Am scris textul de mai jos pentru o Campanie Pegas. Știu eu cum e cu campaniile și link-urile care irită cititorii, dar încerc să fac asta cât mai rar. Azi m-am înscris la un concurs organizat de Pepsi pentru că mi s-a părut drăguț că au #drumultău și mi-am adus aminte de toate lucrurile de care îmi e drag. Iată-le:

„Nu am avut ocazia să lipsesc din țară cât să mi se facă dor. Nu pot nici să spun că oricât ai lipsi nu o să ți se facă dor de România. Patriotismul nostru seamănă uneori cu o ciupercă, kind of grows on you. Dar dacă ar fi să mă gândesc la copilăria și adolescența mea, dacă ar fi să privesc cu ochii de atunci (absolut subiectiv cum ar fi), mi-aș da seama că sunt o grămadă de chestii care nu își mai găsesc corespondent în realitatea actuală sau poate nu ar avea niciun farmec. Printre ele s-ar număra:

• spuma de zmeură, un dulce divin pe care l-am testat la Arad și la care nu mă gândeam atunci că ar fi posibil să nu fie tocmai sănătos (vorbim de albușuri neprocesate termic consumate în miezul verii);
• mirosul de vinete coapte în august în curtea mămăiței;
• Ciocolata ROM clasică fără niciun motiv;
• Pepsi la sticlă de care îți era dor mereu pentru că îl gustaseși măcar o dată; mie cel mai bun Pepsi mi se pare că are un gust ușor de brad și atunci mă gândesc că e într-adevăr acel Pepsi;
• Ciorba de găină cu mămăligă; cu găină adevărată, pe care oricât o fierbi e tot ațoasă; nu mi-a plăcut niciodată, dar sigur mă gândesc la ea cu nostalgie;
• mirosul frunzelor de roșii care îți rămâne pe brațe după o vizită în solar;
• liniștea satului românesc la miezul nopții când numai tu mai stai să citești cine știe ce roman obligatoriu de vacanță;
• prietena ta din copilărie și confidențele privind primul sărut;
• prima plimbare cu Pegasul surorii tale, atunci când instinctual te opreai când venea o căruță din sens opus; da, am zis căruță;
• fructe culese direct din pom, încălzite de soare;
• miros de frunze arse;
• să stai pe scările din fața casei, doar să stai;
• să te dai în leagăn fără nicio grijă.

Cumva la mine se leagă toate astea de curtea de la țară și de mamaia care m-a crescut. Nu trebuie să plec departe ca să-mi fie dor de ele, dar chestia cu omu’ care sfințește locul e valabilă și aici. Dacă oamenii dispar, amintirile din fericire rămân să ne bântuie cam toată viața (in a good way). E sistemul nostru de referință, rădăcina. Nu uiți, doar te maturizezi. E frumos ca uneori să știi că poți să deschizi acea cămăruță din creier unde sunt stocate și să regăsești ceea ce este familiar, acasă gen.”

poza: pexels.com