Vino cu entuziasm!

Winetrip-ul de ieri mi-a adus aminte de un feeling din trecut, pare că anul 2008 nu și-a consumat efectele asupra mea. Pentru că va fi o postare cu și despre entuziasm, bunăvoință și empatie, voi încerca să(-mi) traduc în prezent ce s-a întâmplat atunci. În primul rând mi-am dat demisia de la primul meu loc de muncă oficial (al doilea, de fapt) și angajatorul de atunci mi-a transmis la vederea demisiei că e cumva bine că am luat decizia, oricum eram nemulțumită. Interesant mi-am zis (NOT!) pentru cineva care mă ruga o lună mai târziu să fac part-time măcar dacă nu vin înapoi. A fost un an greu 2008 și în septembrie a trebuit să merg la înmormântarea bunicului patern împreună cu tata. Pe drum, tata încerca o conversație cu mine și mă întreabă cum e la TAROM, eu lucrând într-un birou cu 10 doamne, e posibil ca majoritatea să fi avut la vremea respectivă de două ori vârsta mea. Încerc să-i explic că mi-e greu să mă acomodez la aviație venind din servicii medicale, că e colectivul îmbătrânit, că sunt diferențe mari între privat și stat și cam din ce spuneam eu răzbătea ideea că nu-mi place. Tata nu a avut prea multă răbdare să asculte și mi-a spus să mă opresc pentru că pare că tot timpul sunt nemulțumită. Atunci m-am supărat și de multe ori în următorii ani m-am răzvrătit de fiecare dată când eram confruntată cu această trăsătură. Mi-a luat foarte mult să înțeleg că nu toți oamenii sunt oglinzi și că nu mereu reflectau propriile nemulțumiri, mi le-am asumat pe ale mele. Legăturile din mintea mea sunt mereu complicate și de data asta s-au combinat în acest fel dubios. Mi-am dat seama că nemulțumirile mele din cele mai vechi timpuri proveneau dintr-o temă de nedreptate care mi-a dominat existența. Am învățat de la cea mai fragedă vârstă că nimeni nu-ți ține spatele, ești singur. E posibil ca inclusiv cei care trebuiau să aibă grijă de tine să considere aceste mici bătălii nesemnificative. Nedreptatea se transformă în nemulțumire atunci când cu mijloacele la îndemână, fiind un om inteligent care poate să argumenteze – pierzi! Și din ne + ne rezultă evident tot un NE-putință.

Nu cu multă vreme în urmă îmi zicea sor-mea că scrierile mele sunt elitiste, am prea multe ancore subiective și probabil sunt greu de parcurs/citit. Nu m-am apucat să scriu azi ca să stârnesc mila cuiva, dimpotrivă. Mi-am dat seama că nu ne putem văita sau manifesta nemulțumirea constantă că la LA NOI NICIODATĂ… atunci când nu ne găsim locul, îl facem! Când nu ne place jobul, căutăm altul și altul, până înțelegem că nu e de la noi – e doar viața care ne arătă că ne mințim singuri.

Eu asta am văzut ieri în winetrip, la doar o oră și ceva distanță de București. Am văzut oameni care probabil s-au regăsit pe ei în vie sau în cramă. Ne-am oprit la Gramofon pentru un late breakfast, când căldura celei mai toride zile din acest an era suportabilă. Mic-dejun simplu, o cafea bună și descoperirea că iată – I am a Chardonnay girl after all!

La Serve din Ceptura poti să vii cu prietenii și să lași vinul să dicteze ce urmează să gătești la impresionantul grătar din curte. Sub foișorul acoperit cu glicină (acum nu mai era în floare, dar tot arăta bine), e păcat să scoți laptop dacă vii însoțit. Altfel, spațiul impecabil amenajat inspiră să scrii cel puțin un roman fluviu.

După doișpe trecute fix ajungeam la Apogeum la propriu :); o cramă pentru care recunosc că am o slăbiciune, era și a doua vizită. Aici trebuie să vii cu cel drag, îi faci o surpriză și iei una dintre camerele care au fost renovate pentru a reproduce cât mai fidel reședința de odinioară a Principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea. O să te trezești izolat în cel mai plăcut mod cu putință, te retragi între vii în după-amieze cu căldură moale de august, te întinzi și privești cerul sau îți îmbeți simțurile cu parfumul strugurilor. În tot timpul ăsta te așteaptă la rece un Summer Wine, ceva ușor de vară, ca spiritul tău atunci când l-ai cunoscut pe EL – sprințar. V-am zis că am slăbiciune pentru ei?!

