Testamentul (iubirii)

Știu sigur că există o carte cu numele ăsta, eu nu am reușit să o termin. Uneori îmi place să las lucrurile neterminate. Am zis îmi place, pentru că e alegerea mea. Cred că îmi lasă sentimentul că mai poate fi intervenit, că nimic nu e definitiv. Cum experimetez niște stări de introspecție nocturnă, tema efemerității ființei s-a strecurat firesc.

Ieri am avut parte de o zi deosebită, o zi în care m-am simțit răsfățată (puțin) și chiar norocoasă să primesc urări de la mai bine de un sfert din lista de prieteni. Asta înseamnă că sunt oameni care știu cine sunt și cum mă cheamă. Surprinzător nu au fost decât vreo 2-3 urări „cu de toate”, semn că lumea știe unde lucrez. Am primit mesaje audio, dovadă că am prieteni creativi și spontani. Am primit mesaje clasice, dar și personalizate. Am vorbit mai mult decât oricând la telefon și am fost plăcut surprinsă de unele apeluri. Am primit flori și mi s-a cântat tradiționalul „mulți ani trăiască!”, mi-am pus dorință și am suflat în lumânare. Am bifat tot ce era de bifat și azi aveam de gând să mulțumesc tuturor și să mă scuz dacă am scăpat vreun Like sau Love. Dar dimineață am văzut ce s-a întâmplat la Manchester și brusc mi-a pierit cheful, m-am apucat să-mi număr binecuvântările altfel. Dacă ar fi să dispari brusc, ce și-ar aminti oamenii despre tine?!

Mie mi-ar plăcea să-și amintească că am fost un om care și-a dorit să fie bun, care a răspuns la ură cu tăcere, care nu a știut să se apere decât cu intelectul. Mi-aș dori ca și copilul meu să învețe de la mine tot asta, chiar dacă o să fie considerat un prost sau un inadaptat. Mi-aș dori să se spună că am fost o mamă bună, chiar dacă l-am lăsat să se uite la Robotzi și uneori l-am tratat ca pe un adult înainte să devină adult. Mi-aș dori să se spună despre mine că am vrut să surprind în cuvinte experiențe și trăiri care vor părea din altă lume, dar toate vor avea la bază o poveste de dragoste. Mi-ar plăcea să se știe că am admirat oameni mai buni decât mine și m-am gândit că pot să ajung și eu acolo. Chestia cu blogging-ul și influența nu are niciun farmec dacă nu îți dorești să-ți pui idealurile în slujba semenilor tăi. Să ajung cândva pe o scenă și să zic: Eu am reușit fiind normală, poți și tu! Eu am reușit având relații de prietenie cultivate cu mult efort, pentru că suntem toți temători (bănuitori). Cică ai lăsat plexul solar descoperit și le iei pe toate în piept. Așa e! Există teorii care spun că prea multe atacuri asupra unui organ, vor conduce inevitabil către slăbirea acestuia. Corect! Dar dacă încrucișezi brațele, s-ar putea să nu primești nici remediul, îndreptat tot către inimă. Dar o să merite. Keep the faith!

Tot ieri am primit urări pentru inspirație. Sunt inspirată și am și timp să scriu, îmi lipsește doar credința că tot ce scriu va fi de folos cuiva, cândva. Sfatul de mai sus este îndreptat și către mine, cea care la 36 de ani și o zi se îndoiește de tot: de lumea brutală în care trăim, de viitor copiilor și dacă merită să investim în oameni. Dacă merită să iubești știind că nu e pentru totdeauna. Dacă te simți ca un ciudat cu un gol în loc de inimă, un gol care nu se umple indiferent cât de multă afecțiune primești. Eu cu siguranță sunt o ciudată!

Și da, chiar aveam nasul mai mare în poza de mai jos! 🙂 Cred că a fost făcută după miezul nopții, deci tot 23 mai (1999).

16776087_10212155797430582_1806916345_o

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s