Singurătate

on

Am tot răsucit în minte ideea de a scrie ceva despre ce se întâmplă zilele astea în lume în general și la noi în particular. Evident că m-am pus pe scris, deși poate e prea multă informație și mare parte inutilă care circulă momentan pe toate “canalele”. Departe de mine să minimizez impactul a ceea ce se întâmplă, resimt și eu la fel de acut sentimentul general de neliniște. Nu sunt o persoană pozitivă, sunt o româncă pragmatică. Am crescut la țară primii șapte ani de viață, într-o vreme în care mamaie trebuie să mă care după ea la colectiv. Încă am frânturi de amintiri cu corturi improvizate pe câmp la sapă sau la recoltare de cartofi. Încă recunosc ușor mirosul de DDT folosit pentru a îndepărta dăunătorii. Dar mai presus de toate astea îmi aduc aminte că petreceam nepermis de mult timp singură. Nu mi-a lipsit niciodată hrana, decât aia afectivă despre care nu vorbim acum.

De cele mai multe ori suntem singuri când trecem prin orice, iar lucrurile percepute de tine ca încercări ale vieții sunt bagatelizate de cei din jur: Dar ești bine acum! Uite ce bine ai crescut! Lasă că ți-a prins bine! Adevărul este că niciunul din noi nu e bine complet, că munca fizică la o vârstă fragedă ți-a cam distrus spatele. Că sarcina “cu probleme” o să-și lase veșnic amprenta asupra ta, chiar dacă ăla mic e bine. Suntem mereu cuprinși de frenezia de a minimiza totul, de a trece peste și a ne îmbăta cu apă rece și rugăciuni. Ok, nu e doar o gripă și eu am marcat gripa de acum doi ca una dintre cele mai scary boli de care am suferit vreodată. Nu gândirea pozitivă m-a vindecat atunci (a contribuit într-o mare măsură ideea că nu mi-am terminat misiunea) și o combinație de leacuri băbești (sare încălzită, uleiuri esențiale), medicină tradițională, igienă personală și hrană corespunzătoare. E adevărat că au trecut fix doi ani de când nu am mai mers la un birou clasic, dar și atunci observam oameni care încălcau flagrant normele de igienă. Toți anticorpii din lume, toată copilăria cu fructe șterse de tricou înainte de a fi mâncate, nu o să ne protejeze de lipsa de educație. De faptul că e nevoie să zică la radio și televizor să te speli pe mâini temeinic când intri în casă. Că imunitatea nu se capătă dacă ăla mic scormonește liber la sinistra groapă cu nisip din parc. Am ajuns să ne bucurăm că oamenii se spală măcar pe mâini… în timp ce o babă urlă la știri că ea nu stă în casă. Da’ unde ai treabă, mamaie?

Dincolo de glumițe stă realitatea că nu știm sigur ce ne face vulnerabili, că nu mai suntem atât de tineri să ne încadrăm la categoria fără afecțiuni pre-existente și că traversăm o perioadă cel puțin ciudată a vieții noastre. Că noi ne spălam și când nu era la modă nu ne ajută decât la self-esteem. Am amintit puțin de copilărie, pentru că postarea de azi e despre frica de singurătate care vine dintr-o altă frică – ignoranță. Acum o săptămână puneam o postare exaltată puțin, dar pe un ton recunoscător, despre cât e de cool să ai un job de editor în Horeca. S-a schimbat totul în numai o săptămână… și dincolo de teama de altfel firească de a nu-mi pierde din colaborări, mă gândesc omenește la… mâncare. Mă gândesc că ne-am pierdut exercițiul de a fi cu noi și de a ne aduna din creierul primitiv (sau de unde s-o putea) instinctul de supraviețuitor moștenit de bunici care ne-au crescut într-o vreme în care aflai de un accident nuclear când era prea târziu să acoperi măcar sursa de apă.

Poate că e un moment în care suntem puși cam forțat să ne evaluăm, să ne oprim puțin în confortul propriei locuinței să reflectăm dacă facem ce trebuie, cum trebuie. M-am uitat azi la Chef’s Table, episodul cu Jeong Kwan – călugărița buddhistă, care zice: Prin mâncare ne împărtășim și ne comunicăm emoțiile. Practic, mănânci însăși mentalitatea de a împărtăși. Ea susține că se poate obține iluminarea gătind și eu nu am argumente să o contrazic și nici nu pot să contrazic traducerea de pe Netflix. Chiar dacă gândirea pozitivă, vitamina C, bicarbonatul sau proviziile de produse congelate nu o să ne ajute cu mare lucru, e bine să reținem asta: We shall prevail!

2 Comments Add yours

  1. nicoleta_oncea says:

    Tu sti ca esti mereu in gandul meu!!!! Stiu ca nu am ajuns sa ne vedem  si mai stiu ca nu am mai trait vremuri ca acestea dar trebuie sa ramanem pozitivi ….chiar daca este greu!!!!te pupacesc Irinuca mea de la liceu2💋💋💋Sent from my Samsung Galaxy smartphone.

    Like

    1. Irina says:

      Chiar azi mă gândeam la tine… te pup și eu virtual cum e permis acum!

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s