Dragostea învinge!

on

Și noi pe lângă ea, evident. Până nu demult era pe blog o postare intitulată ‘Când ți-ai dat love ultima dată?’. Nu mai e pe blog pentru că am transferat-o într-un loc în care poate contribui semnificativ ca altcineva să-și găsească cuvintele, am cedat drepturile cum s-ar zice. Am avut niște discuții conceptuale cu jumătatea, amândoi am somatizat cum am putut și cu ocazia încheierii serialului La Casa de las Flores, mi-am reamintit că totuși ‘Love is patient, love is kind’ – să nu fiu tâmpită! Dacă nu ați văzut serialul mexican, chiar merită – Paulina face un rol extraordinar, este o telenovelă atipică.

Cu ultimele somatizări și oglindiri, m-am hotărât să trăiesc mai bine și să-mi dau love mai des, mai generos. Zicea cineva că în bulele noastre de internet ne batem pe spate și practic nu facem nicio sforțare să dovedim că suntem cine pretindem. Dar până la urmă, totul trebuie să fie greu și câștigat cu o luptă?! Mi-aduc iar aminte de compania aeriană națională și cum mi-ar fi prins bine proverbiala pilă – nu aia care te ajută să intri, aia care poate contribui la supraviețuirea într-o companie de stat. E o vorbă aia cu laptele care dă în foc… bine că nu mai fierbem lapte…

E mult bs în chestia asta cu dragostea necondiționată pe care trebuie să ne-o oferim și care ne va oferi soluții miraculoase la toate problemele. Come on, știm că nu e așa. Am început să fac curat în lista de fb cu oameni care nu interacționează cu postările mele – ne place să pretindem că ne-am prins cum funcționează algoritmul, dar de fapt habar nu avem. Indiferent ce motivație stă în spatele zgârceniei unei reacții la postările mele, mai devreme decât mai târziu vom merge pe căi virtuale separate; să rămân în bulă cu cei care știu că nu doar fac pe deșteapta, chiar sunt. Și modestă, normal! Azi a fost cu autorii promovați și tipăriți de editura mea – Siono. Dau cu love la toate postările și apreciez orice postează colegii de editură pentru că și ei fac la fel – și toți alegem să ne arătăm această afecțiune fără nicio jenă. Azi am avut o zi mai grea, genul ăla despre care crezi că nu-i faci față și realitatea îți arată că de fapt ești o Superwoman (sau în egală măsură un Superman). Și cum în zilele cele mai grele te sună toți oamenii care ar vrea să-ți răpească 2 minuțele: la mine a fost cu un interviu de 10 minuțele. Exagerez, omul s-a purtat foarte natural și cred că citea de pe o foaie întrebările sau era prea tânăr pentru gluma cu: Ce te recomandă? Imaginați-vă o Irina care a dormit 3-4 ore și care încă era în pijamele la ora 13 din diverse motive. Eram atât de relaxată că nu m-ar mira să trec în etapa următoare. Nici nu știu de ce mă amuza întrebarea, cred că aceeași agenția își pusese cea mai nouă angajată să sune la TAROM… pe fix, la numerele de la biroul Publicitate de pe site. Săraca, a dat peste mine… Anyway, am început să spun ce mă recomandă și creștea inima în mine de cât de realizată sunt, nu mai zic de voce și talent. La capătul (nu firului) celălalt se simțea admirație și m-am dat jos un pic, totuși sunt freelancer fără job și scriitor #sărac. Tocmai la timp pentru o revelație: Iată, am reușit să mă iubesc puțin și să vorbesc frumos despre mine.

Vineri se fac 16 ani de la nuntă și ce nuntă frumoasă am avut… Ultima oară când am mers la Paris și ne-am permis să achităm adidași Sketchers fără Bonus card. Glumesc, pe cardul ăla rareori e altceva decât suma minimă. 🙂 Atâta s-a măsurat love-ul în acești 16 ani, că nu mă mir că am uitat de tot de noi, altfel decât jumătăți. Nu ne-a zis nimeni că suntem bine, că suntem suficienți și nu mai puțin esențialul – suntem întregi și la intrarea în instituția care este ea holy (matrimony). Mi-am petrecut atâția ani predicând ceva în care nu credeam, respectiv că nu vreau să fiu Nice to have! ‘Ce bine că ești’ e cea mai frumoasă stare, modul ideal în care se poate participa la o relație. Pot să-mi gătesc/calc/spăl/satisfac nevoi, dar aș vrea să le… gen… cu tine. Nu că sunt mai bună cu tine, ci pentru că ar fi mai amuzant și ne-am distra mai bine. Nu pentru că fără tine nu pot să respir, ci pentru că atunci când ești lângă mine respir liniștită. Ce frumos ar fi fost să nu dureze lecțiile o etenitate și jumătate, să nu te urâțești la corp și să construiești ziduri. Zic că nu e timpul pierdut, deși la ora la care scriu asta, mă încearcă un atac de panică… sau o fi de anxietate?! Am luat un Dexocalm și sper să dorm mai bine, dar parcă îmi răsună în minte vorbele mămăiței – Fa, voi vreți să stau proastă?! Nu voia nimeni asta, doar ne-am fi dorit să putem ține pasul cu o septuagenară. Las o poză din colecția de la (Cioro)gârlă din ziua de Crăciun. Am ales poza din 2017 când mă luptam cu nervul sciatic și anul în care am decis să investesc în epilare definitivă – de altfel singura luptă care se merită în viață este cu părul de pe corp – Părerea mea! Nu eram senină și odihnită, eram sub influența singurului analgezic pentru hipertensivi – Paracetamol. :))

Iubitului meu și tatălui celei mai delicioase progenituri, nu-i fac nici declarații, nici promisiuni – mă știe prea bine ca să le creadă. Sper însă mereu că o să fim bine și cam asta e tot ce pot să spun despre căsnicii fericite și protagoniștii lor asumați. ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s