Apetit pentru suferință

Ieri am efectuat vizita zilnică la cea de-a doua mea casă (de marcat :)) Mega Image. Eram doar cu Radu și intenția era să vânăm produse pentru care primești Mega Popz. Pentru cine nu a vizitat suficient magazinul, la raionul de carne proaspătă e desenată pe ușa frigiderului o vacă. Scopul este unul educativ, să înțelegi ce bucată ai nevoie și cum este ea situată pe corpul vacii. Radu se uită exact în clipa în care o blondă superbă (90-60-90 ca să ne înțelegem) deschide frigiderul, și îmi spune: Cine vrea să mănânce un fund de vacă?! Blonda tresare speriată, îmi pare rău pentru ea și simt nevoia să corectez copilul. Mă dau mai aproape și îl pun să citească pe poză, să stabilim împreună că e vorba de vaca desenată pe geam și că ăla nu e fund, e pulpă.

Mă gândeam cu tristețe că biata fată nu o să mai mănânce vreo 2 săptămâni și o să-și intensifice programul la sală. Cam așa stăm și noi cu orice rană, convinși că o ascundem așa de bine și totuși ea se încăpățânează să iasă la iveală. Erau niște melodii superbe prin anii ’90, când abia descopeream MTV-ul: Losing my religion, Don’t speak, Hedonism… eram prea mică să înțeleg că era un rost să vezi clipul și că totul se lega. Cel puțin la REM era o fază în care oamenii împungeau îngerul decăzut (sau poare Icar – nici acum nu știu sigur), dar părea că făceau mișto de el că simte, că e tot om (cu nimic diferit de ei). Deși nu m-am înțelepțit peste noapte, am început să văd și eu un pattern la felul în care ne înțepăm (poke) unii pe alții, exact acolo unde ne doare. De obicei defectele fizice sunt primele vizate: Vai, ce te-ai îngrășat!, Fată, dar ce-ai slăbit! (urmat de un Fuck you în gând). Exact ca un copil, copilul din tine se revoltă și vorbește neîntrebat și fără filtru.

Apoi sunt alea mai dure, care nu se văd și pe care le atingi din intuiția omului care a suferit și nu mai vrea să sufere. Eu nu răspund bine la răutate ce pare gratuită. Sunt oameni care aleg să spună tot ce le trece prin cap, fiind încrezători că îți fac un bine. Sunt convinsă că uneori regretă în secunda în care le-a ieșit porumbelul – cu atâtea mijloace la îndemână, categoria porumbel poate fi whatsapp, messenger și orice perete care poate fi împroșcat nițel. Într-o primă fază te enervezi groaznic, apoi suferi și la final (crezi) că îl înțelegi pe modelul: lasă, că o fi avut o zi proastă, un moment de impulsivitate! De fapt nu uiți și nici nu înțelegi, dar prima chestie pe care o înveți din asta, e să nu mai fii vulnerabil (ever!). Sunt oameni care încearcă să-și demonsteze  că nu sunt iubibili și testează permanent iubirea celorlalți. Dacă mă iubești, o să reziști la toate șicanele mele! Și dacă nu mă iubești ai meritat să te testez! Uneori oamenii nu au anduranța dorită, aleg să se mai protejeze și e ok. Nu putem să demonstrăm în continuu că suntem demni de iubire, uneori vrem ca măcar iubirea să vină mai ușor.

Tot Radu zice:

Mă iubești? 

Te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta! 

Dovedește! 

Și dovedesc: cu o îmbrățișare și o pupătură zgomotoasă. Pentru el e suficient, e un copil înțelept! ❤

17797521_10155138202264844_124883293_o

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Apetit pentru suferință

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s