M-am apucat de scris fără titlu, sper să găsesc ceva până la final. Tema care mi-a venit în minte azi este: “But still the clever north wind was not satisfied. It spoke to Vianne of towns yet to be visited, friends in need yet to be discovered, battles yet to be fought…” din filmul Chocolat. Mi-am luat praline Leonidas săptămâna asta cu scopul precis de mă răsfăța. Pentru că merit… normal. Dar mi-a luat mult să ajung aici, aproape la fel de mult cât i-a luat eroinei din film. Am impresia că e prima oară când îmi cumpăr ciocolată fără să mă simt vinovată. Merit lucruri bune… un stereotip al mantrelor zilelor noastre. Dacă mă trezesc dimineață și îmi spun asta la oglindă o să ajung să și cred. Se pare că nu merge chiar așa și vremea mantrelor s-a fumat. Acum 3 ani, eu eram asta.

Acum sunt stadiul în care vreau să fac exercițiile din carte a doua oară, deși eu simt că am evoluat. Și e mare lucru că simt asta. Călătoria e de cele mai multe ori mult mai dureroasă decât estimai și destinația ajunge să fie răsuflată. Am pornit din locuri unde stai singur într-un colț și îți plângi de milă și am ajuns puțin mai departe, Pentru că o să mai urmeze alte bătălii, pentru că nu se termină niciodată, pentru că Final Resting Place of the Mind (A. Bourdain) nu există. Vreau să devin femeia care trebuie să devin și mai e de lucru. Trebuie (urăsc trebuie) să devin inspirație pentru o cauză, trebuie să recunosc că nu pot să fiu obișnuită, că I will never blend in și că o să încerc mereu să găsesc prieteni care au nevoie de exact aceste lucruri pe care (în sfârșit) sunt dispusă să le împart. Dar mai ales sunt dispusă să mă pun pe mine prima, fără să fiu egoistă. Dacă îmi pun întrebări tot timpul, înseamnă doar că am ajuns în locul în care nu mai vreau să mănânc ciocolată (gogoși) cu aer proaspăt de vrăjeală.

In the end, da, eram suma unor adjective nu tocmai flatante pe care mi le-am însușit ca să sufăr mai puțin, dar să pot să trăiesc. În sfârșit am găsit un loc unde cuvintele pot să vindece. Nu știu dacă o să fiu bine, nu știu dacă are legătură cu faptul că am găsit final pentru a doua mea carte (coming soon pe blog), dar azi mă simt încrezătoare. Și am simțit să spun și altora, cam în puțin cuvinte, dubios, fraze dezlânate amestecate cu replici din filme: EU.

Père Henri: Listen, here’s what I think. I think that we can’t go around… measuring our goodness by what we don’t do. By what we deny ourselves, what we resist, and who we exclude. I think… we’ve got to measure goodness by what we *embrace*, what we create… and who we include.