Vacanță culinară

… pe care am mâncat-o!

Nu trebuia neapărat să fie despre mâncare, dar a fost ca shaorma în cele din urmă. După glumele aferente cărora le-am rezistat cu stoicism, am făcut rezervarea la un loc de cazare din Gherla. Fiul meu e pasionat de trenuri și există o cazare chiar lângă șină. Nu e cea mai curată, dar e cea mai pitorească… apartamentul oferă o priveliște către dealuri și diminețile de vară sunt cu adevărat impresionante acolo. Ultimele vizite la Gherla au avut legătură cu bunica și chestiuni legate de înmormântare/comemorare. Pur și simplu nu voiam ca asta să fie ultima impresie despre locul în care am petrecut câteva vacanțe de vară. Și pentru cine nu știe, catedrala armeano-catolică din oraș este renumită datorită unui tablou atribuit lui Rubens pe care-l adăpostește. Asta așa, ca fun fact, sunt nenumărate biserici în Gherla, fiecare are o istorie, dar pe mine nu asta mă atrage acolo. Îi spuneam prietenei care ne-a însoțit în acest periplu că e probabil ultima oară când o să mai fac această călătorie în această formă. Asta doar pentru că mi-a reproșat că nu știu ce vreau. Știu ce vreau, dar mai bine ca oricând am reușit să ancorez ceea ce nu-mi doresc.

Surprinzător, excursia s-a dovedit a fi despre mâncare, un aspect la care bunica mea paternă se pricepea foarte bine. M-am gândit mult și cum eram un copil prea serios și un suflet bătrân, trebuia să închid toate scenariile minții mele de copil. Mi-aduc aminte de zilele în care ieșeam la plimbare cu bunica și ea purta pulovărul elegant pe umeri și avea mereu o cămașă perfect călcată asortată fustei. Mâinile ei erau răcoroase și unghiile îngrijite și se strâmba discret când încercam să o țin de mână cu degetele mele lipicioase. Hainele noastre erau mereu călcate când ieșeam afară, părea că noi nepoții purtam obligația să o reprezentăm în orășelul de provincie. Poate că mi-am dorit să fiu ca ea, poate că așa mi-am imaginat o vreme că trebuie să arate motherhood – investirea într-o imagine cu care copiii să-și arate în lume proveniența. Apartamentul aproape steril de curat mi se părea idealul de siguranță și cearceafurile apretate din dulapul de lemn de tisă păreau apogeul desăvârșirii ca gospodină, mamă și soție.

Am frânturi de amintiri dintr-o călătorie la cușetă și o dimineață în care m-am trezit în Cluj și bunicul parcă, mi-a dat câteva smochine uscate pe post de mic-dejun. Oare de unde aveam noi așa delicatesă?! O altă dimineață ieșind din gara din Cluj după o ploaie în timp ce strâng mâna tatălui meu și îl întreb cum de se plimbă norii pe cer. Multe după-amieze călduroase de vară în care eram trimise (sor-mea și cu mine) de la Borșa la Gherla sau de la Arad la Gherla. Eram însoțite de un adult plictisit care încerca să ne includă în programul și așa sugrumat. Mă văd pe mine pe geamul de la trenul împuțit cum croiesc scenarii și povești pentru oamenii care așteaptă la bariere, îmi imaginez că aș putea să le influențez viața cu ceva. Cu ce oare nu știu, dar îmi amintesc perfect că aș fi vrut ca ăia doi bănuți din buzunarul meu de copil ar putea să ajungă miraculos la ei și să fie exact ce le lipsea pentru achiziția a ceva… ăsta era jocul meu și secretul pe care îl purtam în călătoriile cu trenul către vacanțe chinuite. Parcă nimeni nu avea timp de noi și eu simțeam toate astea chiar și la 8 ani. Poate că nici ei nu știau cum creșteau copiii atunci, fix ca floarea aia galbenă care crește pe lângă șinele de tren și seamănă cu gura leului.

