Trebuia să merg la ultima parte din 50 shades, mai ales că partea a doua m-a dezamăgit crunt și se știe că sunt fan. Am mers cu două prietene și probabil am deranjat publicul cu comentarille noastre – foarte urât, îmi cer scuze pentru asta. Simona și cu mine ne-am propus să vedem cel mai prost film care rulează pe ecrane în săptămâna respectivă. Nu știu dacă o să ne iasă, dar am promis să scriu despre 50 shades.

M-am tot gândit, dar parcă nu-mi vine să scriu de rău. Nu e neapărat un film prost, cât jocul actorilor e cumva neverosimil. Habar nu am de ce, Dakota pare că a mai câștigat teren, e distribuită în filme considerate bune. Despre el nu știu mare lucru, nici nu știu dacă am văzut vreun episod din serialul în care joacă. Ce mă deranjează însă, e faptul că nu a reușit să scape de mersul ăla săltat care îl face să pară mai degrabă balerin decât dominator. Anyway, după cum mi-a spus un prieten, dacă Taylor (șoferul) era în rol de dominator aveam cu toții de câștigat.

Din păcate, am mers la film după o săptămâna care s-a dovedit o piatră de încercare pentru mine, respectiv lansarea celei de-a doua cărți. Nu zic că a fost greu neapărat, dar a fost una din acele săptămâni când îmi doresc să fiu bărbat sau să fie viața mai ușoară (nu știu dacă cele două au legătură, sper că nu). Mi se întâmplă destul de rar să mă răzvrătesc împotriva sorții, a bunului mers al universului sau ordinea mondială. Și asta mă pune pe gânduri: ce e așa grav să aibă grijă de tine un mascul cu mommy issues, bogat și extrem de gelos? (Referitor la chestiile descrise în carte, nu e nimic kinky acolo, hai să fim serioși, e vanilla all over.) Eu am găsit mai multe lucruri benefice:

• În primul rând, să-mi fi cumpărat și mie cineva o editură. Mă scutea de efortul de a mă ploconi pe la 3 edituri ca apoi să am surpriza ca oamenii de acolo nu mai răspund la email și nici la telefon;
• Să merg cu limuzina la birou – deși aș putea să aleg Uber, din rațiuni evidente (traficul din București), aleg deseori metroul. Pe niciun mijloc de tranport nu găsim un Taylor, dar aia e altă discuție;
• Să ai un bodyguard la serviciu – câte drame legate #metoo puteau fi evitate astfel;
• Să ai acasă o tanti care gătește și face curat. Scriu această postare din pat, de trei zile mă chinuie o gripă. Dacă mi-ar plăcea să fie mama lângă mine să-mi facă o supă de pui? Normal că da! Dar mama merge să ia copilul de la școală și să mă lase să mă odihnesc. Dacă mi-ar plăcea să-mi prăjească altcineva pâinea pe care o înghit forțat ca să pot să iau medicamente? Claro! Despre ceaiul ăla adus la pat cu proporția ideală miere/lămâie, nici nu are rost să mai vorbesc;
• Să nu mai pretind că mă relaxez călcând haine, gătind, etc. Cum ar fi să nu mă gândesc niciodată că șapte rânduri de haine uscate săptămânal în casă, au făcut pata de mucegai din colțul de la sufragerie să se lățească?
• Să pot să dorm în chiloți fără să mă gândesc cât vine factura la Engie, sau ce o să pățesc dacă nu dau indexul până pe 10 ale lunii;
• Să pot să conduc un super Audi fără să știu diferența dintre leasing operațional și leasing financiar. Sau să-l conducă Taylor, nu trebuie să demonstrez nimănui nimic;
• Să pot să ard mâncarea și să zic cu nonșalanță: Fuck it, we’ll just order!, conștientă fiind că nu livrează nici naiba în Drumul Taberei mai repede de 90 de minute, sau mai repede decât aș face sandvișuri;
• Să pot să aleg un bărbat inteligent, care întâmplător are și bani și să nu fiu considerată curvă;
• Să fiu pregătită oricând de sex. Pot să nici nu fac sexul, dragoste, whatever, dar să fiu proaspătă ca o zi de primăvară și epilată. Știți firul ăla de păr care se încăpățânează să crească pe degetul mare de la picior? Aia e moartea pasiunii pentru o baie în cadă alături de el;
• Și să nu mă preocupe că mă scald în lux, mai ales că el – dominatorul inimii mele, investește în green technology și donează frecvent unor țări din lumea a -3-a.

Mi-a zis un reprezentant ar sexului tare (tot un fel de dominator), că el știe ce m-ar face fericită, respectiv banii. Nu pot să neg, nici nu aș avea argumente, dar am o singură observație. Noi, femeile, în special cele din bula mea, avem un mare defect: tot insistăm să ne câștigăm acești bani pe bune, prin eforturi proprii. D-aia nu suntem mereu apetisante, avem cearcăne, nu ajungem suficient de des la cosmetică, vorbim prea mult, știm prea multe și ne cam descurcăm fără bărbați. Suntem niște, niște… fomiste, pardon feministe! 🙂

Disclaimer: Sunt și exemplare masculine care încă ne fascinează, care ne și tolerează și pentru asta putem să fim recunoscătoare.