Cred că nu mai e un secret pentru nimeni că mă joc un real-time multiplayer. Ieri noapte pe kingdom horn apare mesajul: A woman’s place is in the kitchen transmis de Giant Bully. Tocmai voiam să ies din joc, dar parcă mi s-a dat un semnal în creier: Ding-ding-ding-ding! Imediat am simțit nevoia să ofer o opinie lui Giant Bully și l-am încurajat să-mi arate cum se pune o femeie la locul ei. Mi-a comunicat că e nevoie de o pereche de oo. Nu m-am lăsat, i-am zis că dacă mărimea nu contează, am eu două oo mici. Era o prostie, o discuție pe chat fără miză. Jocul însă, e un joc de putere și într-un moment de sinceritate excesivă un jucător s-a confensat că el se împrietenește cu femeile ca model de strategie. Knowledge is power și el a aflat că manipulând femeile poate controla și informațiile care circulă în joc.

Aproape nimeni nu reușește să înțeleagă ce e cool la jocul ăsta; am prietene care pufnesc distrate și abia pot să mă urmărească când zic cuvinte precum alianță sau kingdom. Sunt zile în care nu mă atrage nimic la joc, dar e clar că a devenit un soi de dependență. E și o realitate alternativă, una în care suntem cumva lords&ladies și avem o strategie de acțiune. Nu despre joc vreau să scriu azi, ci despre felul în care suntem percepute ca femei și despre cum constant ne facem mici și îi lăsăm pe ei deasupra. Despre felul în care simțim să ne autoflagelăm constant și să devenim eroinele propriului hall of fame.

Ce e mai sus e scris într-un moment care mă apucă uneori ca pe omul din spatele acestui text. Mulțumesc Luminiței că mi l-a aruncat și mie sub ochi. A fost un perfect timing, pentru că atunci când pocnesc eu tastatura e cel mai frumos lucru din lume. Și toate au legătură. Jocul descris mai sus e jocul despre care mă strădui să scriu un roman și tot expun ideea asta unor oameni a căror părere contează pentru mine sau unor oameni pe care îmi place să-i scot din zona de confort. În timp ce fac asta mă întreb de ce o fac? De ce dracu’ nu pot să țin pentru mine planurile, ideile și orice are potențialul de a-mi oferi niște satisfacții exclusiv personale?! Păi, stau și cuget că e ca și cum le-aș face rezumatul cărții pe loc și aș obține reacția lor neîndulcită. E foarte interesant să faci asta dacă de aici îți iei high-ul. Sper să citiți ce scrie în link, dar pun și citat ca să fie mai sigur: “De ce scriu oamenii când scriu? Experiența literară, odată deșertată ajunsă-n lume, nu e decât rareori una care să îl răsplătească și să-l hrănească pe autor cu aplauze, înțelegere, îmbrățișări și bani.” Și: “Posibilitatea ca o carte sau poate că doar o singură propoziție să fie profund emoționantă sau cel puțin interesantă și informativă pentru cititor este o motivație primordială. Prin ceea ce fac (uneori cu mare trudă și cu și mai mare încăpățânare), scriitorii pun viața dintr-o perspectivă care le permite mai întâi lor să învețe mai multe.”

Și eu am făcut asta cu încăpățânarea pe care nu are nimeni cum să o înțeleagă, cu determinarea unui sculptor în bob de orez; timp de luni bune am fost povestitor și am adunat feedback: Irina, nu mă băga în povestea asta!, Nu sunt de acord cu ce faci!, Nu înțeleg!, Nu pot să te urmăresc! Nu ți-e frică de… pierdut timp, energie, resurse?! Până când am avut marele noroc să dau peste un om care a înțeles ceva și mi-a acordat puțin din timpul lui ca să-mi ofere feedback constructiv – povestirea în sine trebuie să vină dintr-un loc pozitiv, nu să exploateze slăbiciunile și dependența adulților plictisiți. Nimeni nu vrea să se uite în oglindă când vrei tu. Anyway, am găsit calea prin care să scriu cum vreau pe subiectul joc de strategie și mi-am înscris primele capitole la un concurs. Știți cum e să scrii 5000 de cuvinte într-o zi?! Mai bine decât orice am experimentat eu până acum… profesional vorbind, nu vă gândiți la prostii. Știți cum e să (te) muncești în felul ăsta și să simți doar tu că a meritat?! Fucking awesome! Sunt mândră de mine peste poate și da, am terminat cu testat audiența pe această temă.

Revenind acum la începutul postării de azi, nu am vrut să ofer nici măcar ăia 2 cents pentru ce se întâmplă în țărișoara noastră în ultimele zile. Și eu am avut parte de tot felul de lecții și poate că am fost norocoasă că nu mi s-a întâmplat nimic (foarte) grav. Unele s-au petrecut fix când mă întorceam de la meditații, altele când încă nu învățasem să nu am încredere în toată lumea; adunate însă m-au făcut să-mi fie frică de puterea mea și să am niște percepții foarte greșite despre sexualitate în general. Nu cred că ce nu te doboară te face mai puternică, noi ne mai lăsăm doborâte uneori de prejudecăți, de lipsa de profunzime a bărbaților aleși (in)conștient, de neputința lor de a ne împlini ca femei, zeițe. Nu e pompos, asta suntem: zeițe, muze, mame! Ieri noapte când vorbeam pe chat cu jucătorii, Giant Bully m-a rugat (civilizat) să nu apăr toate femeile din lume, că feminismul nu se face când te dezbraci pentru o cauză. Nu-i dau neapărat dreptate, dar cred că merită să porți și bătălii mai mici uneori, unele în așa-zise jocuri de strategie. “Feminism is the ability to choose what you want to do.” (Nancy Reagan)