Ca la 40 de ani

on

La dublu de douăzeci-ul lui Voltaj, viața este cum zicea doamna Vulpescu – Dacă nu ştii ce să ceri de la viaţă, viaţa nu ştie ce să-ţi dea. Cam așa! Dar ce te faci când lucrurile se schimbă și mereu vrei mai mult și mai bine?! O aud pe sor-mea decretând ca de fiecare dată când îmi aude ‘rezoluțiile’ așezate frumos pe hârtie la început de an: Irina, ai țeluri adecvate unui bărbat! Ai uitat să get in touch with your inner goddess! Așa că fac ce e de făcut când pierd legătura cu zeița aia pe care zici că am mâncat-o, așa de bine stă ascunsă în interior: reiau 50 shades of grey (perspectiva lui).

Anul ăsta a fost ca la 20 de ani fără bani, mama o să se supere din nou că nu e lady-like să vorbești de lipsa banilor. Aduc vorba special de ea, trebuie să menționez undeva că am uitat de dedicația când am dat bun de tipar. Era pentru ea și putea să fie și pentru tata, principalii susținători ai proiectelor mele editoriale: Pentru mama, o specie de femeie aprigă cum nu cred că o să mai existe. 

Deci, anul 2021 a debutat cu mine liberă de contracte și la început de proiect nou. Ultimele două săptămâni le-am petrecut bătând în retragere din orice rămăsese agățat de frica mea că fără bani o să mor de foame. E o teamă constantă, nu mă părăsește niciodată și astfel ajung să am 6-7 colaborări și niciun fel de timp pentru mine. Azi, 20 mai 2021, m-am trezit că e prima oară după mai bine de 3 ani (adică peste 1150 zile) că nu am nimic de făcut. Nimic gol! Am ieșit din grupuri, am șters mail-uri “de serviciu” și pe telefon s-a făcut o liniște care pentru mine (psihic) nu prevestește nimic bun. Totuși, cineva și-a făcut timp să-mi ureze LMA cu o felicitare personalizată încă de azi, mulțumesc încă o dată. Insist să-mi acord zilele astea respiro și de stres aferent că nu am job stabil, nu are sens să mă apuc de ceva nou – mă uit la Grace & Frankie. E ciudat să nu am ceva ddl -uri, dar e ideal pentru introspecție. Ce a ieșit în ziua în care nu am făcut nimic:

  • Am simțit într-un fel de-a dreptul dubios cum planta numită Hoya (popular Floare de ceară) emană un miros specific deși nu e înflorită; Dacă nu știți cum miroase, eu asociez cu miros de mir; Mi-am permis să închid ochii și să nu plâng ca tâmpita (Am plâns mult ultimele două săptămâni!) și să rememorez cum intram pe ușa de la coridor și în aerul de vară Hoya mirosea dulceag și puternic; eu îmi căutam drumul spre camera mea pe întuneric după discotecă sătească;
  • Mi-am adus aminte că ziua mea răscolește PTSD sub diverse forme și nu ar trebui să mă lupt cu lacrimile și nici să mă urăsc că simt monstruos; la 16 ani mi-am serbat ziua și a ieșit o petrecere lame, voiam să-mi ofer petrecerea aia – un bitter Sweet 16 ca să nu realizez cât de pustie se simțea viața mea atunci; chiar mă gândeam că nu am avut timp să fiu adolescentă, am sărit la adulthood puțin împinsă de la spate de întâmplări care nu puteau fi analizate;
  • După mulți, mulți ani constat că pentru mine confort food a rămas popcorn, mai puțin nociv decît cel pe care mi-l preparam singură la o vârstă fragedă; Azi am mâncat popcorn la prânz și la desert înghețată Gelatelli de la Lidl – parcă mă prezentasem la ședința pe zoom în chiloți așa de interzis se simțea;
  • Nu știu ce e cu ziua mea, în fiecare an încerc să descopăr de ce nu mi-e de ajuns să mă bucur eu că m-am născut, că trăiesc… nu stau bine cu self-esteem-ul și aș vrea ca toată lumea să se bucure cu mine, să dau petreceri la care nu apuci să vorbești cu nimeni fiind ocupată cu organizarea;
  • Am reluat Grace&Frankie de curând și din tot ce se întâmplă acolo, îmi dau seama că nu pot să aștept până la 70 ca să iert, e prea târziu; Pot să mă gândesc că am încă 30 de ani în care să fac lucruri semnificative, că dacă nu mă trezesc mâine cartea mea proaspăt ieșită de la tipar va ajunge acasă la mama și ceva, ceva o să rămână în urma mea; O să mă gândesc că poate e morbid să gândesc așa și apoi tot o să las propoziția anterioară, se știe că nu-mi place să-mi editez textele. 😛

Și dacă tot avem 50 shades pe Netflix, m-am uitat un pic la prima parte, e zona mea de evadare. În ziua mea de nefăcut nimic, am ținut laptop-ul în brațe ca reminder de cât de mult iubesc poziția asta și cum plăcerile mele sunt tot timpul la îndemână – e nevoie de atât de puțin să fiu fericită: un film ușor, popcorn și înghețată pe băț. Știu că ar trebui să fie noul 30 pentru femei sau măcar începutul unor revelații profesionale, eu nu am nimic notabil. Nu am ce promisiuni să fac, dacă cineva îmi cere ajutorul o să-l acord și o să mă încălzesc la gândul că poate voi fi tratată altfel de data asta. O să scriu și o să public, o să sper mereu că lumea o să citească mai mult și o să le placă ce pregătesc eu. O să gătesc cu pasiune când am chef sau dacă mă roagă cineva. O să fiu tot eu, nici mai înțeleaptă, nici mai bogată, nici optimistă… aspirând la vorbele lui Thomas Hardy: “She was of the stuff of which great men’s mothers are made. She was indispensable to high generation, feared at tea-parties, hated in shops, and loved at crises.”

3 Comments Add yours

  1. La mulţi ani, Irina!
    Şi felicitări pentru carte şi pentru cum ştii tu să ne faci să fim bine cu viaţa noastră, mai ales când credem că nu suntem bine. Ne arăţi că e normal tot ce credem la un moment…

    Like

    1. Irina says:

      Mulțumesc frumos! Cum știi tu să urezi, puțină lume știe… sunt onorată să fiu în compania unor oameni talentați. ❤

      Liked by 1 person

      1. Şi eu îţi mulţumesc!

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s