Are tatăl meu un banc despre cum să ai o căsnicie fericită pentru 50 de ani (improvizez puțin, bear with me): Te căsătorești tânăr, te angajezi la aceeași întreprindere ca soția, mergeți împreună la serviciu, veniți împreună… și chiar dacă nu o să treacă 50 de ani, o să se simtă ca și cum au trecut. Mi-a venit asta în minte pentru că mă bântuie o melodie și niște recente interacțiuni.

Melodia zice așa: A 100 days have made me older/ A 1000 lies have made me colder… Eu nu mai pot cu oamenii care mint, deși nici nu știam că îmi pasă. Cu oamenii care amână, cu cei care nu sună, cei care nu plătesc și mai ales cu minciunile fără miză. Știu că dialogurile cu banca/telecom au devenit oarecum redundante și practic suntem forțați să mințim cu tupeu. Asta pentru că eu nu știu ce să-i spun operatoarei la întrebarea: Ne puteți spune ce s-a întâmplat? (Sigur că pot să spun, speram să nu vă prindeți că am întârziat ca să mă plătească și pe mine ăia care mă duc cu vorba…). În schimb spunem ceva politicos, o minciună. E justificat cred, nimeni nu vrea să fie pus în situația să consume servicii pe care să nu le plătească. Cred că am înțelegere pentru situațiile de orice fel și dacă am comunica sincer sigur am găsi o soluție. Sper, vreau să cred că nimeni nu e absurd. Dar dacă miza nu e nimic?! Sau e o chestie în care vrei ca celălalt să fie prostit de vorbele tale? Eu nu am fost niciodată cucerită cu vorbe frumoase care frizează penibilul, dar mi-a plăcut curtarea în sine. Știu că merit să fiu răsfățată și dorită, mă flatează. Dar la final nu vreau să fiu considerată fraieră. Suferim tare când cineva ne face fraieri, deși e un sinonim blând pentru credulă. Și de obicei cel mai mare mincinos vrea să te și fraierească. Nu vorbesc generalități, azi e strict despre acei bărbați care vor ceva de la tine, posibil și sex. Dacă vrei să mă păcălești, fă un efort. Arată-mi că îți pasă să-mi spui minciuni elaborate, măcar sferturi de adevăr. Vreau să mă las păcălită până în punctul în care mi se insultă inteligența grav. Supărarea mea vine din faptul că nu mai pot să mă bucur de nimic pentru că suspectez totul. Simțeam că trebuie să scriu despre asta pentru că o simt în gât, ca pe nodul ăla care e precursorul unui plâns zdravăn. Urăsc toți bărbații care ne-au adus în situația de a suspecta pe oricine de orice. Urăsc toate acele momente în care am fost forțate să alegem compromisul și cineva a rânjit satisfăcut că am fost puse la colț. Urăsc felul în care uneori depindem de cei care ne-au mințit și nu știm cum să mai ieșim de unde am intrat cu inima deschisă. 

Nu am cum să-mi promit nimic, simt că încă sunt în colț. Dar o să ies de acolo cât de curând. Pe final bancul pe care îl zice Călinescu în Asfalt Tango: Iepurașul de Angora merge la bordel și cere o șerpoaică boa. I se oferă alternative și el insistă cu șerpoaica boa. În fine, ajung împreună și e înghițit aproape imediat. Fiind blănos, i se apleacă șerpoaicei și e regurgitat. La care el exclamă: Mamă, ce muie! Și e fața mea de Meh!.