very skinny and was constantly crying. She was not (a) happy woman. She had suffered from continuing headaches, heart pain and jammed nerves in her back and ribs. She did not sleep well, falling asleep only in the morning; got tired very quickly during the day. 

Our relationship was on the verge of break up. 

Her beauty was leaving her somewhere, she had bags under her eyes, she was poking her head, and stopped taking care of herself. She refused films and rejected any roles. I lost hope and thought that we’ll get divorced soon… But then I decided to act. After all I’ve got the most beautiful woman on the earth. 

… And then I realized one thing: the woman is the reflection of her man.

If you love her to the point of madness, she will become it. (Brad Pitt)

Sunt total de acord cu el până la un punct și aici o să-l citez tot pe Brad: When you love somebody, how do you know when enough is enough?! Dacă răspunsul e niciodată, ce ne face să spunem că nu mai putem încerca să reparăm?! Sigur că lucrurile nu arată la fel pentru el care la 50 de ani poate să aleagă orice și un el din România să zicem. Mi se pare interesant cum alegem să credem că nu putem fi iubiți mai mult, mai bine cu trecerea timpului. Da, sunt momente când cel de lângă tine pare să cadă într-o prăpastie a depresiei și crezi că e prea greu să-l scoți de acolo, că nu e obligația ta. Când soția ta are pungi sub ochi și arată îmbătrânită, te gândești că sunt propriile gânduri care îi fac rău și cumva ar trebui să găsească resurse să iasă din asta. Noi, femeile, nu ne acordăm nici timp, nici spațiu pentru a gestiona aceste stări ce par de neînțeles pentru un bărbat.

Eu nu sunt pentru exaltare, nu sunt pentru declarații fără bază reală. Nu militez nici pentru relații în care să aștepți la nesfârșit un semn, dar cred că uneori alegem să fugim prea repede. Fără să fim reflexia unui bărbat preocupat de propriile drame, avem libertatea să decidem când e de ajuns! E greu să fii adult și unul din motivele invocate de millenials era faptul că nu vrei să aduci un copil în lumea asta tocmai pentru că viața e grea. Nu o să adaug acum că e frumoasă in spite of all the shit, pentru că nu e genul ăla de postare. Viața este despre experimentat toată gama de trăiri pe pielea ta, pe alegerile tale. Și una din alegeri a fost și Brad al tău, dă-i timp să accepte asta and man up pentru noi!

dsc_0291

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s