Desensibilizare

În primul rând am căutat titluri deja folosite pentru ceea ce voiam să transmit: numb, atonement, d-alea grele. Le-am folosit deja, așa că mergem direct pe diagnostic.

Definiție: s.f – Metodă terapeutică prin care se previne sau se înlătură sensibilitatea unui organism față de un agent patogen. 

M-am uitat ieri la bietul om cu naveta de bere și pariul lui și mi-a venit să-i plâng de mila. S-a ținut bine până la un punct. De acolo a început cu noduri în gât și argumentație smiorcăită de neputință și frustrare. Takes one to know one! Eu nu știu să mă cert asertiv, nici revolta nu-mi iese prea bine. Trec de la furioasă la pasiv-agresivă și tind să rămân acolo. Mi-am dat seama că eram exact pe feeling-ul lui zilele astea: o situație de viață pe care crezi că o stăpânești, dar care te ține sclavul ei. Și când ești pregătit să recunoști că de fapt ești nimeni, îți cam vine să urli… a neputință.

1. Primul exemplu care mi-a venit în minte este ăla în care ești curtată. Cunoști un el extraordinar, prea bun să fie adevărat – pentru că nu este adevărat. Totul e frumos, plătește mese, toarnă băuturi ca un fin cunoscător, ține scaunul și te compleșește cu atenția. Ți se pare că la un moment a stâlcit un cuvânt, parcă îi simți nerăbdarea când te pierzi în niște dizertații, zâmbește formal încă. Vezi semnele și le ignori cu bună știință. E de dorit să nu apuci să te culci cu el, asta ca să nu te simți păcălită folosită de-a dreptul. În genul ăsta de combinație nu se îndrăgostește nimeni, ai niște momente de orbire ca o căprioară. Se termină când îl vezi cu adevărat prima oară, când îl vezi ca om. Apoi e mai simplu, e ca-n Closer:

 Don’t say it! Don’t you fucking say you’re too good for me. I am, but don’t say it.

2. Al doilea exemplu e relația cu angajatorul. Aici sunt câteva nuanțe, avem angajatorul care promite multe știind că nu se vor întâmpla și angajatorul politically correct – îți spune să te aștepți la ce e mai rău (să nu te aud că nu ai știut în ce te bagi!). Situația asta e mult mai rea decât prima, pentru că viitorul tău depinde de cât de mult reziști la noul job. Dacă ai crezut că e totul frumos, o să începi să auzi treptat că de fapt gardul vopsit nici nu era acolo, ți l-ai imaginat. Dacă te-a avertizat și nu ai crezut o să ai parte de niște strigături și vechea poveste cu am 50 ca tine care așteaptă și mail-uri cu subiect mai lung decât conținutul propriu-zis. Ce drepturi, nu ai drepturi! Sunt șeful tău! Cine nu a experimentat asta măcar o dată, nu zic că a trăit degeaba, dar e un soi de unicorn. Nu trebuie să ne iluzionăm prea tare, o să te simți la fel de murdară ca-n exemplul de mai sus și tot pe tine o să te învinovățești. Mergem puțin pe Revolutionary Road: You want to play house you got to have a job. You want to play very nice house, very sweeeeeet house; then, you got to have a job you don’t like!

3. Și cel mai important: nimeni nu mai face ce spune că face, când spune că face. Pare că suntem blocați într-un loc dubios în care nimic din ce știai nu funcționează. Credeai că dacă e scris e de ajuns, nu mai e. Credeai că gentlemen’ agreement înseamnă ceva, ghici? nu mai înseamnă. Totul poate fi răstălmăcit, ignorat, șters, dispărut, whatever. Și tu ajungi ca un profesor obositor care încearcă să stăpânească niște adolescenți dezlănțuiți. Ai vrea să le vorbești despre angajamente, despre respect, principii, dar nimeni nu tace suficient și ești groaznic de plicticos. Aici intervin clasicii (Love Actually) și începi să plângi: Yes, but you’ve also made a fool out of me, and you’ve made the life I lead foolish, too!

Cam așa e viața noastră în România. Și deși îl respect pe omul ăla că s-a ținut de cuvânt și a onorat pariul, sunt gata să ne întrebăm împreună: Would you stay, knowing life would always be a little bit worse? Or would you cut and run? 

pexels-photo-326642.jpeg

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s