Al vinului de data asta. Mi-am petrecut ultimele zile rememorând Wine trip-ul de la Cramele Liliac. A fost super frumos și bine organizat, iar o descriere a excursiei și poze reprezentative găsiți și la Daniel pe blog sau la Mariciu pe vlogul zilnic. Eu o să povestesc despre latura mai romantică, căci da, am reușit să găsesc o latură romantică.

În primul rând, lăsăm deoparte contextul actual (politic în special) și trecem munții cu așteptările setate pe un weekend plin și o dorință secretă să nu plouă (prea tare). Trebuie să recunosc că m-am gândit de două ori înainte să accept invitația Anitei (shame on me!), dar asta pentru că nu știu nimic despre vin și pentru că nu era cercul de bloggeri/vloggeri/fotografi cu care sunt obișnuită. Suntem creatures of habit, nu e nicio rușine să recunoaștem. De obicei, în astfel de situații îmi activez toate sistemele de apărare, ca nu cumva să mă surprind că dau o șansă unor oameni noi. Așa cum se întâmplă de obicei în viață, karma turns out to be a real sweetheart și îți scoate în cale exact oamenii de care ai nevoie. Am avut marele noroc să adaug tribului meu câteva femei extraordinare. Blogul este mai puțin despre comercial (cred că tocmai ce am scris despre asta) și mai mult despre cum să ne găsim unii pe alții. Noi ciudații care suntem reticenți la schimbare, cei care legăm greu prietenii, cei care suntem atenți mereu să nu fim păcăliți fiind vulnerabili.

Anyway, revenind la oile noastre… da, chiar au fost oi implicate. :)) Am fost cazați la Privo, care a urcat rapid în top 3 cele mai mișto hoteluri pe care le-am văzut eu. Sper că nu sfiește nimeni să spună că micul dejun la hotel este cel mai bun mic dejun ever, iar Privo nu s-a dezis. În prima seara am mâncat la restaurantul Schwaben Hof într-un decor care părea cel puțin desprins din vreo broșură. Mâncarea excelentă, porțiile imense, vinul (Liliac, evident) ne-a ajutat să ne împrietenim. Îmi cer scuze pentru bancurile spuse pe drumul de întoarcere către hotel, dar nu-mi pare rău. 😉 Sâmbătă însă am avut o zi plină, care a inclus și vizită la salina unde se maturează celebra brânză Praid de la Hochland, o gustare cu jumări, caș și ceapă verde servită la stână, plimbare cu căruța, degustarea a nouă sortimente de vin și concert Vizi Imre. Ce vreau să spun și care este numitorul comun al acestor plimbări: onoarea, cuvânt repetat de ghidul nostru în ale degustării, Cristina. Noi am cam uitat ce e aia onoare și poate e bine să ne aducem aminte.

A fost un privilegiu să mergem în salină și să degustăm brânza de Praid (nu e cașcaval!) – este totuși un spațiu controlat dedicat industriei alimentare. Privilegiu este atunci când știi că sunt lucruri simple care pot să-ți facă viața mai frumoasă, produse aici în țărișoare ta și care duc numele de Transilvania și peste ocean. Că o vizită la stână e un prilej să nu te mai vaiți că nu se mai fac lucrurile ca pe vremuri, mai ales când sunt produse chiar sub privirea ta. Că într-adevăr sunt oameni care muncesc mult și produsele lor nu ajung la București decât sub denumirea generică de ‘produse de la sibieni’. Oamenii ăia sunt cât se poate de reali și muncesc zi-lumină. Să nu te mai plângi că în Provence creștea o tufă de trandafiri la fiecare capăt de rând al viei – avem trandafiri și la noi. Și liniște, curățenie și frumusețe atât de sălbatică că aproape te sperie. Da, e o onoare să le descoperi! Așa cum e onoare să descoperi că oameni precum Vizi (originar din Batoș) aleg să câștige publicul fără să renunțe la autenticitate. Pe acorduri de Coco Jambo (a fost special request și am apreciat) am servit în premieră Sparkling by Liliac produs după metodă tradițională – metoda champagnaise. Mulțumesc pentru tot, a fost o onoare! Mi-a reîntărit credința că e orice e posibil, las o poză explicativă în încheiere.

My #likeaboss posture!