M-a întrebat cineva pe facebook zilele trecute dacă o să scriu despre Influencers’ Marketing, prima conferință dedicată acestui topic. Scriu mereu despre locuri și oamenii pe care îi întâlnesc, dar săptămâna trecută s-a dezbătut mai mult decât de obicei utilitatea acestor întâlniri și conferințe. Și apoi s-a întâmplat să-l pierdem pe Robert Cadar și a fost doliu în bula mea.

Nu, nu o să fie postarea despre irelevanța acestor evenimente, pentru că eu nu le cred irelevante – așa cum toți ar trebui să ne tatuăm în suflet că totul se întâmplă cu un motiv. Dacă nu mergeam la tabăra Biz în 2014 nu cunoșteam oamenii care mi-au devenit cel mai favorabil microclimat sau bulă. Dacă nu mergeam la tabără nu-l cunoșteam pe Robert și dacă nu lucram la Calif nu aveam cum să aflu că îi place supa de linte. M-am speriat crezând că am șters conversația cu el de când a venit la București pentru Social Media Summit, dar e încă acolo. Robert era din categoria oamenilor obișnuiți care ne influențează iremediabil pentru totdeauna. Nu, nu l-am cunoscut suficient, dar asta e tot ce putem face în viața asta. Cel mai aplaudat moment al conferinței cu influenceri a fost când Marius Manole și Vlad Voiculescu au vorbit despre Magic Home. Sinceră să fiu, nu-mi plăcea Marius Manole până acum, mi se părea cumva exaltat. Acum începe să-mi placă pentru că e o vedetă care ne-a arătat că face tot ce poate în fiecare zi, omenește. Treaba e să-ți faci treaba e o replică de la desene animate, dar atât de plină de înțelepciune. Marius a mai spus că îi e frică de viitor, ca nouă tuturor de altfel. Dar între timp faci asta, ieși în lume și faci tot ce poți pentru tine și pentru ceilalți.

Iar am adunat gânduri dezlânate, dar eu abia azi am plâns pentru irosirea unui om pe care l-am cunoscut. Adevărul este că el ne-a influențat într-un fel în care nu o să putem cuantifica printr-un soft și așa e cel mai bine. Am citit postările tuturor prietenilor mei despre el, cum el iubea viața, cum nu s-a dat bătut, cum lupta… am citit la Manafu, la Negrea, la Marta, la Anca, la Andrei, la Claudia, Andra… și mi-am dat seama că influența lui, felul în care ne-a atins viețile tuturor, o să-l facă nemuritor. Și poate că nu trebuie să fim niște luptători ca el, poate că nu o să atingem nivelul lui de bunătate, dar putem să fim mai îngăduitori cu noi și viitorul nostru. Asta e tot ce putem face: să ne facem meseria/menirea bine, să ne bucurăm dacă prin munca noastră putem atinge alte vieți și să nu ne trăim viața ca o luptă. Adevărul despre conferințe e ăsta: ne ducem acolo să fim unii cu alții și să învățăm ceva. În pauze nimeni nu se uită în telefoane ci își caută cunoștințele și schimbă trei vorbe. Ne îmbrățisăm la venire și la plecare ca prieteni, ne bucurăm că suntem. Și pentru cei care nu mai sunt… să-i lăsăm se odihnească în pace.