… ori fac parale ca să pot să mai trăiesc?” era o melodie a lui Pavel Stratan.

Ieri am fost la Food Bloggers ediția de iarnă, deși nu sunt și nici nu am fost vreodată blogger culinar. Așa cum zicea unul din moderatori, sunt oameni care merg acolo pentru mâncare și deși nu mă identific cu unul dintre ei, m-am bucurat să fiu răsfățată de branduri pentru o zi. Atunci când scriu despre evenimente mi-e greu să spun ce nu mi-a plăcut, mai ales că eu mă aflu acolo din bunăvoința unor oameni care aproape nu respiră până nu pleacă ultimul invitat. Așa că o să vorbesc despre pasiunea pentru gătit interpretată.

În primul rând trebuie să dăm bloggerului ce a al lui. Deși blogurile culinare nu sunt în peisaj de curând, dimpotrivă, pare că încă sunt o struțo – cămilă care nu își găsește locul. Este o observație personală evident, deci subiectivă. Eu am avut așa un feeling (non-taken btw) că unii vorbitori consideră că bloggerii de food nu sunt pasionați de ceea ce fac și mai mult, că nu știu să gătească. Blogging-ul prin natura lui este altceva decât artă culinară, este dacă vreți, legătura dintre chefi și  oamenii de rând. Un blogger culinar este un om care gătește din pasiune pentru mâncare (nu pentru gătit), iar încadrarea ca meserie este de jurnalist online nu bucătar. Poate că este o definiție prea largă, dar în zona asta. Un blogger culinar o să-ți spună unde găsești ingrediente mișto, unde se mănâncă bine și cum să faci o mâncare rapidă nefiind specializat. Eu am testat un chec după rețetă a lui Radu Anton Roman (God bless his soul) și a ieșit o nenorocire. Am presupus că am cântărit eu greșit făina, nu că omu’ habar nu are ce vorbește. Educarea publicului în ce privește mâncarea cade în sarcina unui blogger de food și da, e o povară cam grea.

Apoi trebuie să facem diferența între gătit ca meserie (chemare) și gătit ca hobby. De exemplu, nu pot să mă supăr că eu ca ajutor de bucătar am curățat tone de cartofi în primul an de ucenicie. Eu am decis că nu pot urma o carieră în domeniu atunci când m-am prezentat la înscriere pentru cursul de bucătari de la Hotel Parc (era în urmă cu mai bine de 10 ani) și am nimerit fix în timpul lecției despre piftia din cap de porc. It was clearly a no, no! Apoi mi-am dat seama că în spatele acestei meserii stau foarte multe ore de muncă fizică pe care nu am vrut să mi le asum. De curățat am curățat tone de cartofi în ultimii 20 de ani, am făcut tocănițe românești cu multă ceapă, murături persane din zeci de kg de legume tăiate cubulețe, zeci de litri de bulion și am bătut albușuri cât pentru un cumulo-nimbus de bezea. Nu m-a omorât clar, dar nici nu mi-a folosit la nimic, ca mine sunt milioane de femei din România. Recunosc că e mai ușor să scrii despre mâncare, dar și pentru a face asta ai nevoie de curaj și ceva cunoștințe culinare, să știi să faci poze bune, să știi cum e cu wordpress și promovare pe facebook și Insta și cel mai complicat: să știi să scrii corect.

În ultimul rând: și pentru chefi și pentru bloggeri totul se reduce la ceea ce am citat eu în titlu. Pentru că și unii și alții vrem recunoaștere și apoi bani. Banii cumpără ingrediente pentru un Kalam Polow Ba Zafaran (polow e orez, nu vă gândiți la prostii) și violetele confiate chiar nu cresc pe toate drumurile. Pentru că orice om investește în ceea ce crede de cuviință: unii investesc timp, energie și răbdare în ani de ucenicie și bani în cursuri la școli de gătit din Londra, iar alții investesc tot cam același lucru pentru a fi prezenți în online, pentru o comunitate cu care împărtășesc aceeași pasiune. Hai că nu suntem așa diferiți!

Pe final un citat de la acest grand-dad of cooking and writing: “I always entertain the notion that I’m wrong, or that I’ll have to revise my opinion. Most of the time that feels good; sometimes it really hurts and is embarrassing.” (Anthony Bourdain)