Vorbim despre mâncare desigur. Marțea viitoare o să merg la Food Bloggers, eu nefiind blogger de food. Am început să mă refer la mine ca scriitor, uneori mai relaxat, alteori mai cocky. Aveam alt subiect pentru astăzi, dar m-am trezit și am gătit așa la prima oră, cum nu prea obișnuiesc. Nu prea mai gătesc oricum pentru că am de lucru. În afară de asta mi-e dor să coc ceva, pur și simplu nu am reușit să schimb termostatul de la cuptor. Pentru asta chiar nu am nicio scuză, poate doar faptul că îmi doresc un cuptor nou. Santa baby… 

Anyway, m-am tot gândit ce aș putea să share-uiesc din cartea de bucate pe care plănuiesc să o lansez în primăvară. Tocmai pentru că nu e o carte de bucate obișnuită, mi-e greu să aleg. Sunt multe rețete care îmi sunt dragi, altele pentru care trebuie să-ți faci timp știind că a meritat efortul. Pe cât de drag mi-e de mâncarea bună, pe atât mi-e de dor să mă pierd în această activitate. Să îmi iau timp să măsor ingrediente, să le gătesc la foc domol și să inspir aburul cum se face în emisiunile culinare. Eu am ales să nu fac din asta o meserie pentru că aparent sunt mai bună la scris. Rețetele mele nu sunt grele, nu sunt sofisticate, dar nici nu sunt cartofi prăjiți. Și se adresează unor femei asumate, genul meu. Și dacă nu o să-mi tatuez niciodată un tel sau alt obiect folosit în bucătărie, poate o să-mi tatuez asta: 
“Don’t touch my dick, don’t touch my knife.” (Tony Bourdain). 

Faimoasa rețetă de ciocolată de casă a Irinei

Știu, nici n-am început bine și iar apare numele meu. Asta e rețeta pe care o folosesc atunci când trebuie să vrăjesc grupuri mari de oameni; sau când trebuie să mă integrez și știu sigur că nu o să răzbesc cu personalitatea mea. Btw, rețeta de pe punga de lapte praf nu e bună, fără supărare.

Avem nevoie de 600 grame zahăr alb (merge și brun), original era un kilogram – dar nu recomand decât dacă vin rudele lui în vizită (și dacă sunt deja grase). Zahărul se pune într-o oală (cam de 3 litri) eventual una neaderentă cu 200 ml apă (PLATĂ); și câteva picături de zeamă de lămâie care vor împiedica zaharisirea ulterioară a ciocolatei. Teoretic se ține la foc mic până se face ca o miere, iar o picătură turnată într-un pahar cu apă rece, bla, bla… eu nu mai fac asta de mult. Zahărul trebuie să fie topit, iar amestecul să nu fiarbă în clocote. Se adaugă 1 (unu) pachet de unt foarte bun – 250 grame. Cu untul nu dai greș – mai mult e mereu mai bine, știu francezii ce știu. 

Pauză de moment publicitar: recomandarea este să fie unt franțuzesc, nemțesc sau românesc, de 80%.

Se amestecă și untul în compoziția de zahăr cu apă. Până se topește untul amestecați într-un bol 650 grame lapte praf cu 100 grame cacao (sau mai multă) și treceți prin ele cu un tel. O să ajute să nu se mai formeze cocoloașe (așa de multe) și nu vreți să știți pe unde se așterne cacaua dacă o dai prin sită. Când s-a topit untul turnați și laptele praf cu cacao și dați focul mic. Încercați să omogenizați cu un tel mai țeapăn. Eu nu las să dea în clocot pentru că riscăm să se afume, e de dorit să fie fierbinte. Pe final adăugăm nuci coapte sau alune de pădure și ceva arome. Se toarnă fierbinte într-o tavă unsă cu unt, apoi se depozitează  24 de ore minim la loc răcoros – nu în frigider. Se taie cuburi și mai departe… aia e!

Tips&tricks:

1. De la Irina citire, NU MÂNCAȚI TOATĂ TAVA nici dacă nu a ieșit cum trebuie din prima.
2. Nu folosiți alune sau stafide ever, poate alune de pădure dacă nu aveți timp să coaceți nucile.

Aroganță:

1. Eu am făcut și ciocolată albă și i-am pus un strop de apă de trandafiri ca aromă și alune de pădure caramelizate.
2. Asociați unei bucăți mici, micuțe (garantez că o să aibă minim 50 grame) un pahar de… Red Cuvée de Liliac (mai ales dacă mi-ați urmat sfatul și ați făcut-o precum cafeaua lui tata: cu zahăr ca de la tine și cacao ca de la altul). 

poza e de pe pexels.com