La Metamorfosis sunt italienii noștri și o echipă tânără care zici că nici nu era la muncă într-o zi oarecare de joi. Dacă ne uităm pe site o să vedem că povestea Vitis Metamorfosis a luat naștere în 2008 din uniunea a trei nume cu greutate în industrie – Marchesi Antinori, Halewood Romania și Fiorenzo Rista. Mie mi-a plăcut deschiderea lor, faptul că tocmai au cooptat în echipă un om dedicat turismului și pentru că ne-au servit masa de prânz firesc. Am avut o ocazie nesperată să nu mă simt ca o tolomacă în ale degustării, am fost de acord că experiența vinului este una subiectivă și nu poate fi controlată de un expert. 

Am fugit către Licorna, un loc parcă desprins din sudul Franței – fac pe deșteapta aici, pentru că doar viile de pe lângă Cannes le-am vizitat. Totuși, pot să-mi dau cu părerea, la fel cum am aflat că pot să-mi dau cu părerea și despre vin. Dacă vă place un vin de la ei și nu-l mai găsiți pe la distribuitori, prefaceți-vă că trebuie neapărat să ajungeți la wineshop-ul de la cramă… e păcat, e și aproape.

La Budureasca, well… e foarte posibil să avem un englez care după ce a văzut lumea, s-a hotărât că îi place la noi – Stephen Donnelly. Pe lângă faptul că poate vorbi mult și bine despre această moody maiden care este Feteasca Neagră (sunt cuvintele lui, evident), ne-am împrietenit și mi-a făcut un cadou de neuitat – bagheta magică de îmblânzit Feteasca. E practic o baghetă făcută dintr-o coardă de vie cu un mâner ușor, confecționat din plută – magie pură, simț al umorului debordant și pasiune. Chiar dacă s-a vorbit mult de Fetească, mi-e puțin rușine să mă declar iremediabil fascinată de Sauvignon Blanc, zis New Zeeland, adică cel cu un gust destul de intens și fructat, cu accente de iasomie, flori de câmp, fructe exotice și citrice. Sauvignon Blanc are o aciditate plăcută și poate fi combinat foarte bine cu brânzeturi, legume sau cu preparate rafinate din carne albă de pasăre – asta am găsit pe site, doar nu credeați că m-am deșteptat brusc și am simțit toate astea. Era bun, era servit corect de oameni care au făcut meserie din pasiunea pentru vin. Plus, am primit bagheta.

Aurelia Vișinescu, ultima vizită de fapt, a fost puțin marcată de oboseala și toropeala de peste zi. M-am bucurat să văd o doamnă la conducere, sunt afacerile care îmi plac cel mai mult… e tot subiectiv. Îmi promit mie să revin să aprofundez experiența.

În loc de concluzie, o să mă folosesc de vorbele omului din ospitalitate de care îmi place cel mai mult – Embrace love and cooking with reckless abandon. – A. Bourdain. Eu zic să facem la fel cu vinul, să nu ne mai speriem când e vorba de gustul de soc pe care cei mai mulți iubitori de animale îl asociază cu altceva. Să nu ne simțim prost că dacă ne zice expertul că are ușoare note de transpirație – e nasol dacă nu simțim. Dar putem să abordăm experiența cu afecțiune și cu dulce abandon. Vedeta de necontestat din Dealu Mare este Feteasca Neagră – un vin pe care unii experți (și iubitori) ai vinului îl asimilează cu poporul român – care poate surprinde când îi descoperi imensul potențial. O să vedeți că merge firesc Feteasca aia lângă o brownie cu ciocolată neagră, nu trebuie să-ți bați capul cu asocieri. Bine, poți să faci și asta, dar în cazurile în care vrei să înțelegi, unii ar zice să simți vinul. Recomandarea mea personală este să mergem pe Drumul Vinului cu mintea și cu inima deschisă, să simțim în general și să ne veselim. Iată-mă, mai înspăimântătoare decât cel al cărui nume nu-l rostim (COVID-19, ha-ha!), schimbătoare precum marea Neagră și năzuroasă ca o Fetească din Dealu Mare, rostind un calm – Mischief managed!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s