Se caută o greșeală

Mă rog, încă una.

Am făcut o scurtă vizită și la PR Forum, cam scurtă recunosc, dar vorba unui clasic în viață: am devenit ocupată și am și treabă. Plus că nu am timp, se știe!

Au fost mai multe subiecte dezbătute, care mai de care mai interesante, sunt oameni foarte mișto la conferința asta – mai ales femei. 🙂 S-a ajuns inevitabil la subiectul cu Marky Mark and funky analytics. Ideea este că eu nici măcar nu mă revolt, sunt exact pe sistemul Robotzi când instalez ceva și dau aprobări (Cum instalează mică-ta=> next, next, next=> I ăgre). Până să dețin un telefon mai acătări – un Huawei P8 și lite, puteam să declar cu mâna pe inimă că telefonul meu habar nu avea de el (darămite să se ocupe și de mine). Să zicem că nu era foarte smart! Dar ăsta P8 lite, tot îmi afișa chestii dubioase, cum că e traficul heavier than usual. Să mori tu! Sau mă punea să dau check-in la Vera Sposa doar pentru că lucram în aceeași clădire. Vă dați seama ce emoții dădeam partenerului?!

Lăsând deoparte aceste aspecte, mi-a rămas ideea cu ieșitul în față și recunoscut greșeala. Eu am devenit ocupată lately din motive de job extra pe support. Uneori ca să meargă mai repede, dăm răspunsuri gata pregătite în care spunem că vom transmite mai departe, mulțumim pentru sugestie. Și m-am trezit cu această dilemă, pentru prima oară în viață: Dacă eu doar zic că transmit și nu transmit, ce spune asta despre mine? Mă simt foarte nasol când greșesc, mă înroșesc, mă panichez. Asta pentru că am mari pretenții de la propria persoană și sunt cam perfecționistă prin părțile esențiale. Sunt obișnuită pe old school – ăia care vin la program, care se agită pentru nimicuri și mor cu gramatica limbii române în brațe (zicea Oana Bulexa că avem nevoie să ne destindem puțin, ca că nu se mai ciocnească generațiile așa de zgomotos). Și sunt obișnuită să urmăresc o problemă până la rezolvare – experiența mi-a arătat că problemele nu dispar nici sub un covor virtual. Așa că da, sunt în asentimentul celor care au vorbit ieri: ieși în față, recunoaște dacă ai greșit, fii uman în abordare și verifică dacă PR-ul practicat se aliniază cu principiile tale.

În principiu aș vrea să găsesc modalități creative prin care să apăr interese, nu prin care să îi fac pe oameni să creadă că li s-a părut. Cea mai tare chestie (o experimentez zilnic cu băiețelul meu) este ca scobitul în nas. El susține că se scarpină, eu îl întreb unde se gândește să lipească mucul. E scârbos, știu, dar toți ne scobim în nas, might as well enjoy it. Eu vreau să fac PR-ul ăla în care știu sigur că mă scărpinam la nas, nu să neg poza care mă surprinde făcând „biluțe”. Mi-a plăcut mult Miss Sloane care zicea (și cred că am mai citat-o): „Career suicide’s not so bad when you consider the alternative is suicide by career.”

Să reflectăm așadar unde lipim mucul.

dreamstime_m_59092665

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s