Mi-am luat și eu o pauză, nu știu dacă binemeritată sau nu. Nu știu, pentru că de obicei trag de mine până consum și resurse despre care habar n-aveam că există. Am încercat să-mi umplu zilele de concediu cu nimic, dacă nimic se numește să te uiți la seriale de acum 20 de ani și puțin tradus (tradusul nu e muncă nici atunci când e plătit :)). Anyway, m-am simțit vinovată puțin că nu m-am preocupat de facebook, de Insta și altele, dar e o relație specială pe care o cultiv cu rețelele de socializare – așa menținem flacăra aprinsă.

Printre alte chestii la care țin mult se numără relațiile de prietenie cu colegi de la joburi trecute – de data vorbim despre Oana. În mod tradițional mă văd cu ea (oarecum regurlarly) sâmbăta la Plaza. De vreo 8 ani numai la Plaza, că ne știm de mai mulți. Îmi plac relațiile de durată, așa a fost dintotdeauna. Mi-a plăcut în mod deosebit întâlnirea noastră de sâmbătă datorită felului în care Oana mi-a sintetizat viața de celibatar de 40+ în frumoasa noastră capitală. Highschool sweetheart or crush s-a transformat într-un bărbat deprimat pe care nimic nu pare să-l anime, nu vorbim despre aspect fizic că mi se pare irelevant. Problema este că nici către un target mai tânăr nu te poți îndrepta: sexul fără implicații e un fel de goană după exotisme – nici măcar ceva în zona frescelor de la Pompei (ca s-o citez). Când spun exotism mă gândesc la chestii pe care ar trebui să le știi dacă citești raportul anual al statisticilor unui anume site de specialitate. Nu știm exact ce înseamnă, cum se face, dar vrem și noi femei deschise la nou! A devenit destul de obositor (istovitor e cuvântul potrivit) să faci chestii simple care să-ți aducă satisfacții average. Adică obișnuitul se consumă la prima întâlnire, dacă se consumă. Cred că stimularea asta continuă cu rădăcini în Social media a ajuns să ne influențeze viața personală în moduri nebănuite (și neplăcute): Asta am văzut ieri, am dat un haha de milă!

Și ajung să mă întreb: Ce naiba s-a întâmplat cu momentele în care te fâstâceai în așteptarea primului sărut de la el?! Am devenit așa cinici între timp? Până și așteptarea era incitantă, aveai fantezii despre cum o să se întâmple, cum o să te ia de mână întâi sau poate de bărbie, sau o să te tragă ușor aproape de el, o să ezite o nanosecundă să-ți simtă respirația… Felul în care sărută ar trebui să fie definitoriu pentru cine e el și dacă se simte extraordinar nu înseamnă experiență, înseamnă potrivire… Potrivirea asta ar transmite mai multe decât se transmit la orizontală și e mult mai intimă. Dar ce știu eu?! Știu însă că îmi plac relațiile de durată și mâine (23 august 2017) se fac 20 de ani de la primul sărut cu El.

Ca să nu ne înstristăm de faptul că îmbătrânim, vă las niște replici din serialul la care m-am uitat săptămâna trecută – 3rd Rock From the Sun: