Reproducere după realitate

on

Mi-am dat seama că din cele trei sute și ceva de postări, am reușit cumva să pun același titlu de două ori, sunt două Imagini de ansamblu. Ele or fi mai multe în diferite circumstanțe ale vieții, în special când nu reușim să le vedem. Cam așa mi se întâmplă mie acum, unele somatizate, cu transpirații reci nocturne, puțină insomnie și o stare căreia mi-e frică să-i zic depresie. Dar pentru prima oară în viață mi-am adunat ouăle de fetiță mare și le-am zis cu voce tare, mai întâi pentru mine. Mi-am dat seama că oricât de rău ar suna și tendința generală este să fie asimilată cu egoism, avem o responsabilitate pentru noi să fim fericiți. Exact în momentul ăsta ezit dacă să scriu pe bune sau nu, dacă nu cumva e prea greu de digerat.

Mă sună o prietenă și mă prinde în unul din rarele momente în care m-am întins în pat după ce mă învârtisem fără țintă prin casă. Dacă mă simt rău, tot amân momentul cu patul până devine evident că o să se ia decizia de mai sus și o să mă culce cu forța. Vorbind cu ea, m-am remontat ușor-ușor, mai ales că am apucat să vorbim de copilăria petrecută la sat. Mi-a spus că mă admiră pentru felul în care am reușit să surprind copilăria alături de mamaie. I-am zis, deși cred că intuia, că nu era totul chiar așa cum descriu în scrierile de pe blog sau în cărți, era tot digerabil. Vorbesc prea puțin despre cartea Foamea, tocmai pentru că părea că a venit ca o consecință a jobului meu la un kebab boutique. Cartea Foamea vorbește în termeni destul de prietenoși despre felul în care cred că aș fi renunțat la o carieră în bucătărie dacă mi-aș fi făcut curaj să mă lansez în direcția aia. Mai spune cât e de dificil să nu mai poți avea copii în contextul în care e atât de înălțător ca o nouă viață să crească în interiorul tău, să se hrănească din tine practic. Legătura cu mamaie este fix asta – mamaie trăia ca să ne hrănească, deci de foame nu sufeream alături de ea. Și cum bine zice un chef al zilelor noastre Nature provides!, tot timpul era ceva ce putea fi gătit la ea în curte. Din păcate, nurture nu prea exista și așa am crescut eu, cu ideea greșită că iubirea se transmite prin mâncare. Dacă îmi pasă îți gătesc felul preferat, uneori mănânc pentru ca tu să mă vezi că apreciez ce ai făcut (și) pentru mine. Mamaie avea o vorbă – Fac și mănânc! Dacă nici asta nu era self-suficiency, chiar nu știu cum s-ar putea traduce (eu chiar am citit în mâncare toată gama de sentimente). Azi am gătit pentru că nu aveam chef să mă așez la laptop și să muncesc până la epuizare, făcând chestii care nu mă fascinează neapărat. Mi-am dat seama pentru a nu știu câta oară că mie de fapt chiar îmi place să gătesc.

Citind postările din trecut am dat peste asta – Copilăria mea la ţară nu a fost de poveste. A fost o copilărie obişnuită pentru vremurile alea (după anii 90), adică era bine că aveai bunici la ţară şi nu pierdeai vremea în oraş. Mi-aduc aminte că m-aş fi retras în casă să citesc şi o auzeam pe mamaie: “Iar ai luat cartea?!”. Asta era un soi de avertisment, ceva de genul nu te grăbi că nu am terminat treburile p-aici p-afară. Şi adevărul e că nu aş fi găsit în cărţi ce era atunci sub ochii mei. Îmi aduc aminte cu drag că m-am întors într-o zi din satul vecin şi în bucătărie, pe sobă, se odihnea un tuci cu zacuscă. Pe plită mă aşteptau câteva cococele, un fel de lipii făcute de mamaie. Şi în ziua de azi îmi place să mănânc zacusca doar caldă. Când am crescut, făceam eu salata de vinete şi special pentru ea, o ornam cu felii de roşii peste care puneam sare grunjoasă şi un strop de ulei.

Simțeam eu oare că pe acolo, prin amestecul de legume calde, e iubirea ei pentru mine?! Îmi plăcea să cred că da, asta m-a ajutat să merg mai departe și să povestesc acum despre asta. Mi s-a întâmplat ceva în weekend, cumva mi s-a transmis că iubirea pe care o pun în tot ce fac nu răzbate către adrisant. Am simțit imediat că mi se încalcă un teritoriu pe care eu îl păzesc destul de strașnic de ani de zile – iubirea transmisă prin gesturi, felul meu preferat de iubire. Dacă mă iubești știi ce mâncare îmi place, știi ce flori îmi plac, știi ce dulciuri îmi plac, știi că apreciez o dimineață de weekend cu flat și o felie de banana bread, știi ce muzică îmi place și încerci să comunici cu mine așa dacă nu știi să te exprimi și nu mai puțin important, îți faci timp pentru mine… 5 minute, 10, de atenție nedivizată. De ce ai face toate astea pentru o altă persoană? Pentru că suntem damaged și nu știm să ne strângem în brațe în tăcere, nu știm să ne uităm în ochii celuilalt și să-i spunem fără ezitare – Te iubesc! Nu ne-a arătat nimeni și din păcate emoțional sunt la vârsta de Teach by example! / I will follow if you lead!

Soțul și partenerul meu de viață reușește uneori să fie mai înțelept decât mine și îmi zice că oamenii de obicei își spun Am făcut tot ce am putut! pentru a-și rezolva această dilemă.Problema mea cu asta și cu oamenii care fac tot ce pot ei:

  1. Nu pot să simt că tu ai făcut tot dacă nu-mi arăți cumva!
  2. Eu fac mereu mai mult decât pot!

În loc de concluzie, am gătit azi pentru că pofta vine mâncând, pute în toată casa a usturoi din lipsă de ceapă și am gătit din ce aș fi gătit la țară – teci prăjite cu mărar și salată de vinete. Mi-o imaginez uneori stând în capul mesei de sub nuc, într-o după-amiază ca acum și având pretenția că m-a crescut bine. Că știu să pun totul pe masă, că vinetele sunt dispuse într-un castron cu felii de roșii lucind de ulei și un strop de sare grunjoasă. Mi-ar fi plăcut să-i spun că e ok și dacă masa nu e perfectă, că suntem împreună și e de ajuns… mulțumirea ei sufletească venea din felul în care ne aliniam cu imaginea din mintea ei, nu avea rost să stric asta. Mi-am dat seama că la finalul zilei nici eu nu am o obligație față de nimeni să depășesc bariere de toate felurile, să muncesc până cad lată și să constat că lucrurile nu se așează ca într-o fantezie. Fac și eu tot ce pot… și la finalul zilei mai constat că tabloul e strâmb și nici măcar mie nu-mi cere nimeni să mă aliniez perfect cu o imagine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s