Începem anul exact cum a zis și Manafu: cu ce mai citim și dezactivându-ne messenger și facebook de pe mobil. Cu a doua parte nu sunt de acord, consider că e o chestie de gust, ca vegetarianismul. Și cum eu am citit (pe net) cum că vegetarianismul este unul din efectele suprasolicitării glandelor suprarenale, consider că asta cu facebook e cam drastică. Adică pare că îți dorești să te lase lumea în pace, deși jobul tău se numește ceva cu Social și cu Digital. Deeeeci, să vă povestesc ce am citit eu zilele astea, în afară de cărțile de bucate pe care le recitesc oricând cu plăcere.

Am citit două din cărțile lui Khaled Hosseini, iar acum sunt la a treia. Recunosc că primele două au mers mai repede pentru că erau în română. Îmi place cum scrie omu’, place lumii întregi, nu aș putea să fiu contra. Dar au fost câteva chestii care m-au șocat, la care eu adult, m-aș fi uitat în altă parte. Mi s-a părut cam dur din partea autorului să ni le servească “crude”, cumva fără avertisment. E clar că nu ai idee ce se întâmplă sau care era (este) realitatea cu care se confruntă alți oameni. E ușor să citești, să te gândești că e altă cultură și mai ales că nu are legătură cu tine. Nu fac eu apel la empatie, dar îmi dau seama că sunt lucruri pe care aleg să le văd așa cum aleg să mă uit la comedii romantice. În principiu sunt de părere că e pretty much my business cu ce aleg să-mi umplu timpul. Cred că inițial am simțit așa o cruzime și la autor, cum își permite să scrie așa, de ce nu le împachetează mai frumos. Dar cred că asta e unul din motivele pentru care e atât de apreciat: descrie o realitate foarte dură împletită cu o poveste de dragoste, totul defășurat în cele mai potrivnice condiții. Does love conquer all? În cărțile lui Hosseini așa pare! Îl recomand că căldură, dar nu pentru cei care sunt de părere că ororile istoriei recente (gen Rwanda) au fost inventate.

Mi-am luat un angajament formal (adică pe facebook) să termin și eu o carte până la sfârșitul lui mai anul curent. Mă gândesc că poate m-am grăbit, dar nu sunt suficient de speriată cât să iau înapoi ce am zis. Citind cărțile de mai sus, îmi dau seama care e problema mea: lack of balls, la propriu și figurat. Nu am curaj să scriu așa, pentru că mi-e frică să nu se sperie cineva de realitatea aia prin care am trecut (sau pe care pot să mi-o imaginez din alte experiențe). Mi-e frică să violentez niște ochi/minți cu lucruri despre care știm că există, but we choose to look the other way. Dar gata, acum că mi-am dat seama unde e problema ar trebui să meargă mai ușor. Zoe, fii bărbată! Deci rezoluțiile mele pentru noul an sunt curajoase, sper să devin și eu la fel (nu de alta, dar am nevoie să mă înghesui cu corporatiștii la metrou). 🙂

Pe final, The Croods:

Guy: You’re being irrational and counter-productive!

Grug: Big words make me angry, c’mon, keep talking.

photo @pexels.com