… în ADN ți-e pus. Nu pe frunte, că e prea puțin spațiu pentru atâta scris. Uneori merge cu perseverența, dar dacă nu e ceva menit pentru tine, riști să te frustrezi rău și eventual să pierzi și niște bani.

Toată lumea care îmi citește cărțile (settle down, nu zic că sunt așa mulți), e curioasă cât e real și cât nu. Chiar și prietenii apropiați  au uneori dubii. Asta înseamnă pentru mine că: 1. reușesc să descriu niște situații, oameni, locuri de parcă aș fi fost acolo și 2. cartea nu descrie evenimente exagerate, cu care să nu te poți identifica. E exact motivul pentru care în Foamea am ales să pun un final trist, nu neașteptat. E un final realist pentru viața unei femei obișnuite care încearcă să-și găsească un rost în viață. Sună mai pompos decât e în realitate. Eu mi-am dorit să fiu cofetar cândva și nu mi-a ieșit (doooh!) apoi am scris o carte (și) despre asta. Multă vreme am fost tristă pe tema asta, m-am resemnat și când am început să scriu mi-am dat seama unde era de fapt problema. Bine sunt mai multe aspecte, se știe că viața e complexă. 🙂 Unde vreau să ajung cu asta? Vreau să spun că plecăm la drum nepregătiți, de parcă uităm unde trăim. Aici nu e locul unde se îndeplinesc visurile prin muncă și determinare. E locul unde funcționează cel mai bine: eat or be eaten – asta pentru că tot vorbim de mâncare. Dacă mă uit acum în urmă (mă uit, trust me), pot să văd că nu aveam nicio șansă să devin cofetar: nu am disciplina necesară, nu-mi place munca fizică repetitivă și am mari probleme să ascult instrucțiuni. A fost nevoie de vreo 5 ani ca să pot recunoaște asta cu voce tare.

Cum anul ăsta nu am ajuns la niciun eveniment notabil din motive de gripă, voi recupera cât de curând cu ADN Antreprenor organizat de BIZ. Acolo se strâng oamenii care au ajuns acolo unde au visat și pot să-ți împărtășească din înțelepciunea lor. Pentru mine exemplul din viața reală de reușită prin forțe proprii este Marta Ușurelu. Dacă aveți timp, citiți povestea ei, e cu happy-end, promit. Nu e doamna de fier, așa cum se recomandă, dar nimeni nu poate să afirme că unele încercări nu o să lase urme, unele vizibile, altele nu. Ne pierdem din inocență, nu mai visăm, coborâm pe pământ. Ce se întâmplă punctual când nu mai visezi? Faci calcule, business plans, încerci să strângi aproape oameni care cred în tine și dacă ai ce-ți trebuie, o să reușești.

Știți ce n-am reușit eu niciodată să fac, sau să-mi iasă de 2 ori la fel? Bezea. Exact! Nu sunt în stare să fac o bezea. Îmi place Pavlova, îmi place bezeua aia lucioasă care se întinde, în care poți să adaugi sirop de fructe și bezeaua crocantă la exterior și moale la interior de pe un lemon pie. Am ajuns acolo unde trebuia. Și știu că sunt acolo pentru că pot să vorbesc și să scriu despre bezea ore în șir. Am făcut un ocol, dar am ajuns.

Știți ce zic?! 😉