La prima oprire la Sibiu i-am explicat fiului meu că putem cumpăra toată înghețata din oraș, că avantajul de a fi singurul copil între adulți înseamnă că poate să ceară orice și dorința i se va îndeplini. E și el un suflet bătrân și un copil înțelept, știe că nu sunt toate pentru el și că ar fi mai bine să fie acasă la tabletă sau la calculator…

E foarte fericit, se vede pe fața lui… dar cum nu îl voi mai supune la astfel de maratoane prin orașele țării, nu pot să mă simt foarte vinovată. Cum aș putea să-i explic că în afară de faptul că mă folosesc de replicile lui smart să iau niște reacții pe facebook, nu poate încă să cuprindă cu mintea tot ce simte mă-sa. Cum trebuia să-mi iau la revedere de la dimineți cu mămăligă pe pături, macaroane cu nucă (îi fac mâine dimineață) și sandvișuri cu unt, caș și ardei gras…. că eu mi-am dorit de fapt tot timpul ăsta să fiu mama cuiva ca el. Îi spuneam surorii mele chiar cu câteva zile înainte să plec că uneori simt responsabilitatea tuturor copiilor lumii pe umerii mei, că e ca o presiune permanentă să pipăi frunți, să șterg muci și să fac cartofi prăjiți. Poate că așa se simțea și bunica mea în puținul timp pe care l-am petrecut împreună, în sfârșit pot să îngrop lângă ea sentimentul că părea că nu eram nicicând bineveniți. Că odată ajunsă acasă mi-am amintit că pe lângă menirea mea de a pune în cuvinte senzații, e faptul că eu sunt cea mai bună mamă pentru Radu. Că el e copilul care la 10 ani știe să zică (privind în sictir vitrina cu produse semi-preparate de la Mega), că ei (el și tatău lui) sunt norocoși că o au pe Irina. Îi calc tricourile cu drag și parcă eu însămi am fost făcută să împăturesc hăinuțe de copil, să fac checuri, tarte și paste cu sos roșu, ceaiuri bune de tot cu multă miere. Că bucătăria mea e locul în care mă mișc firesc, la fel cum curge acum textul ăsta de sub degetele mele. Poate că și eu mă strâmb și zâmbesc când degețele mereu lipicioase îmi strâng capul jumate băgat în laptop sau care în somn le caută pe ale mele.

Vacanța culinară a fost despre toate astea și despre vizite la rude pe care nu le-am văzut de 15 ani și multe, prea multe, terase încercate. Aș zice că le-am încercat eu ca să nu o facă alții, dar nu o să le nominalizez aici. Cea mai bună mâncare rămâne la rudele mele de la Săvădisla – Restaurantul Csani Csarda, locul unde gulașul e gulaș și desertul este divin. În rest se poate mânca decent și în Gherla, personalul teraselor cu nume de evadare din cotidian respectă normele de igienă și distanțare fără pic de țâfnă. Totul e gătit curat și la Dej și la Lacul Știucii, nu să dea pe spate, doar să hrănească. La mănăstiri românești e bine să mergi fără așteptări, spiritualitatea poți să o regăsești și pe o bancă într-o răcoroasă catedrală catolică (purtând mască evident). Nimeni nu se plânge, numai un ospătar din Arad părea puțin dovedit de job. O făcea însă într-un mod care nu era deranjant și la urma urmei nu a fost niciodată despre asta, oameni suntem cu toții. Pe lângă căutările mele interioare, mi-am dat seama care este secretul ospitalității în sine. Este unul dintre motivele pentru care mă mândresc că semăn cu bunica: mâncarea o gătești și o servești exact cum ai face-o pentru tine și ai tăi. E de bun simț, dar aia e normalitatea. Nu te taxez pentru că îți place smântâna la ciorbă sau preferi să o mănânci cu pâine. M-am așezat la masa ta pentru că vreau să mă simt ca și cum aș fi sub ochii unei bunici care o lună pe an nu are decât asta de făcut. Știu și eu și ea că vizitele astea nu o să dureze la nesfârșit și ochii i se încălzesc la gândul că vei goli farfuria. Dap, cam asta e ospitalitatea pentru mine.

Restul sunt fițe de arătat bine pe fb, privind intelectual în zare sau încercând să nu tremuri când ai hainele fleașcă dar trăiești cu impresia că ai scos cadrul perfect la cascadă. Doamne, urcușul de la cascada Cailor aproape m-a omorât… dar e tare frumos acolo!

3 Comments Add yours

  1. Am lacrimi în ochi. Nu e prima dată când păţesc asta citindu-te, poate şi printre rânduri. Am simţit că m-ai primit la masa ta, la un ceai din ăla bun, cel mai bun, şi ne-am povestit de prin copilărie, de prin viaţă, de prin suflet.

    Like

    1. Irina says:

      Hai să facem ceva cu ceaiul ăla, cred că e un moment la fel de bun ca oricare altul. 🙂

      Liked by 1 person

      1. Facem 😉

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s