Cum nu citesc alte cărți decât ale mele – la fiecare citire mă minunez cât de bună sunt… glumesc evident, referințele le iau tot din filme. Am avut o întâlnire la un an distanță, în același loc și l-am revăzut cu ochii cu care i se prezenta lui Brendan Frasier iadul în filmul Bedazzled (btw are 21 de ani de la lansare). Nu vorbesc de întâlnire, nu e relevant, ci de felul în care ne uităm la fix aceeași imagine și alegem deliberat să nu vedem. Lucrurile arată mereu cum vrem noi să arate, le urâțim sau le înfrumusețăm ca să ne rănească ochii și uneori ego-ul. Uneori ne urâțim și pe noi, dar aia e altă poveste.

Am temă de casă analiza oamenilor din jur, de ce și cum îi aleg – răsfoind agenda simt să fiu mai specifică, mi-am notat: Cum alegi cu cine te combini? Tot ieri s-a deschis discuția despre ziua mea de 40 de ani, e peste o lună. Așa că zic să extind analiza către două aspecte: cu cine mă combin personal și cu cine profesional.

Personal lucrurile nu sunt roz, iar eu iubesc roz, lila și parfum de roze. Știu ce vreau de ziua mea, dar nu știam cu cine vreau. Prima oară când mi-am dat seama că e posibil să vreau cu oameni care nu vor cu mine a fost acum 3 ani – prima oară în viața de adult când mi-am serbat ziua acasă. Dacă mergeam la birou, puteam oricând să mituiesc colegii cu dulciuri făcute de mine, să mă placă, să mă tolereze pentru o zi. Îmi pare rău, dar nu cred că cineva care se poartă mizerabil un an întreg poate să se prefacă suficient de bine pentru o zi – oddly enough eu mă agățam și de forma aia de atenție. Anyway, primul an de freelancing – 2018, sunt acasă și răspund la telefoane, ce faci de ziua ta… bla, bla… nu știu. Dacă nu fac eu nimic, se pare că nu face nici altcineva. Dacă nu spui ce vrei, nu te aștepta la surprize. Sor-mea zice că eu vreau ca oamenii să se alinieze într-un fel de ziua mea și apoi sunt nemulțumită că nu se potrivește cu imaginea din capul meu. Are dreptate parțial, dar experiența mi-a arătat că dacă nu le zic să se alinieze cumva, well… ei nu o să facă nimic și mi-e foarte greu să accept asta. Sau era până acum, dar nu vă temeți că nu devin mai înțeleaptă peste noapte. Ce a făcut anul care a trecut pentru noi: ne-a arătat că oricine găsea motive să nu se combine IRL, a găsit infinit de multe pretexte să nu o facă nici online. E bine, e rău, nu putem să decidem încă – E cum e! Dar căutând eu un articol share-uit cândva într-o conversație, am dat peste altceva. Articolul se numește: Finite and Infinite Lovers: Changing the Game of Love, am citit din el azi și doar asta s-a lipit de mine:

“Like Walter Benjamin said, “The only way of loving a person is to love them without hope.” Try not to confuse attachment with love like finite lovers do. Attachment is about fear and dependency. Love is about courage and vulnerability. Attachment is about codependence and ego-verification.

Love is about interdependence and soul-authentication. The secret of love is vulnerability, and the secret of vulnerability is courage.”

Pot să scriu liniștită aici știind că nu o să pară needy, de ziua mea vreau un girl trip la mare (a noastră sau a bulgarilor, cum preferați), concret la Balchik. Dacă acum pare nebunesc, acum doi ani era cum?! Nici nu-mi pasă cum pare, nu o să fac mare lucru în privința asta, o să aștept să văd cine poate să se combine și cine nu… aia e! Tot de ziua mea, vreau un parfum de la Dior pe care să mi-l iau eu și un candy bar monstruos. Demult de tot, acum vreo 20 de ani, lângă cinema Studio era o coferărie care făcea tort Ananas: cu cremă de unt, însiropat cât trebuie și îmbrăcat în bezea moale, delicioasă. Nu pot să suflu în cifrele 4 și 0 alăturate decât de pe un astfel de tort.

La nivel de combinație profesională, lucrurile sunt mai simple dacă se poate spune asta. Se poate spune orice, evident, mai puțin adevărul care este greu de suportat. De ce ne caută oamenii profesional și cum alegem să ne combinăm? Nu cred că existe un răspuns universal valabil: oamenii te caută pentru că le place cum lucrezi (scrii), pentru că au experimentat asta first hand, citindu-te; sau te-a recomandat cineva a cărui părere atârna suficient de greu cât să nu necesite verificare. Either way, zic eu că oamenii care te caută să se combine profesional nu trebuie analizați prea mult în privința intențiilor sau a interesului. Timpul o să decidă cum va evolua relația, iar oamenilor care vin către mine le dau mereu o șansă. Când devine o problemă? Decât atunci când oamenii cu care lucrezi pretind că sunt și prieteni, aia chiar e un wrap cu de toate. Nu cred că sunt în niciun pericol și cel mai important: majoritatea oamenilor pe care eu nu mi-i doresc aproape în niciuna din circumstanțe, nu ajung până aici cu lectura. Și pentru că la începutul anului eu mi-am propus să fiu ca Joy după ce-și ia viața în mâini: “The only thing you’re gonna have is what you make.” (of yourself)