Despre oameni și atât

“Highly sensitive people are too often perceived as weaklings or damaged goods. To feel intensely is not a symptom of weakness, it is the trademark of the truly alive and compassionate. It is not the empath who is broken, it is society that has become dysfunctional and emotionally disabled. There is no shame in expressing your authentic feelings. Those who are at times described as being a ‘hot mess’ or having ‘too many issues’ are the very fabric of what keeps the dream alive for a more caring, humane world. Never be ashamed to let your tears shine a light in this world.” (Anthon St. Maarten)

Facebook e drăguț și ne avertizează să nu fim nesimțitori și să uităm de ziua prietenilor din listă. Eu cred că am peste 800 de prieteni și pe 10-15% din ei nu-i cunosc personal, dar pare că avem chestii în comun. Azi de exemplu e ziua nepotului meu, un Capricorn căpățânos, genul care ți se lipește de suflet.  Și mai e ziua unei prietene, fostă colegă. Sunt oameni cărora le urez pur și simplu La mulți ani! și alții pentru care cuvintele mele mi se par sărace și atunci caut un citat care să reprezinte ce simt pentru ei. E urât din partea mea să nu fac un mesaj personalizat pentru toată lumea, dar mi-e oricum greu cu stereotipul cu sănătate, fericire.

Și căutând citate, am dat peste cel cu care am început postarea. E lung, dar e bine punctat. Așa că postarea de azi e pentru oamenii sensibili, pentru cei care nu se ascund și pe care de obicei i-a încercat viața mai mult. De parcă ar fi o contradicție de termeni sau destinul face mișto de tine. Ești sensibil, plângi ușor, dar totuși pare că reziști bine la lovituri. Nu o să înțeleg niciodată asta! Sunt prieteni în lista mea care ar face orice pentru mine și nu aș vrea să le testez prietenia, pur și simplu știu. Sunt prieteni care nu mă lasă să-mi plâng de milă, dar când sunt chestii serioase îmi ascultă cu plăcere tăcerea. Pentru că ne-am săturat de sfaturi de doi lei și pentru că uneori Te văd, te simt și sunt alături de tine! sunt mai mult decât suficiente. Sunt mândră că pot să spun cuiva că am fost proastă (adică am simțit când totul în jur indica să nu simt nimic) și să știu că celălalt înțelege că nu are legătură cu inteligența. Nu-mi place să fiu îmbrățișată, dar simt nevoia să ofer afecțiune când sunt lângă un om greu încercat. Și partea cea mai cool e faptul că nu rămâi fără, nu ți se împuținează rezerva de afecțiune, empatie sau înțelegere. Are grijă universul să refacă orice a fost dezechilibrat. Deși e dureros, încerc să nu judec oamenii cărora le e frică. E bine să etalezi toată gama de emoții de care ești în stare, e bine să arăți (pe față) că trăiești. Frica vine din mulți ani în care nu ai fost iubit complet (nu cu adevărat). E treaba noastră să contribuim la repararea acestei răni, chiar dacă uneori pare că ne băgăm unde nu ne privește. (știu că eu așa fac).

Postarea de azi e urarea mea pentru Nicoleta – colega mea de la Biroul Publicitate al Companiei Naționale care este. Nico, mi-e dor de tine! La mulți ani! Mulțumesc pentru toate dățile când ne-am înțeles din priviri! 🙂

pexels-photo-234196

photo @pexels.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s