Îngrădire

Bineînțeles că eu ajung să văd filmele de anul trecut abia acum, așa că în weekend am văzut Fences cu Denzel. Din punct de vedere al unui mare iubitor de filme, pot să spun că e cel mai bun și autentic rol făcut de Denzel. Toate filmele în care el „salvează ziua” pălesc, nici măcar ăla în care se întoarce în timp nu e așa impresionant. De ce spun asta? Pentru că viața obișnuită, rutina, sunt mult mai greu de realizat (achieve gen).

Eu am văzut foarte multe asemănări cu viața noastră, poate și pentru că am copilărit la țară. O să explic imediat de ce. La vârsta la care puteam să pricep ceva, adică pe la 14 ani, petreceam toate vacanțele la țară. Mamaie a rămas văduvă în anul nașterii mele – 1981, și s-a descurcat așa cum se descurcase și când trăia tataie. Ziua începerea devreme, cam la ora 5 dimineața: femeile se trezeau să facă pachet pentru bărbații care plecau la București să muncească în construcții. Puține femei se mai băgau la loc în pat, se apucau de treburile zilnice din gospodărie: hrănit animale, curățenie, trimis copii la școală, făcut mâncare și cine mai știe ce prin grădină. Șmecheria în acest aranjament era că soția primea banii câștigați de soț și trebuia să-i gestioneze cumva să ajungă. Uneori nu ajungeau pentru că jobul era mereu același, pe când nevoile se tot înmulțeau. Responsabilitățile femeii nu erau prea clar definite, pe când ale bărbatului da. Nu cred că se întreba cineva dacă era o viață bună sau dacă erau fericiți. Fiecare făcea ceea ce trebuia să facă, conform unor obiceiuri înrădăcinate cu mult timp în urmă. Se întâmpla ca și femeile să-și dorească să contribuie la bugetul familiei, dar se subînțelegea că nu trebuie să neglijeze celelalte sarcini. Și vremurile alea nu sunt așa departe!

Un schimb de replici între Denzel (Troy) și Viola (Rose).

Troy: It’s not easy for me to admit that I’ve been standing in the same place for eighteen years!

Rose: Well, I’ve been standing with you! I gave eighteen years of my life to stand in the same spot as you!

Mi-a plăcut mult filmul pentru că se presupune că el, bărbatul, are dreptul la o pauză. Cumva viața lui a fost mai grea și justifică faptul că la un moment dat calcă strâmb. Scena în care cei doi soți se confruntă pe tema asta e ceva de o profunzime rară în cinematografia americană. Se ceartă pe o temă comună, dar cu limbaje diferite. Ea consideră că a făcut totul pentru o căsnicie fericită, el e pierdut în analogii cu baseball. Asta cu ce am făcut eu pentru tine e irelevantă și niciunul din noi nu pare să înțeleagă. Eu știu sigur că nu! Alegerea unui om,  a unei vieți, e consensuală (și legal și spiritual). Dacă viața devine un sacrificiu pentru un scop nobil… e bine să-ți lași rezerva de a te răzgândi. Sigur că nu mai e nimic nobil la asta, dar noi suntem oameni, nu martiri.

Mi-a zis o prietenă că la mine se vede ce simt într-un moment după share-uri. Așa e. Tot la fel scriu și pe blog. Nu consider că e resemnare, ci înțelepciune. În loc de concluzie:

RoseI took all my feelings, my wants and needs and dreams, and I buried them inside you. I planted a seed and watched and prayed over it. I planted myself inside you and waited to bloom! And it didn’t take me no 18 years to realize the soil was hard and rocky, and it wasn’t never gonna bloom!

pexels-photo-158931

@pexel.com (Mabel Amber)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s